De ce este important să verifici periodic instalația electrică din casă? Peste 1 300 de INCENDII au fost provocate din cauza defecțiunii acestora, în țară
De ce este important să verifici periodic instalația electrică din casă? Peste 1 300 de INCENDII au fost provocate din cauza defecțiunii acestora, în țară
Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, defecțiunile apărute la instalațiile electrice au cauzat în primele 8 luni ale anului aproximativ 27% dintre incendiile din locuințe, adică peste 1.300 de incendii la nivelul țării. Pentru a preveni evenimente care pot avea urmări tragice trebuie să respectăm câteva reguli simple și să luăm măsuri imediat ce observăm că ceva este în neregulă cu instalația electrică din casă.
Dar care sunt semnele defecțiunilor sau funcționării anormale a instalației electrice? O priză ieșită din perete, scântei sau zgomote când acționăm un întrerupător sau introducem un ștecher în priză, miros de încins/ars sau un “sfârâit” suspect în dreptul receptoarelor electrice sau a aparatajului (prize, întrerupătoare, tablouri electrice) sunt lucruri pe care nu avem voie să le ignorăm.
Mai mult, instalațiile electrice trebuie să fie verificate și reparate/ înlocuite ori de câte ori este necesar, dar nu cu meșteri de ocazie, ci cu persoane autorizate
Pentru a preveni incidente grave, specialiștii Delgaz Grid și ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență recomandă:
– Fii atent la instalația electrică din casă și la aparatele pe care le folosești.
– Cheamă un electrician autorizat să verifice periodic siguranțele și instalația electrică sau ori de cate ori observi că ceva este în neregulă.
– Ține cont de sfaturile specialiștilor, nu a meșterilor de ocazie!
– Înlocuiește echipamentele defecte: cablurile cu izolația tăiată, prizele și întreupătoarele care fac scântei etc..
– Nu lăsa persoane neautorizate să intervină la contorul de energie sau în firidele de palier, de bloc sau de cvartal. La aceste instalații trebuie să intervină doar personalul operatorilor de distribuție energie sau al companiilor desemnate de aceștia.
– La suplimentarea aparatelor electrice sau creșterea puterii acestora asigură-te, prin personal autorizat, că instalaţia existentă poate susţine sporul de consum.
– Dacă trebuie să faci modificări la instalaţia de utilizare din gospodărie, solicită avizul distribuitorului de energie şi personal autorizat pentru execuția lucrărilor.
Instalaţiile electrice interioare sunt în proprietatea consumatorilor, fiind în responsabilitatea acestora să le utilizeze corect, să le verifice şi să le remedieze eventualele defecţiuni cu ajutorul specialiștilor. O deficienţă aparent minoră (contactele slăbite, comutatoare, prize sau tablouri electrice uzate) poate duce la incidente cu urmări dintre cele mai grave.
Majoritatea incendiilor la locuințe sunt generate de utilizarea instalațiilor electrice defecte sau cu improvizații, a coșurilor de fum necurățate sau defecte și a mijloacelor de încălzire cu defecțiuni sau fără respectarea măsurilor de prevenire specifice, potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Astfel, în primele opt luni ale acestui an, numărul incendiilor la locuințe a crescut cu 9,4% față de perioada similară a anului trecut, ajungând la un total de 4.856 de astfel de evenimente. Dinamica acestor incendii în funcţie de tipul locuinţelor relevă faptul că locuinţele de tip unifamilial (case individuale) sunt mai vulnerabile din cauza unor factori precum tipul materialelor de construcții folosite sau incidența improvizațiilor efectuate de proprietari ori persoane neautorizare la rețeaua electrică a locuinței sau a sistemelor de încălzire a acesteia.
Mai multe sfaturi și recomandări despre utilizarea în siguranță a surselor de energie și gaze pot fi găsite pe conturile de social media ale proiectului Romania Sigură.
Sursa: turdanews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare
Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare Compania Națională Poşta Română va modifica programul de lucru al subunităţilor poştale pentru minivacanța de 1 Mai și Paștele ortodox. Astfel, miercuri, 1 Mai, „Ziua Internațională a Muncii”, toate subunităţile poştale […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință