Dinamo București – Volei Alba Blaj 0-3 | Echipa din „Mica Romă”, lider cu maximum de puncte după 7 partide
Volei Alba Blaj a trecut și al 7-lea val, impunându-se în deplasarea cu Dinamo București, scor 3-0 (25-21, 25-22, 25-16), contând pentru Divizia A1 la volei feminin.
Formația din «Ștefan cel Mare» nu s-a predat fără luptă, oferind o replică dârză mult mai valoroasei oponente. În primul set s-a mers cap la cap până la 19-19, pentru ca blăjencele să preia conducerea și să se desprindă. Al doilea parțial a început în nota de dominare a gazdelor ce au avut 7-4 și 11-7, însă oponentele și-au ridicat nivelul, au egalat la “15” și s-au desprins la o diferență liniștitoare (18-15, 20-16, 21-17). În ultimul set, echilibrul a fost prezent numai până la 9-8, urmând o serie de 8 puncte adjudecate de ardelence, ce s-au impus după 73 de minute de joc (Victoriia Russu, cele mai multe puncte, 16, urmată de Olga Strantzali, cu 12).
O partidă cu o favorită certă a fost tranșată în minimum de seturi de vicecampioana României, ce are în acest sezon 9 victorii din tot atâtea dispute, în trei competiții diferite.În fapt a fost un duel între sigurele echipe din voleiul feminin autohton pregătite de Stevan Ljubičić. În 2019, după 3 ani petrecuți la Blaj, în postura de secund al lui Darko Zakoc, sârbul a preluat Dinamo București, iar în vară a devenit „principal” al grupării blăjene, după ce pregătise și formația masculină a clubului din Ștefan cel Mare, cu care a luat Cupa României.
Miercuri, la Sibiu, de la ora 18.00, în Sala „Transilvania” este returul cu Vasas Óbuda Budapesta, în “16”-imile de finală ale Cupei CEV (în primul meci, în Ungaria, Blajul a învins cu 3-1). Până la finele anului în competiția internă mai sunt 4 jocuri, după cum urmează: *etapa a 8-a: Volei Alba Blaj – Rapid București (sâmbătă, 27 noiembrie, în Sala „Timotei Cipariu”, ora 18.00); *etapa a 9-a: Știința Bacău – Volei Alba Blaj; *etapa a 10-a: Volei Alba Blaj – SCM Craiova; *etapa a 11-a: CSM Târgoviște – Volei Alba Blaj.
Volei Alba Blaj: Andra Artin – 5 puncte, Nađa Ninković – 6, Olga Strantzali – 12, Victoriia Russu – 16, Jovana Kocić – două, Slađana Mirković – 7, Andreea Ispas – libero; au mai intrat Gergana Dimitrova – un punct, Milica Ivković – libero, Sorina Miclăuș, Jovana Cirković – un punct, Daiana Roman – 4, Iarina Axinte, Ștefania Cheluță, Noemi Moldovan.
Foto: Volei Alba Blaj (facebook)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, locul șase la turneul final de volei feminin Under 19 Volei Alba Blaj a terminat pe locul șase la turneul final de volei feminin Under 19, competiție disputată la Târgu Mureș, care a reunit cele mai bune formații din țară la respectiva categorie de vârstă (junioare). Prezența echipei din „Mica Romă” la […]
CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin, speranțe! Continuitate la nivel înalt sub comanda lui Alexandru Man
CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin, speranțe! Continuitate la nivel înalt sub comanda lui Alexandru Man CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin, speranțe (Under 15), în urma turneului semifinal disputat în Sala „Avram Iancu” din Blaj. În cazul echipei din „Mica Romă” vorbim despre continuitate la nivel […]
CSM Unirea Alba Iulia, la un egal de titlul de campioană la polo feminin! În 14-16 mai, ultimul turneu al Campionatului Național de senioare, în Bazinul Olimpic din Alba Iulia
CSM Unirea Alba Iulia, la un egal de titlul de campioană la polo feminin! În 14-16 mai, ultimul turneu al Campionatului Național de senioare, în Bazinul Olimpic din Alba Iulia Echipa de polo feminin a CSM Unirea Alba Iulia este la un singur egal de câștigarea titlului de campioană națională! În perioada 14-16 mai, în […]