Cu un moral excelent, după 7 victorii în România, Volei Alba Blaj debutează mâine, la Budapesta, în “16”-imile Cupei CEV
Volei Alba Blaj are un moral excelent înaintea debutului în competițiile continentale, după cele 7 victorii repurtate în întrecerile interne, ultima, în derby-ul cu CSO Voluntari. Echipa din “Mica Romă” are maximum de puncte la finele rundei a 6-a în Divizia A1, pierzând doar două seturi în actuala ediție, în plus având și satisfacția adjudecării Supercupei României în startul sezonului. “A fost un meci greu, dar cel mai important este că am câștigat. De fapt, asta contează cel mai mult în campionat, să ne impunem în duelurile cu CSO Voluntari, CSM Târgoviște, CS Medgidia sau CSM Lugoj. Sunt foarte mulțumit pentru că nu am pierdut nici un punct până acum, sigur că am avut și evoluții oscilante, dar problemele din jocul nostru le vom rezolva. În concluzie, sunt mulțumit după primele șapte meciuri disputate. În Cupa CEV jucăm cu o echipă, Vasas Óbuda Budapesta, extrem de importantă în voleiul maghiar, pe care am întâlnit-o acum doi ani în grupele Ligii Campionilor și o cunoaștem destul de bine”, a precizat antrenorul Stevan Ljubičić.
Miercuri, 17 noiembrie, în “Vasas Sportcsarnok” din capitala țării vecine, vicecampioana României dispută, de la ora 19.00, manșa tur a “16”-imilor de finală ale Cupei CEV, cu Vasas Óbuda Budapesta (returul, peste o săptămână, la Sibiu). În cazul calificării în etapa sferturilor de finală, Volei Alba Blaj va întâlni echipa calificată dintre PAOK Salonic și Asterix Avo (Belgia). În sezonul 2021/2022 a cupelor europene la volei feminin, România are înscrise doar trei reprezentante: CSM Volei Alba Blaj (Cupa CEV), CS Medgidia și CSM Lugoj (Cupa Challenge), asta întrucât campioana CSM Târgoviște și Dinamo București nu s-au înscris.
Volei Alba Blaj se va afla pentru a opta oară consecutiv la startul unei competiții europene și va juca în Cupa CEV pentru a 4-a oară, ultima dată fiind în 2019, când a disputat finala. Sezonul anterior Blajulul a abordat Cupa Challenge, a treia competiție europeană ca importanță, pierzând ultimul act, deși avea drept obiectiv trofeul, pentru a celebra împlinirea unui deceniu de la înființare, dar în cele din urmă a rămas cu satisfacția disputării a 3 finale diferite în 4 ani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, în sferturile de finală ale Cupei României! Posibili adversari, în funcție de baraj, Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli Iași
CSM Unirea Alba Iulia a realizat o calificare de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, dar trebuie să dispute un baraj cu ACSM Reșița pentru a afla oponentul din faza următoare a competiției „KO” Admirabila echipă condusă de Alexandru Pelici urmează, la primăvară, să întâlnească una dintre prim-divizionarele Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci