Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| Președintele PSD Alba, Radu Marcel Tuhuț: Locul elevilor este în bănci! Școlile trebuie redeschise!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Președintele PSD Alba, Radu Marcel Tuhuț: Locul elevilor este în bănci! Școlile trebuie redeschise!

Am convingerea că mai multe școli și grădinițe din județul Alba ar putea funcționa cu prezența fizică, fără risc major de îmbolnăvire, cu respectarea măsurilor impuse de autoritățile mondiale de sănătate publică. În România, foarte mulți părinți cu copii de grădiniță sunt puși în situații dificile și nu pot merge la serviciu, iar viitorul multor elevi este sacrificat deoarece școala online nu se poate desfășura în cele mai bune condiții. 

Decizia de a se redeschide școlile cu prezență fizică doar în unitățile de învățământ în care vaccinarea este de peste 60%, este insuficient de bine argumentată și, de aceea, provoacă iar controverse. Dacă profesorii sunt testați și sunt sănătoși, de ce nu se pot desfășura cursurile cu prezență fizică? Dacă profesorii sunt trecuți recent prin boală și nu se pot vaccina, de ce trebuie pedepsiți elevii?

La orice manifestări și în toate centrele comerciale sau instituții publice este permis accesul dacă persoana în cauză a fost vaccinată, trecută prin boală sau are un test negativ realizat recent. De ce doar vaccinul face diferența în cazul profesorilor? Elevii sunt astfel văduviți de acces la educație. De asemenea, în calcul ar trebui luată și o a 4-a categorie: a celor care au trecut prin boală, fără să știe, fiind asimptomatici și pot certifica imunitatea prin teste care măsoară anticorpii.

Școlile și grădinițele trebuie să rămână deschise cu respectarea măsurilor: dezinfecții constante, portul măștii, distanțarea fizică, testări periodice. Este dureros să vedem că există localități în care incidența este scăzută, cazurile de îmbolnăvire sunt rare, oamenii respectă regulile, toți profesorii și elevii sunt sănătoși, dar școlile și grădinițele rămân închise pe nedrept.

Ordinul comun al Ministerului Educației și Sănătății, care prevede reluarea cursurilor cu prezență fizică pentru unitățile de învățământ în cadrul cărora minimum 60% din personal este vaccinat, trebuie regândit. Este simplu să aplici aceeași regulă în toată țara – fără să ții cont de unele particularități, precum incidența pe localitate sau numărul de elevi prin clase – dar nu și benefic, corect sau eficient! În mediul rural, există școli cu 5-10 elevi, care ar putea funcționa în condiții sigure și pentru care școala online este imposibilă întrucât nu au acces la internet.

Locul elevilor este în bănci! Pandemia trebuie gestionată cu măsuri care să permită prezența fizică a elevilor la ore!

Cu respect pentru locuitorii din județul Alba,

Președinte PSD Alba, Radu Marcel Tuhuț


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Cum şi-au împărţit partidele ministerele: PNL s-a ales cu 6, UDMR cu 2 și PSD cu 8. Care sunt posibilii miniștri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum şi-au împărţit partidele ministerele: PNL s-a ales cu 6, UDMR cu 2 și PSD cu 8. Care sunt posibilii miniștri Liderii coaliției PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale s-au pus de acord și s-a ajuns la o înțelegere pentru ministerele. S-a aflat acum și ce ministere va conduce fiecare partid. Inițial PSD lua 8 ministere, PNL […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea