Pensii 2021: Aplicarea indicelui de corecție pentru unii pensionari modificată de CCR
Pensii 2021: Aplicarea indicelui de corecție pentru unii pensionari modificată de CCR
La formula de calcul pentru stabilirea punctajului mediu anual, adică cel care se înmulțește cu valoarea punctului de pensie, se aplică un indice de corecție în funcție de rata inflației și a creșterii salariului mediu brut pe economie, conform Legii pensiilor 19/2010.
Așadar conform celor menționate mai sus, înseamnă că toate pensiile emise după data de 1 ianuarie 2010 au primit respectivul indice de corecție dar legea prevede că indicele se aplică numai pensiilor nou emise ceea ce înseamnă că acesta nu se aplică și pensiilor de invaliditate ori anticipate care s-au transformat în pensii pentru limită de vârstă.
Însă, în anul 2019 Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit ca indicele de corecție sa fie aplicat și pensionarilor care au trecut de la pensie de invaliditate la pensia pentru limită de varstă după anul 2010. Însă sintagma „au avut pensie emisa conform legii 19/2000” a privat de acest indice pensionarii de invaliditate care au avut pensia de invalidtate emisă înainte de anul 2000 prin legea 3/1977.
Însă recent CCR a revizuit lucrurile printr-o minută emisă la data de 19 octombrie care corectează lucrurile pentru pensionarii care au trecut din pensiile anticipate în pensie pentru limită de vârstă în perioada 2011-2016.
Așadar CCR a decis că: ”A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma «înscrierea inițială la pensie» din cuprinsul art.170 alin.(3) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este constituțională în măsură în care beneficiază de indicele de corecție prevăzut de art.170 din Legea nr.263/2010 și titularii pensiilor pentru limita de vârstă care au fost stabilite după 1 ianuarie 2011 și care au fost transformate din pensii anticipate parțiale stabilite anterior acestei date”.
Acest lucru înseamnă că pensionarii care au trecut de la pensia anticipată sau anticipată parțială la pensia pentru limită de vârstă în perioada 2011-2016 pot acum solicita acordarea indicelui de corecție existent la data trecerii lan pensia pentru limită de vârstă.
Însă, important de știut, este că dacă Parlamentul nu modifică Legea pensiilor în cooncordanță cu această decizie a CCR, decizia are efect juridic sa numai 45 de zile.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan