Banca Națională a României va lansa prima bancnotă de serie cu portretul unei femei reprezentative pentru istoria țării
Banca Națională a României va lansa prima bancnotă de serie cu portretul unei femei reprezentative pentru istoria țării
„Am aflat cu bucurie faptul că în această toamnă – să sperăm, după multe amânări – Banca Națională a României va lansa prima bancnotă cu portretul unei femei reprezentative pentru istoria țării.
Acest succes se leagă de numele Janinei Nectara, care, cu eforturi și multă perseverență, a inițiat și susținut campania “Femei pe bancnote” – grație căreia Banca Naţională a României va lansa în circulaţie bancnota de 20 de lei celebrând-o pe Ecaterina Teodoroiu.
Cu această ocazie, România va marca un moment important în încurajarea afirmării femeilor și în recunoașterea contribuției substanțiale pe care au avut-o în diferite momente ale istoriei.
Am felicitat-o pe Janina Nectara pentru activitatea sa și sper ca exemplul ei, precum și al altor persoane asemenea ei, să constituie modele de bune practici la nivel european.” a transmis pe pagina din mediul de socializare europarlamentarul Corina Crețu.
Europarlamentarul Corina Crețu a postat însă o fotografie cu o bancnotă care pare de 200 de lei, cu chipul Ecaterinei Teodoroiu, ceea ce a generat confuzie.
Decizia de punere în circulație a unei bancnote de 20 de lei care va avea pe una dintre fețe portretul Ecaterinei Teodoroiu, eroina căzută în luptă în timpul Primului Război Mondial, a fost luată de Consiliul de Administrație al BNR din iulie 2019.
Pe 22 august 1917, în bătălia de la Varnița și Muncelu, cădea eroic la datorie Ecaterina Teodoroiu, prima femeie ofițer din armata română.
Aflată în fruntea plutonului pe care îl comanda, ca sublocotenent, Ecaterina Teodoroiu a fost lovită de două gloanțe ale inamicului. Ultimele sale cuvinte, dar pline de însuflețire și patriotism, au fost: „Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!”
Ecaterina Teodoroiu s-a născut pe 16 ianuarie 1894, în satul Vădeni, astăzi cartier în Târgu-Jiu și a decedat pe 22 august 1917. Ea a fost un sublocotenent român care a căzut în Bătălia de la Mărășești din timpul Primului Război Mondial.
Contribuția sa inițială la eforturile armatei române a constat în activitatea de infirmieră la spitalul din Târgu Jiu, făcând parte din cohorta de cercetași „Domnul Tudor”. La 15 august 1916, ziua în care România a intrat în război, toți cercetașii au fost chemați să intre în serviciile auxiliare ale armatei, în rândurile lor aflându-se și Ecaterina. Pierderea în luptă a fratelui ei, Nicolae, a determinat-o pe Ecaterina să ia hotărârea de a lua calea frontului.
Bătălia de început la care a participat a prins-o în primele rânduri, iar încetul cu încetul a câștigat respectul camarazilor pentru dăruirea și curajul ei. A parcurs traseul Târgu-Jiu, Dănești, Brătuia, Florești, Rășina, Peșteana, Tunși, unde a fost luată drept prizonieră și dusă la Cărbunești, dar a reușit să scape împușcând santinela de pază. Revenind pe câmpul de bătălie a fost rănită ușor la picior, iar mai apoi un obuz i-a fracturat tibia și coapsa stângă. Pentru Ecaterina misiunea nu se încheiase încă, iar începutul anului 1917 a prins-o cu rănile aproape vindecate, cu onoruri oferite de regele Ferdinand: Ordinul „Virtutea cercetășească în aur de război”, Ordinul „Virtutea Militară de război clasa a Il-a” și cu dorința de a reveni în luptă.
La 22 august 1917, a avut loc bătălia de la Varnița și Muncelu. Acțiunea ofensivă a armatei germano-austro-ungare a fost oprită de către armata română, iar în cursul acestei bătălii, Ecaterina Teodoroiu a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent, fiind lovită de două gloanțe în piept.
Inițial a fost înmormântată în satul Poieni, din județul Vrancea, dar în iunie 1921 osemintele sale au fost strămutate la Târgu Jiu în mormântul monument din centrul orașului. Monumentul ridicat în cinstea Ecaterinei Teodoriu a fost creat de Milița Petrașcu sub forma unui sarcofag din piatră sculptat în basorelief.
Casa în care s-a născut Eroina de la Jiu există și azi, în reședința județului Gorj, și găzduiește muzeul dedicat tinerei luptătoare care a căzut pentru patrie în timpul Primului Război Mondial.
Curajul și hotărârea Ecaterinei Teodoroiu sunt exemple de atitudine și dăruire față de țară atât de necesare tuturor românilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771
Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 12 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor