Covid-19 și aspirina: Pacienții cu COVID-19 care luau zilnic o doză mică de aspirină au prezentat un risc semnificativ mai mic de complicații și deces. STUDIU
Covid-19 și aspirina: Pacienții cu COVID-19 care luau zilnic o doză mică de aspirină au prezentat un risc semnificativ mai mic de complicații și deces. STUDIU
Un nou studiu relevă că pacienții internați cu Sars-Cov-2 care luau zilnic o doză mică de aspirină pentru a se proteja împotriva bolilor cardiovasculare au prezentat un risc semnificativ mai mic de complicații și deces, spre deosebire de cei care nu luau aspirină.
Concluziile studiului, care a fost publicat în Anesthesia and Analgesia, sunt foarte încurajatoare datorită faptului că utilizarea aspirinei a fost asociată cu o scădere cu 47% a riscului de a muri în spital din cauza COVID-19.
Atfel, studiul arată că persoanele care iau aspirină sunt mai puțin susceptibile de a fi plasate în secția de terapie intensivă (ATI) sau să nfie necesar să fie conectate la un ventilator mecanic iar șansele de supraviețuire au fost mult mai mari decât în cazul celor care nu iau aspirină.
„Aceasta este o constatare extrem de importantă care trebuie confirmată printr-un studiu clinic randomizat”, a declarat liderul studiului, profesor asistent Jonathan Chow. In cazul in care constatarea noastră este confirmata, aceasta ar face aspirina primul medicament disponibil pe scara larga, fără prescripție medicală datorită căruia putem reduce mortalitatea la pacienții cu COVID-19”.
Din studiu au făcut parte 412 pacienți cu vârsta medie de 55 de ani care au fost spitalizați în ultimele luni din cauza complicațiilor infecției cu SARS-CoV-2. Aproximativ un sfert dintre pacienți luau zilnic o doză mică de aspirină (de obicei 81 mg) înainte de a fi admiși sau imediat după internare pentru a-și gestiona boala cardiovasculară, notează European Pharmaceutical Review.
Cercetătorii au descoperit că utilizarea aspirinei a fost asociată cu o reducere de 44% a riscului de a fi pus la un ventilator mecanic, o scădere cu 43% a riscului de admitere în ATI și – cel mai important – o scădere cu 47% a riscului de a muri în spital comparativ cu cei care nu luau aspirină. Pacienții din grupul cu aspirină nu au înregistrat o creștere semnificativă a evenimentelor adverse, cum ar fi sângerări majore în timpul internării.
Cercetătorii au controlat mai mulți factori care ar fi putut juca un rol în prognosticul pacientului, inclusiv vârsta, sexul, indicele de masă corporală, rasa, hipertensiunea și diabetul. De asemenea, aceștia au reprezentat boli de inimă, boli de rinichi, boli de ficat și utilizarea beta-blocantelor pentru controlul tensiunii arteriale.
„Credem că efectele de diluare a sângelui datorat aspirinei oferă beneficii pentru pacienții cu COVID-19 prin prevenirea formării de microtromboze ”, a declarat co-autorul studiului, profesor asociat Michael Mazzeffi.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Armata obligatorie pentru băieți și opțională pentru fete: Două luni pe an, de la 18 până la 20 de ani – propunerea lui Daniel Funeriu
Armata obligatorie pentru băieți și opțională pentru fete: Două luni pe an, de la 18 până la 20 de ani – propunerea lui Daniel Funeriu Daniel Funeriu anunţă că îşi ia ”angajamentul public” că domeniul apărării va beneficia de un buget de 3,5% din PIB, iar cel puţin 2% din acest buget să reprezinte cheltuieli […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
VIDEO: Minune de Bobotează. În fiecare an, apele râului Iordan, în care a fost botezat Iisus Hristos, își schimbă cursul
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
MESAJE de SFANTUL IOAN. Urări, sms-uri şi felicitări de „La mulţi ani” pentru cei care își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ioan Botezătorul în 7 ianuarie 2025. Aproape două milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Sfântul Ion. Urări și FELICITARI de Sf Ioan Botezătorul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
5 ianuarie, Ajunul Bobotezei, zi de post negru: Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care se alungă spiritele rele
-
Actualitateacum 2 zile
VIDEO| Minunea de Bobotează: Apa râului Iordan își întoarce cursul în fiecare an