“Life is dance” Alba Iulia – 11 medalii la Cupa Sătmarului | Antrenorii Ionuț și Bianca Ionescu – locul patru în Ungaria
Toamna aduce multe roade pentru reprezentanții clubului de dans sportiv “Life is dance” Alba Iulia, ce au reușit rezultate de apreciat la concursurile importante în care au fost angrenați. Asta după ce dansatorii din Cetatea Marii Uniri și-au desăvârșit pregătirea fizică în perioada unui cantonament centralizat efectuat la Marea Neagră. “Life is dance” a avut parte de activitate competițională intensă zilele trecute, sportivii participând la o două competiții, una la nivel național și cealaltă de calibru internațional.
Astfel, 11 perechi au fost prezente la Cupa Sătmarului de la Satu Mare, ajuns la a 10-a ediție, una jubiliară, concurs cu prilejul căruia Federația Română de Dans Sportiv a aniversat 30 de ani de activitate. Palamaresul înregistrat de albaiulieni la Satu Mare a fost unul extraordinar: 11 medalii adjudecate, dintre care 5 medalii de aur, 3 medalii de argint și tot atâtea de bronz, totalizându-se 13 calificări în finală.
Rezultate: *Hobby 10-11 ani, locul întâi – Lukas Orzeiu și Maya Urs; *Clasa E 12-13 ani, locul întâi – David Orzeiu și Ioana Țipțer; locul 4 – Flavius Giosan și Giulia Suardi; *Clasa E 14-15 ani, locul întâi – Bogdan Dobra și Beatrice Urs; locul doi – Ionuț Vîrciu și Alexia Sabău; *Clasa E 16-35 de ani, locul întâi – Robert Pitea și Diana Dicu; *Clasa D 14-15 ani, locul trei – Filip Stanciu și Gabriela Țipter; *Clasa D 16-35 ani Latino, locul doi – Bogdan Balea si Diana Tima; *Standard, locul doi – Bogdan Balea și Diana Tima; *Open Basic Latino 12-15 ani, locul întâi – Mirel Moroșanu și Lorena Mondoc; *Open Basic Latino 16-35 de ani, locul trei – Răzvan Morancea și Ariana Marcu; locul 12 – Robert Pitea și Diana Dicu; *Open Basic Standard 16-35 de ani, locul 6 – Bogdan Balea si Diana Tima; *Open 12-15 ani Latino, locul 3 – Kevin Suardi și Daria Corpade.
Alte două perechi de la “Life is Dance” Alba Iulia au fost prezente în Ungaria, la Kistelek, la o întrecerere internațională de anvergură. Este vorba despre antrenorii clubului Ionuț și Bianca Ionescu și încă o pereche. Asadar la WDSF Kistelek International Open Adult Latino, categorie ce a cuprins sportivi din mai multe țări participante, soții Ionuț și Bianca (foto) au terminat în apropierea podiumului, respectiv locul al 4-lea, aceasta aducându-le poziția a 73-a la nivelul ranking-ului mondial!!! De asemenea, perechea compusă din Vlad Dragomir și Adriana Tudor au obținut locul al 9-lea la Rising Star Standard și locul al 16-lea la International Open Standard.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României În ultima ședință a Biroului Executiv al AJF Alba, s-a stabilit programul competițional pentru retur, cu o etapă intermediară în Liga 4 (1-3 aprilie) și reluarea sezonului în […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor