Cifre sumbre: Peste 1000 de copii, infectați cu COVID după prima săptămână de școală. În câte clase a fost supendată activitatea și câte cadre didactice și auxiliare au fost confirmate pozitiv
Cifre sumbre: Peste 1000 de copii, infectați cu COVID după prima săptămână de școală. În câte clase a fost supendată activitatea și câte cadre didactice și auxiliare au fost confirmate pozitiv
Peste 1.000 de copii au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19 în prima săptămână de şcoală, a declarat, sâmbătă, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.
„Pe parcursul primei săptămâni, conform datelor culese de Ministerul Educaţiei din unităţile şcolare, prin intermediul inspectoratelor şcolare, un număr de 1.091 de copii au fost confirmaţi pozitiv cu COVID -19. Ca urmare, s-a suspendat activitatea faţă în faţă în 795 de clase sau grupe de învăţământ preşcolar, ceea ce a mărit cumva numărul elevilor aflaţi în situaţia de a învăţa la distanţă”, a declarat Sorin Ion într-o conferinţă de presă.
Alte 604 persoane cu Covid-19
Tot în prima săptămână, a precizat el, Ministerul Educaţiei a identificat şi 604 de persoane infectate care lucrează în învăţământ – personal didactic, didactic auxiliar, nedidactic.
„Pentru săptămâna viitoare, la nivelul zilei de vineri – data de referinţă pentru stabilirea scenariilor – sunt în continuare un număr redus de localităţi cu peste 6 la mie – sunt 13 – prin urmare numărul de copii care vor învăţa în sistem online din această cauză rămâne relativ constant”, a adăugat secretarul de stat. Ion a menţionat că în aceste zile se transmit teste către cabinetele medicale din instituţiile de învăţământ.
Ministrul Sorin Cîmpeanu, despre educația din România
Ministrul Sorin Cîmpeanu a fost întrebat de Răzvan Dumitrescu, la DC NEWS, ce notă ar da învățământului din prezent, în comparație cu cel pe care l-a urmat chiar el, când a ieșit cadru universitar, din punct de vedere al calității.
”Atâta timp cât sunt ministru al Educației nu pot să dau un alt răspuns decât acela de susținere al eforturilor colegilor cadre didactice pentru a asigura un învățământ de calitate. Atâta vreme cât nu dăm note elevilor din învățământul primar ca să nu-i demotivăm, nici eu nu dau note sistemului de educație ca să nu-l demotivez, deși cu siguranță am o idee clară.
Să știți că din fiecare generație, ca să vă răspund onest, și atunci când am făcut noi școală, intrau la facultate 10 – 15%, erau considerate vârfuri, se păstrează și acum. Din această perspectivă este la fel, din alte perspective este diferit.
Deci calitatea educației a scăzut continuu din diverse motive, nu neapărat din motive ce țin strict de educație, și opinia mea e că am ajuns la un punct de minimum, în care dacă nu ne redresăm, să începem să creștem calitatea educației, o vom plăti cu toții! Mai întâi elevii și studenții, apoi noi toți, întreaga societate. Deci a fost o scădere a calității educației, nu am vrut să o spun, dar…”, a spus Sorin Cîmpeanu
sursa: dcnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan