Rămâi conectat

Actualitate

Elevii lupşeni în vizită la „Ambasada Moţilor” din Bucureşti

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    „A fost odată … ” Aşa încep minunatele poveşti ale copilăriei. Aşa poate să înceapă şi povestea călătoriei noastre, a celor ce am fost efemeri călători printr-o mare de oameni şi musafiri ai unui „colţ de rai”, insulă a acestei mări. Călătorii suntem noi, un grup de elevi şi cadre didactice al Şcolii cu clasele I – VIII „Dr. Petru Şpan” Lupşa, iar insula pe care am poposit este primitoarea „Ambasadă a Moţilor” din Bucureşti, o lume de poveste adusă din inima Ţării Moţilor, loc unde se poate regăsi fiecare moţ, dar şi toţi aceia care iubesc cu adevărat spiritualitatea poporului român, tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti.
De-a lungul călătoriei noastre am poposit în lumea minunată a animalelor sălbatice din Grădina Zoologică, am admirat minunata privelişte a Lacului Herăstrău, am intrat în culisele Palatului Parlamentului şi am fost fermecaţi de magia spectacolului de la Circul Globus. Mulţumim pe această cale gazdei noastre, domnului deputat Corneliu Olar, cel care ne-a făcut invitaţia şi ne-a oferit „casa şi masa”, dar şi domnului primar Alexandru Măcăieţ şi Consiliului Local Lupşa, care ne-au facilitat călătoria, suportând cea mai mare parte a cheltuielilor legate de transport.

Semnează,
în numele călătorilor,
director Daniela CRIŞAN


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Se deschid circulației încă 21 de kilometri din cea mai așteptată autostradă din România

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Se deschid circulației încă 21 de kilometri din cea mai așteptată autostradă din România Astăzi, 23 decembrie 2024, va fi deschisă circulația rutieră pe cea mai așteptată autostradă din România, respectiv pe lotul 1 al Autostrăzii A 7 Ploieşti-Buzău. Porțiunea de 21 de kilometri face legătura între Dumbrava şi Mizil, judeţul Prahova. Astfel, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea