Obiceiul „Păştenilor” din Vinerea şi Cugir – ritualuri unice în România
Azi şi mâine, sexagenarii anului 2012 vor duce „paştile” în biserică, pentru a fi sfinţite
Satul Vinerea şi deopotrivă oraşul Cugir se pregătesc de sărbătoare. Casele şi curţile, curate şi îngrijite, bordurile albite cu var, grădinile plivite şi pomii înfloriţi, chipurile luminate ale oamenilor, toate în felul lor, sunt pregătite să vestească Învierea lui Hristos.
Azi, la ora 15.00, toţi cugirenii care împlinesc 60 de ani în 2012 şi „se ţin” de tradiţia creştină a locului, participă la defilarea „Păştenilor”, adică transportarea pâinii şi a vinului în biserică pentru a fi sfinţite şi oferite în Noaptea de Înviere. Acelaşi ritual se repetă joi, 12 aprilie, de la 8.00 dimineaţa, în Vinerea.
De fapt, originea acestui obicei este regăsită în Vinerea încă din anul 1948. Este vorba despre obiceiul „Păştenii”, iniţiat de preotul de atunci, Ioan Săbău, şi care se respectă cu sfinţenie de comunitatea sătească în fiecare an. Preotul şi consiliul parohial de atunci au hotărât ca Paştile să fie pregătite de contingentul de oameni care au împlinit vârsta de 60 de ani. De atunci, cu mare responsabilitate şi cu multă seriozitate, păştenii se întrunesc în repetate rânduri şi din timp, pentru a pregăti Paştele şi să aleagă la casa căruia dintre ei să se aducă cele necesare pentru Paşti. Fiecare dintre ei aduce vinul pentru Paşti, îşi cumpără ciubere, pe care îşi scrie numele, femeile îşi fac desagi noi, se dă comandă la brutărie pentru pâine şi se cumpără lumânări. Toate acestea sunt aduse la casa păşteanului ales. În Miercurea Mare, preotul merge la casa păşteanului pentru a o sfinţi şi face sfeştanie.
În Joia Mare, dis-de-dimineaţă, păştenii îmbrăcaţi în straie de sărbătoare vin la biserică pentru a lua praporii şi icoanele. Împărţirea acestora este stabilită din timp, astfel încât fiecare păştean ştie ce anume va trebui să ia din biserică, unii praporii de procesiune, alţii icoanele. În faţa bisericii, se formează alaiul din păştenii care poartă praporii şi icoanele, conduşi de preoţii prezenţi la sărbătoare, oamenii din sat, pornindu-se spre casa păşteanului.
Ajunşi la casa păşteanului, preoţii oficiază o slujbă specială, iar păştenii aşează în desagi pâinea pentru Sfintele Paşti. În urmă cu ceva ani, vinul era adus deodată cu pâinea la biserică, fiind pus într-un butoi şi aşezat într-un car împodobit şi tras de o pereche de cai sau boi. În timp, s-a renunţat la această tradiţie, iar vinul este dus la biserică din timp cu maşina.
După oficierea slujbei din curtea păşteanului gospodar, se pleacă spre biserică într-o ceremonie impresionantă la care participă toată suflarea localităţii. În fruntea procesiunii sunt preoţii, urmaţi de păşteni, care poartă în spate desagii cu pâine, iar după ei femeile ducând ciuberele împodobite cu verdeaţă.
Aduse toate bucatele la biserică, cugirenii şi vinerenii aşteaptă marele praznic al Învierii Mântuitorului, în rugăciune şi post. Duminică dimineaţa participă la momentul înălţător al Învierii, primesc Paştile, ciocnesc câte un ou şi se salută creştineşte: “Hristos a Înviat!” şi răspund: “Adevărat a Înviat!”.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Recalcularea pensiilor va mai dura încă cel puțin un an. Vești proaste pentru pensionari
Recalcularea pensiilor va mai dura încă cel puțin un an. Vești proaste pentru pensionari Vești proaste pentru pensionari din România: recalcularea pensiilor, un proces vital pentru aplicarea noii legi, se va prelungi cel puțin încă un an. Reprezentanții sindicalițtilor atrag atenția asupra volumului de muncă excesiv și subdimensionării personalului, care îngreunează finalizarea recalculărilor. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci