Ministrul Justiției, AMENINȚARE pentru Cîțu: Dacă forțează avizarea PNDL 3 de către MJ, riscă să dea cu subsemnatul
Ministrul Justiției, AMENINȚARE pentru Cîțu: Dacă forțează avizarea PNDL 3 de către MJ, riscă să dea cu subsemnatul
Stelian Ion, încă în funcție ca ministru al Justiției, după ce a fost remaniat de premierul Florin Cîțu, și-a început ziua de muncă cu amenințări la adresa șefului guvernului, avertizând că dacă forțează avizarea PNDL 3 de către MJ, riscă să dea cu subsemnatul.
„Legat de acest subiect (n.r – avizarea PNDL 3) am avut dreptate. Ministerul Justiției nu primise proiectul orginal pe care să dea aviz. Termenul de patru zile nu avea cum să curgă. Dacă ar fi fost așa, ședința de ieri ar fi continuat. Legat de tehnicalități, eu vreau să spun că în spatele meu nu e doar o clădire. La Ministerul Justiției lucrează oameni de zeci de ani care nu își permit să își pericliteze carierea și să facă lucruri ilegale. Ministerul Justiției, de-a lungul anilor, a fost garantul respectării legalității și de câte ori nu s-au respectat aceste avize și opinii, unii au ajuns să dea cu subsemnatul.
Avem toate ingredientele pentru o guvernare de succes. La Justiție mai avem de armonizat. dar electoratul ne-a dat un vot, nu suntem parașutați aici, am ajuns în colaiție în urma unui vot popular. E foarte important să lucrăm bine împreună, eu nu am văzut să se schimbe modul de coordonare. Aș vrea să văd acțiuni ale miniștrilor, e foarte imporatant să creem o echipă”., a declarat Stelian Ion.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
Legal, minorii nu mai au liber la tatuaje și piercinguri Prin ordinul nr. 1.648 privind aprobarea Normelor de igienă pentru saloanele de înfrumusețare și saloanele de tatuaj, piercing și implantare dermală sunt introduce schimbări radicale în modul de operare a saloanelor de înfrumusețare și de tatuaj. La art. 15 sunt prevăzute următoarele reguli: este interzisă […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Nume despre care nu știai că se sărbătoresc de RUSALII: Roxana, Rusalin, Ruxandra. Trimite un mesaj celor dragi de ziua numelui
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Mesaje de RUSALII 2024. Urări și felicitări de „La mulţi ani” pentru cei dragi
-
Actualitateacum 2 zile
21 iunie – Ziua europeană a muzicii
-
Sportacum 4 zile
După cel mai modest sezon din ultimii 11 ani, Metalurgistul Cugir caută de zor fundaș central
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Obiceiuri și tradiții de Rusalii: Sărbătoarea Rusaliilor, celebrată în aceeași zi cu Pogorârea Duhului Sfânt
-
Ştirea zileiacum 3 zile
FOTO | Silvia Câmpian, din Alba Iulia, sărbătorită la venerabila vârstă de 100 de ani: A fost felicitată cu flori și tort