Rămâi conectat

Sănătatea și natură

Alunele de pădure îmbunătăţesc performanţa intelectuală

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alunele de pădure îmbunătăţesc performanţa intelectuală

În nemărginita ei bunătate pentru toate făpturile vii, mama natură are grijă şi de bietele vieţuitoare ale pădurii, pe care iarna le ameninţă cu foamete şi îngheţ.

Exact acum, când oamenii strâng ultima recoltă din grădini şi livezi, pregătindu-se să o depoziteze în hambare, arborii din păduri îşi scutură singuri roadele, spre bucuria sălbăticiunilor. Alunele se găsesc din abundenţă în lunile octombrie şi noiembrie, prin lizierele şi luminişurile atinse de aripa toamnei. Şi, cum în marea farmacie a naturii darurile de hrană sunt şi daruri de sănătate, fructele pădurii reprezintă, şi ele, leacuri adesea miraculoase, pe care toamna ni le aduce în dar.

Cartea de vizită

Elit - Gustul Desăvârșit

Alunul de pădure (Corylus avellana) este foarte răspândit în zonele de deal, colinare şi montane, fiind o specie pretenţioasă la lumină. Creşte la marginea pădurilor, în lumini­şuri. Arbust de până la 5 m înălţime, cu tulpini drepte, ramificate de la ba­ză, alunul are o coroană cu deschi­dere largă, care cuprinde lumina ca un potir. În zilele senine, ramurile şi frunzele lui sunt poleite cu soare şi strălu­cesc, decorând feeric pădu­rea. Toamna târziu, după căderea frun­zelor, pe ramurile alunului apar mâţişori gingaşi şi cafenii, care puşi acasă în glas­tre, răspândesc aromă sălbatică, de pădure. Fruc­­tul alunului, aluna, este acoperit de o coajă sub­ţire, dar tare, care la maturitate are culoarea brun-ro­şietică. Din tulpinile tufei de alun se obţin araci de foarte bună calitate, rezistenţi la putrezire, care se folosesc în grădină.

Compoziţia chimică

La fel ca şi miezul de nucă, aluna este bogată în proteine, acizi graşi esenţiali (acidul lino­lenic = omega 3 şi acidul linoleic = omega 6) şi cantităţi mici de glucide, care o transformă într-un aliment pentru dieta diferitelor afecţiuni. De asemenea, în alune se găsesc vitamine hidrosolubile (vitaminele din complexul B, vitamina C, vitamina P), vita­mine liposolubile (vitaminele A, E şi F), nume­roa­se săruri minerale (macro, oligo sau micro­ele­men­te). Frunzele şi scoarţa conţin tanin, acid cafeic, acid clorogenic, fla­vonoide, diferiţi polifenoli.

Recoltare şi uscare

De la alunul de pădure se folosesc fructele (Fruc­tus coryli), frunzele (Folium coryli) şi scoarţa (Cortex coryli). Recoltarea se face toamna, când alunele ajung la maturitate deplină. Se pun la uscat câteva zile şi se decojesc doar înainte de folosire. Păstrate de­co­jite, încep să râncezească, pentru că au un conţinut mare în ulei. Se folosesc ca atare sau uşor coapte. Pen­­tru a păstra nealterate principiile active, tempe­ra­tura de coacere nu trebuie să depăşească 150 de grade.

Scoarţa se recoltează primăvara, odată cu înce­putul ciclului vegetativ, când se activează circulaţia sevei. În această perioadă, ea se desprinde uşor de pe ramurile şi tulpinile de 2-3 ani. Se taie sub formă de fâşii lungi de 5-10 cm şi se pun la uscat, fragmentându-se groscior, înainte de utilizare.

Frunzele au perioada optimă de recoltare în lu­nile iunie-iulie, când sunt încă tinere. Usca­rea se face pe cale naturală, la umbră, în strat subţire, în poduri, verande, balcoane sau şoproane bine aerisite.

Preparate farmaceutice din alun

*Infuzia. 1 lingură de frun­ze de alun us­cate şi mărunţite gros­cior se opăresc cu 250 ml apă fiartă. Se lasă la infuzat timp de 30 de minute, după care se filtrează. Se îndulceşte după gust cu miere.

*Decoctul. 1 lin­gură de scoarţă de alun uscată şi mărunţită groscior se fierbe la foc mic, timp de 30 de minute, în 500 ml apă, într-un vas, de preferinţă din inox sau emai­lat. Se va avea în vedere să se com­pleteze la final apa evaporată. Se filtrează lichidul fierbinte prin tifon sau vată medicinală, care se va umec­ta cu puţină apă. Se îndulceşte, ca şi infuzia, cu miere.

*Tinctura. 2 lin­guri de frunze sau scoarţă de alun, uscate şi mărunţite gros­cior, se pun la mace­rat în 100 ml alcool alimentar sau alt produs distilat, obţinut în gospodărie, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider, timp de alte 6 zile, pentru o deplină lim­pezire. Se trece uşor partea limpede într-un alt flacon, înde­păr­tându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în flacoane de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop picurător. Termenul de valabi­litate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe pe­rioada păstrării, se agită flaconul înainte de utili­zare.

*Vinul terapeutic. Peste 50 g (4 lin­guri) frunze sau scoarţă uscată şi mărun­ţită groscior se toarnă 1 litru de vin roşu, adus la fierbere. Se lasă timp de 10 zile, agitându-se de 2-3 ori pe zi. După expirarea perioadei de macerare, vinul se filtrează, fără stoarcerea reziduului, şi se lasă la decantat alte 6 zile, separându-se partea lim­pede de reziduul depus la fundul vasului. Se va completa cu vin până la 1 litru. Se pune la păs­trat în flacoane de 200 sau 250 ml. Termenul de valabilitate este de 1 an de zile, la tempera­tura camerei, dacă vinul folosit la preparare are con­centraţia al­cooli­că de cel puţin 11 grade. În ca­zul concentraţiei alcoolice a vinului mai mică de 11 grade, vinul medi­cinal se va păstra la frigider.

Datorită conţinutului în al­cool a tincturii şi a vi­nu­lui, nu se recomandă administrarea lor conducă­torilor auto sau celor cu intoleranţă la alcool.

*Ulei terapeutic. Uleiul virgin de alune se ob­ţine mai greu în gos­podărie, de­oarece este nevoie de o presă de mână pentru obţinerea lui. Pu­tem, în schimb, să preparăm un ulei terapeutic folo­sind metoda prezentată mai jos. Obţinem în acest mod un preparat de bună calitate, bogat în acid linolenic. 4 linguri de alune de pădure (în lipsă, se pot folosi şi alunele de pământ nesărate) mă­cinate groscior se fierb împreună cu 100 ml ulei de floarea-soarelui câteva minute, pe baie de aburi, pus în flacoane de sticlă. Se lasă apoi timp de 2 zile, după care se filtrează. Uleiul rezultat este un excelent emolient pentru piele, pe care o protejează de efectul nociv al detergenţilor, solvenţilor organici, poluan­ţilor din aer, reziduurilor chimice şi contactului cu alergeni de diferite origini.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Sănătatea și natură

Merişoarele (afinele roşii) denumite şi „insulina verde” – proprietăți

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Merișoarele – proprietăți • Miraculoasele afine roșii sau merișoare • Ceai de merișor •  Rețete cu merișoare.

Merişorul sau afinul roşu este un arbust stufos de 10-30 cm înălţime, care creşte la altitudini mari, în pajişti şi luminişuri. La noi în ţară se găseşte pe tot lanţul carpatic, dar mai mult în Munţii Apuseni. Locuitorii din zonele bogate în afine roşii îşi tratau încă din vechime o serie de boli, în special cele ale tractului urinar, consumând aceste fructe. Faptul a atras atenţia oamenilor de ştiinţă, care au iniţiat ample programe de cercetare asupra afinelor roşii. Supranumite „insulina verde”, afinele nu trebuie să lipsească din meniul zilnic al persoanelor cu diabet, deoarece au o concentraţie scăzută de zahăr, şi datorită  proprietăţilor sale ajută la scăderea nivelului de zahăr din sânge. Totodată, frunzele şi fructele de afin cresc acuitatea vizuală, au efecte antiseptic, antidiareic, astringent şi sunt un bun antibiotic.

Citește și:  Afinele – beneficii pentru sănătate • Totul despre afine – compoziția, boli care pot fi tratate, modul de păstrare și preparare

Afinele roşii, numite şi merişoare, sunt fructe cu două însuşiri benefice majore pentru sănătatea omului, şi anume:

1. previn infecţiile în organism;
2. protejează organismul de bolile cronice, în primul rând de cele cardiovasculare, prin cel mai mare conţinut dafinele rosii sau merisoarelee antioxidanţi dintre toate fructele comune.
Consumul de 250 ml suc de afine roşii pe zi, luat în 2-3 reprize, împiedică bacteriile patogene să se fixeze în organism, acţiunea durând circa 10 ore. Astfel, consumul de afine roşii, indiferent sub ce formă (fruct crud sau deshidratat, suc, sos etc.), este bine să se facă în mai multe reprize. Capacitatea afinelor roşii de a preveni aderarea bacteriilor patogene la nivelul diferitelor organe poate avea implicaţii foarte importante. Ajutând organismul să-şi menţină sănătatea, consumul de afine roşii scade numărul de infecţii şi prin aceasta reduce dozele de antibiotice, o problemă globală de sănătate.

Elit - Gustul Desăvârșit

Ceai din frunze de afin şi din fructe uscate

Ceaiul trebuie preparat atât din frunze de afin cât şi din fructe uscate. În cazul persoanelor cu diabet sau persoanelor obeze sunt indicate două căni de ceai în fiecare zi. Totodată, în cazul acestor persoane dar şi a celor care suferă de diaree este obligatoriu ca ceaiul să fie consumat neîndulcit.

Decoct

Acesta se obţine prin fierberea unei cantităţi egale de fructe şi frunze de afin. Decoctul are proprietăţi astringente şi antibiotice, astfel, poate fi folosit pentru ameliorarea afecţiunilor gastrointestinale (enterite şi diaree).
Extern, se recomandă sub formă de gargară în faringite, afte, stomatite şi comprese pentru hemoroizi şi eczeme.

Infuzia

Se obţine din 2 linguriţe de frunze uscate la o jumătate de litru de apă clocotită. Pot fi consumate mai multe căni de infuzie în fiecare zi, însă să nu se depăşească un litru pe zi. Afinul conţine şi nivele ridicate de vitamina A şi C care, în combinaţie cu pigmentul antocianină, îmbunătăţesc acuitatea vizuală, circulaţia sângelui la nivelul ochilor şi la nivelul sistemului nervos, şi pot preveni sau ajuta la tratarea unor boli de ochi precum retinita pigmentoasă, glaucomul, miopia etc.

Aceste efecte benefice sunt datorate antocianinelor, care ajută la protejarea ţesuturilor retinei împotriva radicalilor liberi.

Vitaminele şi nutrienţii din afine mai sunt eficiente şi împotriva oboselii ochilor sau a „orbirii pe timp de noapte”. Substanţele din afine protejează organismul împotriva infecţiilor şi au, în acelaşi timp, şi o acţiune anti-inflamatoare, luptând cu succes împotriva infecţiilor tractului urinar – precum cistita. Sucul de afine conţine substanţe – „antibiotic” numite proantocianidine care anihilează colibacilii, principalele bacterii care cauzează infecţiile urinare.

Proantocianidinele nu permit bacteriilor menţionate mai sus să modifice structura celulelor aflate pe mucoasa tractului urinar, ci le elimină din organism.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sănătatea și natură

Fructele negre de soc valorează cât o farmacie naturistă! Ce proprietăți are și ce boli combate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Fructele negre de soc valorează cât o farmacie naturistă! Ce proprietăți are și ce boli combate

Mai puţin cunoscute decât suratele lor, fructele negre ale socului au o putere vindecătoare cu totul deosebită. În Grecia Antică, Hippocrate îi atribuia proprietăţi diuretice, iar în Evul Mediu, la vechii germani, socul negru era considerată o plantă sfântă, fiind folosită şi în medicina tradiţională.

În urmă cu câteva sute de ani, când câmpiile şi dealurile noastre erau acoperite de codri adânci şi neumblaţi, aceste fructe erau la mare cinste, fiind un leac pentru bolile cele mai îndărătnice: de la încuierea pântecelor şi până la bube rele sau otrăvire. Apoi, treptat, tradiţia s-a pierdut, iar taina lor a mai rămas cunoscută doar câtorva vindecători populari. Oamenii nu au mai avut încredere în aceste bobiţe cu gust nu foarte plăcut, ba chiar a apărut credinţa că sunt otrăvitoare.

Cartea de vizită Socul este un gen de plante din grupa arbuștilor, cu 20-30 de specii, cea mai cunoscută la noi este socul negru (Sambucus nigra), cu ramurile adesea curbate şi o înăl­țime de la 1 la 10 metri. Are frunze pinate, alcătuite din 5 până la 9 frunzulițe alungite (între 5-30 cm) cu margini zimțate. Florile sunt hermafrodite, grupate în inflorescențe generoase albe sau crem și cu fructele sub formă de boabe negre-albăstrui sau roșii. Speciile de soc se întâlnesc în flora spontană din zonele temperate și subtropicale de pe toate continentele, cu precădere în emisfera nordică. Se dezvoltă pe orice tip de sol, umed sau uscat, de preferință într-un loc însorit.

Elit - Gustul Desăvârșit

Unde găsim fructele de soc acum, în miez de toamnă, fructele socului pot fi găsite mai ales în zonele muntoase, pe văile râurilor şi pâraielor, unde razele soarelui pătrund mai greu, iar ciclul de vegetaţie al acestei plante este întârziat. Cel mai frecvent întâlnim socul în marginile de pădure, în zonele limitrofe drumurilor forestiere, în tăieturile de pădure unde arborii de bază încă nu s-au regenerat şi unde arbuştii de talie mică se dezvoltă luxuriant.

Recoltarea fructelor de soc se face prin tăierea ciorchinilor cu boabe de pe ramuri. La trei-patru ore de la culegere, aceste boabe se vor prepara sau vor fi puse la frigider, unde se pot păstra 24-48 de ore. Dacă nu se folosesc în stare proaspătă, pentru preparate cum ar fi siropul, tinctura sau sucul, fructele de soc pot fi uscate, dar numai pe cale artificială. Boabele se desprind de pe ciorchine şi se pun în strat foarte subţire pe o sobă sau pe un calorifer, care asigură o temperatură în jur de 40 de grade Celsius. Se lasă boabele să se deshidrateze până când seamănă cu stafidele. Atunci se depozitează în pungi de hârtie, în locuri uscate şi întunecoase.

Cele mai eficiente preparate: sucul proaspăt. Se obţine prin zdrobirea boabelor de soc cu ajutorul mixerului electric, sau manual, cu ajutorul unei linguri de lemn. După zdrobire, pastă rezultată se filtrează printr-un tifon pus în două, sucul obţinut fiind pus într-o sticlă curată şi apoi depozitat la rece. Termenul de valabilitate al acestui suc în condiţiile păstrării la frigider este de maximum 48 de ore. Se administrează 3-4 linguri pe zi, pe stomacul gol, pentru tratarea constipaţiei, a colitelor de putrefacţie, pentru întărirea capacităţii de apărare a organismului.

Tinctura. Se obţine prin amestecarea sucului proaspăt de fructe de soc cu alcool alimentar de 90 de grade. Într-o sticlă, se pun un pahar de suc de fructe de soc şi un pahar de alcool alimentar, după care se agită bine amestecul pentru a se omogeniza. Ulterior, tinctura se pune la păstrare în sticlă bine închisă, la loc întunecos şi rece. Termenul său de valabilitate este de doi ani. Se administrează 1-4 linguri pe zi, ca remediu forte în curele de slăbire, ca detoxifiant în bolile cronice şi degenerative, pentru sporirea rapidă a imunităţii.

Pulberea. Se obţine prin măcinarea cât mai fină a boabelor uscate cu râşniţa electrică de cafea. Se administrează 3-4 linguriţe de pulbere pe zi, pe stomacul gol, fiind recomandată în tratarea avitaminozelor, a bolilor oculare, a diareei (fructele uscate au un efect opus extractelor proaspete), a colitei. lSiropul. La două pahare de suc proaspăt de fructe de soc, obţinut după metoda de mai sus, se adaugă două pahare de zahăr brun şi coaja rasă de la două lămâi. Se pune acest amestec pe foc şi se lasă să clocotească scurt, după care se toarnă fierbinte într-o sticlă care va fi închisă apoi ermetic. Se iau 4-5 linguriţe din acest preparat pe zi, pentru un efect uşor laxativ, tonic, vitaminizant şi remineralizant.

Fructele de soc uscate. Ciorchinii cu fructe ajunse la maturitate (adică foarte închise la culoare, moi şi dulci la gust) se pun la uscat la soare, cu fructele orientate în sus, aşa încât să piardă cât mai multă apă dintr-o dată, sub acţiunea razelor solare. După uscare, fructele se scutură de pe ciorchine şi se pun în pungi de hârtie, care se păstrează în locuri uscate. Prin măcinarea cu râşnița electrică de cafea, din fructele de soc uscate se obţine o pudră cu proprietăţi tămăduitoare, foarte mult asemănătoare cu cele ale afinului.

Dulceaţa de soc. Ingrediente: 1 kg de fructe de soc, 1 kg de zahăr, 100 ml de apă, zeama de la o lămâie şi 3 plicuri de zahăr vanilat. Mod de preparare: se culeg bobiţele de soc de pe crenguţe, se aleg cele coapte şi se spală în două-trei ape. Într-un vas se fierbe apa cu zahărul până se transformă în sirop. Apoi se adaugă fructele de soc, zahărul vanilat şi zeama de lămâie, lăsându-le să fiarbă circa 45 de minute. Dulceaţa astfel obţinută se toarnă fierbinte în borcane de sticlă şi se aşează pentru răcire cu fundul în sus, împiedicând pătrunderea aerului în conţinut.

Boli care se tratează cu fructe de soc: Gripă, guturai, sensibilitate la epidemiile de gripă. Vaccinurile antigripale cele mai sofisticate au acum o concurenţă serioasă: tinctura de fructe de soc. Acţiunea fructelor de soc este deocamdată unică în lume, nici un alt medicament de sinteză sau natural neajungând la asemenea performanţe. Preventiv, în timpul epidemiilor de gripă care se fac deja simţite acum, la începutul toamnei, se fac cure de două săptămâni, timp în care se iau 2-3 linguri de tinctură de soc pe zi. Dacă gripa v-a “prins” deja, luaţi pe parcursul unei zile 2-4 linguri de tinctură diluată în apă, timp de 7-10 zile la rând. Vindecarea se va face mult mai rapid, iar în plus, vor fi mult diminuate anumite simptome, cum ar fi febră, durerile musculare, stările de slăbiciune.

Pentru o scădere rapidă în greutate, în cazul persoanelor obeze sau supraponderale, schema de tratament este următoarea: în prima zi se ia o linguriţă pe stomacul gol, la ora 18; în a doua zi se iau 2 linguriţe la aceeaşi oră s.a.m.d., până în ziua a şaptea, când se ajunge la 7 linguriţe luate o dată. Se menţine această doză vreme de 30 de zile. Această creştere gradată a dozei este necesară pentru a nu apărea diareea sau colicile abdominale. Dacă pe măsură ce se creşte doza apare totuşi diareea puternică, se iau în completare (sublingual) 2-3 linguriţe de pulbere de scoarţă de stejar (Quercus robur) pe zi sau de iarbă de coada-racului (Potentilla anserina), iar dacă diareea persistă, atunci se reduce doza sau chiar se întrerupe tratamentul. În cazul în care apare balonarea (fenomen rar la tratamentul cu soc), consumaţi zilnic 1-2 linguriţe de chimen sau fenicul. Constipaţie, constipaţie cronică, colită de putrefacţie. Se administrează dimineaţa, pe nemâncate, una-trei linguri de tinctură de soc, diluate într-o cană de apă. Tratamentul se face vreme de patru săptămâni la rând şi se poate relua, la nevoie, după o pauză de 5-7 zile.

Herpes. Atunci când apar primele simp­tome ale unei erupţii herpetice (uşoară febră, nervozitate, usturime sau mâncărimi), se ia câte o lingură de tinctură, diluată în jumătate de pahar de apă, din oră în oră, în total 3-4 doze. Se menţine tratamentul vreme de o săptămână. Anumite principii active din fructele de soc anihilează mecanismul enzimatic prin care virusurile pătrund în celulele sănătoase, stopând astfel boala ori grăbind vindecarea. lPentru îmbunătăţirea vederii nocturne, adjuvant în tratarea bolilor oculare. Se iau zilnic 3-4 linguriţe de pulbere de fructe uscate de soc. Administrarea se face pe stomacul gol, în cure de 3-4 săptămâni. Anumiţi pigmenţi (care dau culoarea neagră boabelor), vitaminele şi mineralele din compoziţia acestor fructe au un efect excepţional asupra ochilor.

Adjuvant în tratarea tumorilor maligne şi benigne. O cură de treizeci de zile cu tinctură de fructe de soc, administrată câte 2 linguri pe zi, are efecte surprinzător de puternice, prin activarea sistemului imunitar, element extrem de important în tratarea acestei categorii de afecţiuni.

Psoriazis, alergie cutanată, sclerodermie, boli de piele rezistente la tratamentele clasice. Mai ales în lunile octombrie-noiembrie, când multe boli de piele, cum ar fi psoriazisul sau sclerodermia, tind să recidiveze sau să se agraveze, cura cu suc sau tinctură de fructe de soc este cât se poate de binevenită. Se administrează zilnic 1-2 linguriţe de suc sau 3-4 linguriţe de tinctură, pe o perioadă de minimum patru săptămâni. Precauţii şi contraindicaţii Întrucât are un efect laxativ şi purgativ puternic, tinctura din fructe de soc va fi administrată cu prudenţă în doze mari (peste 2 linguri pe zi), pentru a nu accelera prea mult tranzitul intestinal. Cu excepţia cazurilor în care se foloseşte tinctura de fructe de soc pentru slăbire rapidă sau contra constipaţiei, este indicat să se ia zilnic şi câte una-două linguriţe de pulbere de creţişoară (Alchemilla vulgaris) sau de scoarţă de stejar (Quercus sp.), pentru a ţine sub control tranzitul intestinal. Preparatele obţinute din fructele de soc proaspete, mai ales tinctura şi sucul, sunt contraindicate în cazurile de diaree acută şi cronică, precum şi în cazul colitei de fermentaţie.

Persoanele care au un colon sensibil sau suferă frecvent de balonare ar fi bine să consume în paralel cu preparatele din fructe de soc şi anumite condimente cu rol carminativ şi antiinflamator intestinal: seminţe de fenicul, seminţe de chimen, busuioc, mentă. Atenţie la toxicitatea socului Fructele de soc sunt foarte puternice ca remediu, fiind mai degrabă medicament decât aliment. Şi ca orice medicament ingerat în doze prea mari, poate dă reacţii adverse cât se poate de neplăcute: vomă, arsuri la stomac, inflamarea gâtului, dificultăţi în respiraţie. Dozele periculoase sunt de 200 de grame de fruct sau de suc şi de 300 de grame de tinctură pe zi.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sănătatea și natură

Afinele, medicamentul natural care te tratează și îți menține sănătatea

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Afinele – beneficii pentru sănătate • Totul despre afine – compoziția, boli care pot fi tratate, modul de păstrare și preparare

Deşi este vremea vacanţelor, a soarelui arzător şi a bucuriei lunilor de vară, natura se pregăteşte de… iarnă. Cele mai puternice fructe şi legume terapeutice apar acum, ca un ajutor oferit tuturor vieţuitoarelor pământului, pentru a se proteja împotriva anotimpului rece. Iar între ele, afinele ocupă un loc de frunte.

Cu fructul lor ca nişte mărgele negre, brumate, înglobează în ele toată energia solară captată pe platourile muntoase pe care cresc. Sunt fructe specifice marilor înălţimi, dar oferite special, parcă, pentru a completa hrana destul de săracă a oamenilor de munte. O porţie de afine valorează cât 3-4 casete cu vitamine, cu specificaţia că vitaminele A, E, F, PP şi B (B1 şi B2) conţinute de afine sunt mult mai uşor de asimilat, deoarece sunt în formulă naturală.

Compoziţia nutriţională a afinelor

Afinele conţin aproximativ 85% apă şi aduc un aport de 57 kcal/100 g. Conţin o categorie de fitonutrienţi, numiţi polifenoli. Acest grup include antocianinele (163,3 mg/100 g), compuşi care oferă afinelor culoarea albastră şi au rol antioxidant şi antiinflamator.

Elit - Gustul Desăvârșit

O jumătate de cană de afine conţine aproximativ 15 g carbohidraţi. Această cantitate asigură 4% din doza zilnică recomadată, pentru adulţii care consumă aproximativ 2.000 kcal zilnic. Carbohidraţii din afine provin din două surse: fibre şi zahăr. Fiecare porţie de afine consumată oferă 10 grame zaharuri şi 2,4 g fibre.

Varietatea de substanţe antioxidante prezente în afine conferă protecţie împotriva stresului oxidativ şi a unor afecţiuni. Efectul este dat de: resveratrol, acid galic, luteină, zeaxantină, vitamina K, vitamina C, mangan, fibre. Efectele benefice ale afinelor asupra sănătăţii

Afinele au cea mai mare capacitate antioxidantă dintre toate fructele.

Afinele sunt foarte bogate în antioxidanţi numiţi antocianină, vitamina C, vitamine din complexul B, vitamina E, vitamina A, cupru (care întăreşte imunitatea şi are rol antibacterian), seleniu, zinc, fier (promovează imunitatea prin creşterea hemoglobinei şi a concentraţiei de oxigen din sânge) şi stimulează astfel sistemul imunitar şi previne apariţia infecţiilor.

Odată ce imunitatea dumneavoastră este puternică, veţi evita răceala, febra, varicela şi multe dintre bolile care se pot transmite atât pe cale virală, cât şi bacteriană.

Afinele neutralizează radicalii liberi care pot promova boala şi îmbătrânirea în organism.

Afinele sunt unele dintre fructele cele mai bogate în antioxidanţi. Acest lucru se datorează în special prezenţei antocianinei. Cantitatea însemnată de vitamina C este un alt argument pentru rolul benefic al acestor fructe.

Beneficii asupra sistemului nervos.

Afinele, consumate regulat, pot reduce riscul de boli degenerative, datorită pigmenţilor antocianici. Fructele de pădure, inclusiv afinele, pot reduce alterarea funcţiilor cognitive cauzate de înaintarea în vârstă prin neutralizarea radicalilor liberi cu rol negativ asupra sistemului nervos central. Antioxidanţii din alimentaţie, cum ar fi polifenolii din afine, pot reduce stresul oxidativ de la nivel neuronal şi pot reduce degradarea neuronală provocată de anumite afecţiuni. De asemenea, aceşti fitonutrienţi pot localiza zonele din creier responsabile de procesele de memorie şi învăţare, asigurându-le necesarul de antioxidanţi. lAfinele scad riscul dezvoltării bolilor de inimă. Conţinutul ridicat de fibre, antioxidanţi puternici şi abilitatea afinelor de a dizolva colesterolul rău, fac din aceste fructe un supliment alimentar ideal pentru vindecarea bolilor de inimă.

Ajută la menţinerea sănătăţii tractului urinar.

Dezvoltarea coloniilor de bacterii, precum b-coli, de-a lungul pereţilor mucoasei din interiorul tractului urinar, este responsabilă pentru această infecţie care conduce la inflamaţie, senzaţie de arsură în tipul urinării şi alte complicaţii. În acest caz, afinele pot fi surprinzător de benefice. Acestea conţin un compus format din polimeri mari, precum moleculele grele, care inhibă creşterea bacteriilor respective.

Afinele au proprietăţi antibiotice, care se adaugă la acest efect. Moleculele mari şi grele spală practic aceste bacterii de pe pereţii tractului urinar, prevenind declanşarea infecţiei. lEfectele împotriva diabetului şi a obezităţii. Afinele pot reduce rezistenţa la insulină dar şi nivelul glicemiei în cazul persoanelor cu diabet, datorită compuşilor bioactivi fenolici, cum ar fi antocianinele, cu proprietăţi antioxidante.

Sucul de afine poate reduce riscul de apariţie a diabetului sau a obezităţii prin reglarea nivelului de adiponectină – un hormon ce determină reducerea greutăţii corporale şi modificarea metabolismului energetic, dar şi reglarea sensibilităţii la insulină.

Beneficiile asupra sănătăţii sistemului digestiv.

Afinele reduc inflamarea şi înmulţirea bacteriilor de la nivelul tubului digestiv. Responsabil este acidul fenolic din compoziţia afinelor, ce are efect anti-inflamator la nivelul colonului şi reglează metabolismul microbian. Fibrele din afine ţin la distanţă constipaţia (prin consumul constant a unei cantităţi însemnate), iar vitaminele, sodiul, cuprul, fructoza şi acizii îmbunătăţesc digestia.

Luptă împotriva cancerului.

Afinele s-au dovedit a fi de ajutor bolnavilor de cancer, deoarece conţin anumiţi compuşi, cum ar fi pterostilbene (excelent în remediul cancerului de colon şi ficat) şi acid aleagic, care în combinaţie cu antocianina şi alţi antioxidanţi precum vitamina C şi cupru, pot duce la prevenirea sau vindecarea cancerului.

Studiile de laborator arată că acei compuşi fenolici din afine pot inhiba proliferarea celulelor canceroase din colon şi pot induce apoptoza (moartea programată a celulelor). A fost observată, de asemenea, o reducere semnificativă (aproximativ 34%) a riscului de cancer ovarian la femeile care au un aport crescut de luteolină (ce se găseşte în citrice). Recomandări privind consumul şi depozitarea afinelor Doza recomandată de afine este determinată de vârstă.

De exemplu, copiii între 1 şi 3 ani pot consuma 1/4 cană, în timp ce 1/3 de cană se poate administra copiilor de 4-5 ani şi chiar celor de 6 până la 12 ani. Adolescenţilor şi adulţilor sănătoşi le sunt recomandate 74 g (1/2 cană) afine. Cele mai potrivite afine pentru consum trebuie să fie ferme şi cu o culoare uniformă. Spălaţi afinele doar înainte de a le consuma.

Spălarea duce la eliminarea pufului microscopic ce asigură protecţia şi face ca afinele să se degradeze mai repede. Pot fi depozitate până la 5 zile în frigider. Congelarea afinelor duce la pierderea minimă a antioxidanţilor (antocianinele) şi a substanţelor nutritive. Studiile au arătat că afinele îşi menţin proprietăţile benefice chiar şi după o perioadă de congelare de 3-6 luni.

Când cumpăraţi afine congelate, agitaţi ambalajul pentru a vă asigura că afinele nu sunt lipite între ele – dacă sunt lipite înseamnă că au fost dezgheţate şi recongelate.

AVANTAJE:

Afinele sunt sărace în grăsimi şi sodiu, fiind o sursă de vitamina C, vitamina K şi minerale. Conţin numeroşi fitonutrienţi cu rol antioxidant şi antiinflamator. lAu efecte benefice asupra sistemului cardiovascular. Conţin un număr redus de calorii. lPot fi consumate şi afinele congelate, păstrându-şi cea mai mare parte a substanţelor nutritive.

DEZAVANTAJE:

Cea mai mare parte a caloriilor furnizate de afine provin din zaharuri. lDacă afinele sunt consumate în exces, conţinutul lor glucidic poate provoca diaree. Unele persoane pot prezenta alergii la unii compuşi din afine.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea