Cinci doctorițe, din Alba Iulia și Cluj-Napoca, HĂRȚUITE, de către un tânăr de 27 de ani. Sute de mesaje de amenințare de pe cartele diferite
Mai mulți medici au fost hărțuiți și amenințați de către un tânăr din Alba, pe motiv că nu îi ofereau tratamentul pe care îl necesita. Acesta a ajuns să fie judecat în două dosare, la Alba Iulia și Cluj-Napoca. Victimele lui Ioan B., în vârstă de 27 de ani, sunt cinci medici, femei, cu specialitatea ORL.
În dosarul de la Alba Iulia, în 18 august 2021, inculpatul a primit o pedeapsă simbolică – 6 luni de închisoare cu amânarea aplicării pe o perioadă de doi ani. Persoana ameninţată este o femeie care lucrează la Spitalul Judeţean Alba.
Medicul din Alba Iulia a fost contactat telefonic în luna mai 2018 de către bărbat cu solicitarea de efectuare a unei intervenţii chirurgicale. Medicul i-a solicitat să urmeze procedurile obişnuite, respectiv să se programeze pentru efectuarea unei consultaţii, în urma căreia să se stabilească necesitatea şi oportunitatea intervenţiei chirurgicale.
Ulterior, tânărul a început să îi trimită numeroase mesaje pe numărul de telefon personal, mesaje ce aveau un conţinut ofensator şi injurios, o parte dintre acestea conţinând ameninţări la adresa integrităţii corporale şi vieţii medicului:
„…te dobor cu legea sau fără, nu mă interesează de lege în curând”/ „Stai că acum ştiu unde te ard. Dacă eşti medic ai 2 vieţi? Si 2 de ai, le iau eu (…) îţi dau foc (…). Să te ferească Dumnezeu să dăm ochi în ochi (…) Te rezolv eu (…) Cu mine nu îţi merge, ori la bal ori la spital”/ „Eu personal te caut mâine la spital. Îţi jur şi îţi promit. Tu nu îţi baţi joc de mine că te execut în spital (…) Ce mai aştepţi du-te la poliţie până încă mai poţi”.
În instanţă, acesta a recunoscut faptele şi a motivat că a recurs la acest gest din cauza problemelor medicale cu sinuzita şi a durerilor de care suferea.
Condamnat cu executare la Cluj
În dosarul judecat la Cluj-Napoca, Ioan B. a fost condamnat pe 10 martie 2021, de instanţa de fond, la 11 luni de închisoare cu executare pentru patru fapte de hărţuire şi două de ameninţare. Victimele acestuia sunt patru femei, tot medici ORL. De asemenea, el trebuie să plătească daune morale de 15.000 de lei unuia din cei patru medici. Bărbatul a contestat hotărârea Judecătoriei, dosarul ajungând pe rolul Curţii de Apel Cluj unde a primit termen în luna noiembrie 2021.
A început să-şi caute victime printre medicii din Cluj-Napoca în toamna anului 2018. Unul dintre aceştia a fost contactat prin intermediul reţelei de socializare Facebook, de către utilizatorul ”Multipast”, care i-a solicitat informaţii despre anumite afecţiuni, precum şi efectuarea unei programări pentru o consultaţie medicală. Doctoriţa i-a indicat că nu poate să efectueze un control medical prin intermediul mediului virtual, stabilind împreună cu utilizatorul contului mai multe programări la policlinica spitalului.
Pentru că acesta nu a onorat programările stabilite, medicul nu a mai fost de acord să intermedieze realizarea unor astfel de şedinţe sau să ofere informaţii de natură medicală către utilizatorul contului. Ulterior, atât prin SMS, cât şi pe WhatsApp i-a trimis un număr de 642 de mesaje.
Printre mesajele transmise se regăsesc şi ameninţări care privesc integritatea corporală sau a vieţii victimei după cum urmează: „Şi dacă nu mă consulţi dacă nu te bat acolo de îi vai de tine”/ „Împuşcaţi la zid cu voi”/ „Dăte în morţi mă-tu că îţi dau foc”/ „Şi un pumn îl ai până nu ieşi la pensie”/ „Dacă venim toţi acolo peste tine îi vai de tine”/ „Pentru persoana aia plăteşti cu zilele tale în tot”.
Un alt medic din Cluj-Napoca a primit 475 de mesaje în perioada iulie 208 – septembrie 2019, de pe 16 cartele telefonice.
Instanţa din Cluj a dispus efectuarea unei examinări psihiatrice pentru a se stabili existenţa discernământului autorului în raport cu acuzaţiile penale formulate împotriva sa. S-a stabilit că Ioan B. prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate disocială, dar şi că a avut capacitatea psihică de a aprecia critic conţinutul şi consecinţele social-juridice ale acţiunilor sale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
LIVE VIDEO ”Păștenii” de la Vinerea, obicei vechi păstrat cu sfințenie din anul 1946: Vinul și pâinea, duse la Biserică de localnicii de 60 de ani, îmbrăcați în costume populare
”Păștenii” de la Vinerea, obicei vechi păstrat cu sfințenie din anul 1946: Vinul și pâinea, duse la Biserică de localnicii de 60 de ani, îmbrăcați în costume populare Zeci de persoane din Vinerea au participat în Joia Mare, 2 mai 2024, la o procesiune și la un ceremonial religios care datează din 1946, an în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare