FOTO: Metalurgistul Cugir – Sănătatea Cluj 2-2 (1-0) | Remiză surprinzătoare sub Drăgana, continuă coșmarul cu „virușii verzi”
Metalurgistul Cugir a remizat surprinzător, pe “Arena CSO”, cu Sănătatea Cluj, scor 2-2 (1-0), împotriva unei distribuții extrem de tinere a „virușilor verzi”. La meciul de debut în noua stagiune, „roș-albaștrii” s-au împiedicat, după ce au condus în două rânduri, contra unei formații ce reușește să devină un adevărat coșmar la Cugir, cu 4 remize la rând!!!
Trupa lui Itu și-a bătut joc de ocaziile create, a dominat copios și putea să se desprindă pe tabelă în primul sfert de oră al mitanului secund. Cugirenii au controlat 80 din cele 90 de minute, dar au făcut un pas greșit, un semi-eșec într-un meci în care erau cotați cu prima șansă. „Am pierdut două puncte, normal că sunt foarte dezamăgit de acest rezultat, după aspectul întâlnirii. Am avut o sumedenie de ocazii, ratate cu prea multă ușurință, practic a fost lipsă de concentrare la finalizare. Este greu de acceptat că iar nu am reușit să învingem Sănătatea acasă. Deja s-au strâns 4 ani, și parcă este un complex„, a menționat Lucian Itu.
Pe tabela de marcaj a fost duelul veteranilor, până la 1-1, cu scorul deschis de Șuteu (va împlini 40 de ani în septembrie) și replica venită de la Tilincă (46 de ani).
*1-0, MIN. 40: ȘUTEU a tras de la 18 metri, plasat, în stânga portarului
*1-1, MIN. 63: TILINCĂ, reluare cu capul din 7 metri, la centrarea lui Szolosi.
*2-1, MIN. 73: M: LUPU a deviat, din 10 metri, șutul-centrare trimis de Al. Rus
*2-2, MIN. 81: ȘUMBLEA a intrat în centru și de la marginea careului a trimis în dreapta portarului.
Înaintea startului partidei s-a ținut un moment de reculegere în memoria legendelor Cugirului (jucători, oficiali, suporteri). Jocul a debutat cu două ocazii ale „virușilor”, cu intervențiile lui R. Opric în fața lui Tilincă (9) și Szoloși (11), dar apoi „roș-albaștrii” au preluat frâiele și au dominat copios. Ocaziile lui Șuteu (13) și Vlădia (17) au prefațat deschiderea scorului reușită de Șuteu (40), fază în care cel mai vârstnic echipier al amfitrionilor (39 de ani) a tras excelent de la 18 metri, plasat, în stânga lui Bîlbă, la o minge „așezată” de Nicula. Imediat scorul putea fi majorat de M. Lupu (44) – șut peste din poziție excelentă. Startul reprizei secunde îl are în prim plan pe Nicula (48), cu o nouă bună oportunitate. Bîlbă, goalkeeperul vizitatorilor, l-a oprit în două rînduri pe D. Nicula, jucătorul împrumutat de la Gaz Metan Mediaș, în minutele 52 și mai ales 56, când a reținut pe linia porții reluarea acestuia cu capul. Și în dreptul lui M. Lupu (58) a mai fost o bună situație. Și cum ocaziile se răzbună, a ieșit la rampă veteranul Tilincă (63), ce a reluat cu capul, din plonjon, la centrarea lui Szolosi din flancul drept.
Imediat a intrat în teren în flancul stâng G. Neagu, fostul preparator fizic al lui Dinamo, iar M. Lupu (66) a mai irosit o oportunitate imensă, reluare în bară din 2 metri! Același atacant, M. Lupu, golgheterul Cugirului în stagiunea precedentă, s-a reabilitat, și a marcat la 10 minute de la egalarea surprinzătoare (a deviat un șut trimis de Al. Rus). Însă nebunia a continuat, iar Șumblea (fost la CS Ocna Mureș până în vara anului 2020), abia intrat în teren a egalat iarăși (81), cu un șut de la 16 metri. I. Grozav (90+2) a ratat reluarea cu capul din careul mic!
Din formula gazdelor au lipsit, din motive medicale, R. Voicu, Vitinha, Tăban și Șt. Radu. Distribuția Sănătății a fost extrem de tânără, excepția de la regulă fiind Tilincă (46 de ani) și Szolosi (25 de ani). Restul echipierilor au 21 de ani și mai puțin, extrema la acest capitol fiind Denis Paul (16 ani). Cea mai bună echipă din Alba în ultimele sezoane a avut în față o garnitură a “virușilor vezi” slăbită considerabil (majoritatea jucătorilor experimentanți au plecat în intersezon, vezi Ceaca și Căt. Creț la CS Ocna Mureș; a mai rămas Tilincă)
Echipe: Metalurgistul: R. Opric – Al. Rus, I. Grozav, Vlădia, Șuteu (65, G. Neagu) – Șaucă, Boldea, Udrea (77, L. Contra), D. Nicula (68, Andriuc, la debut) – P. Păcurar (77, Cocan), M. Lupu: rezerve Perjeriu, N. Bănică, L. Itu, S. Itu, Sîncelean. Antrenor Lucian Itu.
Sănătatea: Bîlbă – Bucșă (38, An. Ștefan), Szoloși, Poenar, R. Oltean. Isac, V. Mureșan, An. Pașca (90+1, Vădan), D. Paul (77, Vescan), Safta (77, Șumblea), Tilincă (90+1, Țăranu); rezerve Cotîrlă, Longodor. Antrenor Csaba Kis și Marius Semeniuc.
Sănătatea a pierdut în cupă, la Jucu, 0-4 cu “U” Cluj, însă are trei remize consecutive sub Drăgana: 1-1 în 2017, 0-0 în 2019 și mai ales un nebun 3-3 în noiembrie 2020 ultima reprezentație (în retur, în aprilie, 1-0 pentru Cugir).
Arbitri: Fl. Mazilu (Satu Mare), M. Matica, G. Urs (ambii Oradea) Observatori M. Bordean (Sibiu), M. Ștefan (Orăștie).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Sărbători de final de an pentru copiii de la Star Pro Optimum, alături de Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale!
Sărbători de final de an pentru copiii de la Star Pro Optimum, alături de Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale! Surpriză pentru tinerii fotbaliști de la Star Pro Optimum Alba Iulia, care au avut parte de o bucurie imensă având-l alături la petrecerea de final de an pe Nicolae Stancium căpitanul echipei României. “Sfârșit de an” […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Cele mai frumoase mesaje de Crăciun 2024. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 3 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
MESAJE de CRACIUN fericit 2024! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători