Rămâi conectat

Politică Administrație

„O nouă viață în ”Lumea Nouă” – Alba Iulia“: Sute de persoane din cartier vor primi sprijin din partea primăriei, pentru o viață mai bună

Ziarul Unirea

Publicat

în

Participare la servicii sociale, socio-medicale si culturale în cadrul unui Centru multifuncțional; sprijin pentru copii să urmeze școala; consultații medicale gratuite; adulți calificați în meserii cerute pe piața muncii; participare la competiții sportive, acestea sunt câteva dintre avantajele de care se vor bucura sute de familii, prin participarea gratuită la proiectul „O nouă viață în ”Lumea Nouă” – Alba Iulia“.

Proiectul este derulat de UAT Municipiul Alba Iulia, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială ALBA IULIA și cu Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa”.
Lansarea proiectului a avut loc joi, 12 august 2021.

Punctăm, mai jos, principalele servicii gratuite la care vor participa beneficiarii direcți ai proiectului:
• 360 persoane din teritoriul SDL vor fi consiliate profesional
• 180 persoane vor fi instruite profesional prin intermediul a minim 12 sesiuni de cursuri organizate și
desfășurate în meserii cu căutare pe piața muncii
• 180 persoane vor beneficia de mediere pe piața muncii, din care 90 de persoane vor fi angajate
• 455 persoane din SDL/ZUM vor beneficia de servicii sociale și socio-medicale
• 200 de persoane din SDL/ZUM vor beneficia de servicii medicale de specialitate
• 720 persoane vor beneficia de servicii sociale, socio-medicale, medicale si culturale în cadrul unui Centru multifuncțional
• 30 de copii vor fi sprijiniți pentru creșterea accesului și participării la programe educaționale
• 720 de persoane vor participa la campaniile de informare și educare, competiții sportive și acțiuni de voluntariat
„În acord cu titlul proiectului, chiar îmi doresc ca oamenii din zona Lumea Nouă să simtă cu adevărat o schimbare în viața lor, la sfârșitul implementării acestuia. Este unul dintre proiectele Primăriei care iese din zona abstractă și vine cu soluții personalizate pentru nevoile reale ale copiilor, tinerilor, vârstnicilor din această comunitate. În același timp, este una dintre pârghiile prin care ne asigurăm că vom crește atractivitatea zonei din punct de vedere ocupațional, recreativ, al calității vieții, dar și că vom stimula comunitatea din această zonă să contribuie la dezvoltarea municipiului“, Gabriel Pleşa, Primarul Municipiului Alba Iulia

Obiectivul general al proiectului este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din ZUM (Zona Urbană Marginalizată) Alba Iulia, în care există populație aparținând minorității rome, prin implementarea de măsuri integrate în contextul mecanismului DLRC, în conformitate cu politicile de creștere a calității vieții, coeziunii sociale, îmbunătățirea mediului de viață și creștere economică în întreg teritoriul SDL Alba Iulia.

Proiectul O nouă viață în ”Lumea Nouă” – Alba Iulia (cod SMIS 136915, contract POCU/717/5/1/136915) este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Valoarea totală a proiectului: 7.300.994,11 lei, iar valoarea asistenței financiare nerambursabile este de 7.154.974,23 lei.
Durata de derulare a proiectului: până la 31.12.2023.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia achiziționează 17 autoturisme electrice și hybrid plug-in. Licitația de peste 2 milioane de lei, lansată pe SEAP

Bera Larisa

Publicat

în

Primăria Alba Iulia achiziționează 17 autoturisme electrice și hybrid plug-in. Licitația de peste 2 milioane de lei, lansată pe SEAP Administrația municipiului Alba Iulia a lansat, recent, licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede achiziționarea de autoturisme electrice și autoturisme hibrid plug-in. Citește și: Nu au fost simple promisiuni electorale. Primăria Alba Iulia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea