Cel mai longeviv primar din Alba și din Romania a fost mințit, din nou, în față, de premierul Cîțu
Cel mai longeviv primar din Alba și din Romania a fost mințit, din nou, în față, de premierul Cîțu
Unul dintre momentele ce nu vor fi uitate repede, din Congresul alegerilor PNL Alba, este acela în care Ioan Popa Iancu, primarul dim Sântimbru și cel mai longeviv din România, și-a susținut monologul în care a făcut franjuri credibilitatea premierului aflat în sală.
Popa Iancu a spus că prim-ministrul l-a mințit în față, la Sibiu, când l-a interpelat în legătură cu ordonanța ce ar permite primarilor să actualizeze contractele, mai ales din zona construcțiilor, la nivelul real al pieței. Edilul din Sântimbru i-a amintit lui Cîțu că la Sibiu i-a spus că ordonanța a fost deja dată, făcându-l pe acesta să scotocescă, fără succes, în toate sursele legislative. Simplu, ordonanța nu fusese dată.
La Alba Iulia, Popa Iancu a revenit cu întrebarea legată de această ordonanță și a provocat un moment de jenă pentru premier acuzându-l de minciună. Răspunsul a venit de la Cîțu, care a spus că ordonanța exista de câteva zile.
Ei bine, într-o postare de azi, Alin Ignat, consilierul prim-ministrului, anunță că această măsură mult așteptată va fi pe ordinea de zi în ședința de guvern de mâine, 11 august. Chestiune care confirmă că îndârjirea primarului din Sântimbru a fost calmată tot cu o minciună, vineri, la Alba Iulia.
Cu toate că, încă, e departe de a egala performanțele predecesorilor în materie de răspunsuri ce dau bine și atât, Florin Cîțu are mania diversiunii și nu ține cont de nimic dacă trebuie să salveze, pe moment, aparențele.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO: Elevii Școlii de Folk de la Palatul Copiilor, din Alba Iulia, rezultate excelente la concursul „Sunetul Muzicii” din Sibiu: Ce locuri au obținut
FOTO: Elevii Școlii de Folk de la Palatul Copiilor, din Alba Iulia, rezultate excelente la concursul „Sunetul Muzicii” din Sibiu: Ce locuri au obținut La Sibiu, în data de 17 mai, a avut loc concursul „Sunetul Muzicii”, la care elevii Școlii de Folk de la Palatul Copiilor din Alba Iulia au reușit să obțină rezultate […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii