Titularizare 2021: Graficul ședințelor de repartizare în județul Alba, PUBLICAT de comisia de mobilitate
Titularizare 2021: Graficul ședințelor de repartizare în județul Alba, PUBLICAT de comisia de mobilitate
Comisia de mobilitate a personalului didactic constituită la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Alba a publicat graficul ședințelor de repartizare sau de ocupare a posturilor didactice din această săptămână de către cadrele didactice participante la concursul de titularizare sesiunea 2021.
În 4 august, vor fi repartizate pe posturile pe care sunt încadrate cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului care au obținut cel puțin media de repartizare 7.00. Totodată, va avea loc repartizarea candidaţilor care au obţinut cel puțin media de repartizare 7.00, indiferent de statutul acestora, pe posturi didactice sau catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare.
În 5 august, va avea loc ședinţa de repartizare, în ordine, a cadrelor didactice titulare, pentru completarea normei didactice de predare și a cadrelor didactice debutante, a cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate, prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată, a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului sau catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă și a cadrelor didactice titulare pe posturi didactice sau catedre vacante complete indiferent de viabilitatea acestora, la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, a candidaţilor cu statut de cadre didactice titulare în învăţământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular şi a cadrelor didactice debutante din învățământul preuniversitar de stat și particular care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2021, şi au obţinut cel puțin media de repartizare 7.00 la concursul naţional, sesiunea 2021, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare; situaţiile excepţionale se soluţionează cu avizul Ministerului Educației.
CITEȘTE ȘI: Rezultate FINALE Titularizare 2021: Notele după contestații au fost PUBLICATE. Rezultate pe județul Alba și pe țară
În situaţia în care candidaţii care nu sunt titulari, repartizaţi pe posturi didactice și catedre vacante sau rezervate, renunţă la opţiunea făcută sau nu se prezintă la posturile didactice sau catedrele pe care au fost repartizaţi se mai pot prezenta la o altă repartizare înainte de atribuirea orelor în regim de plata cu ora, conform calendarului. Situaţiile excepţionale se soluţionează cu avizul Ministerului Educației. Pentru ocuparea posturilor didactice și catedrelor publicate pentru concurs care necesită probă practică sau orală ori care necesită atestate sau avize suplimentare, candidaţii trebuie să fi promovat această probă sau să anexeze cererii atestatele sau avizele respective.
Excepție fac avizele eliberate de conducerile unităţilor de învăţământ particular, pentru ocuparea posturilor didactice și catedrelor vacante sau rezervate din aceste unităţi de învăţământ care pot fi prezentate şi în timpul şedinţelor de repartizare. În învăţământul particular, validarea concursurilor şi angajarea pe post se fac de către conducerea unităţii de învăţământ particular şi se comunică în scris IȘJ Alba. Vineri, 6 august, este programată ocuparea posturilor didactce sau catedrelor rămase vacante de către cadrele didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată.
CITEȘTE ȘI: Titularizare 2021: Când şi cum se face repartizarea candidaților pe posturile didactice. CALENDARUL ședințelor
Repartizarea posturilor sau catedrelor se realizează în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare obţinute la concurs, în limita numărului de posturi didactice și catedre vacante sau rezervate din lista afişată pentru concurs. În cazul mediilor de repartizare egale obţinute la concurs se aplică criteriile de departajare prevăzute de Metodologia privind mobilitatea personalului didactic în anul școlar 2021 – 2022.
În şedinţele de repartizare, opţiunea fiecărui candidat se exprimă în scris, conform cererii-tip şi se consemnează în procesul-verbal al şedinţei, cu certificare prin semnătura solicitantului sau împuternicitului (pe baza procurii notariale în original). După consemnarea în procesul-verbal a opţiunii făcute, comisia de organizare şi desfăşurare a concursului eliberează adresa de repartizare pe postul didactic sau catedra solicitat(ă). În cazul în care candidatul nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la şedinţa de repartizare, cererea acestuia nu se soluţionează.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Povestea celei mai în vârstă femei din Alba: Tanti Noja Paladia și secretul longevității: 109 ani de cumpătare și viață trăită în simplitate
Povestea celei mai în vârstă femei din Alba: Tanti Noja Paladia și secretul longevității: 109 ani de cumpătare și viață trăită în simplitate Pe 20 iulie 2024, în orășelul liniștit din inima județului Alba, Noja Paladia a sărbătorit 109 ani de viață. Am întâlnit-o într-o zi de toamnă târzie, în locuința ei de pe Râul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii