Când are loc Schimbarea la Față a Domnului. Obiceiuri, tradiții și superstiții
Când are loc Schimbarea la Față a Domnului 2021. Obiceiuri, tradiții și superstiții
În fiecare an, pe 6 august, creştinii prăznuiesc Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos, care are drept semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său.
Schimbarea la Față a Domnului 2020. În fiecare an, pe 6 august, creştinii prăznuiesc Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos, care are drept semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său.
Sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului datează de la începutul secolului al IV-lea, atunci când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe muntele Tabor. În documente, sărbătoarea începe să fie menționată din prima jumătate a secolului al V-lea, iar mai târziu s-a generalizat odată cu hotărârea luată de Papa Calist III. În calendar ortodox 2020, ziua este însemnată cu cruce roșie pe data de 6 august.
Citește și: Mesaje de Sfânta Maria. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica
Schimbarea la Față a lui Iisus Hristos sau Transfigurarea Domnului
Pe muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Dar, imediat, au parte de un lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorbă cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii proroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie.
Schimbarea la față – Obrejenia sau Probejenia, denumiri din popor
Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta. În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei.
Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). Sfântul Antim Ivireanul o numeşte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.
Schimbarea la Față a Domnului 2020 – Tradiții și superstiții
Obrejenia sau Probejenia, așa cum este cunoscută în folclorul tradițional, sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului marchează începutul toamnei. De-acum nu mai e voie la scăldat în ape curgătoare, nici la spălat rufe la râu. Nici măcar animalele nu se mai scaldă după această dată;
Se spune că cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe;
Citește și: Ce nume de fete și băieți se sărbătoresc de Sfânta Marie și nume derivate din Maria
Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba;
Se spune că cine mănâncă struguri înainte de Schimbarea la Față, nesfințiti, o să aibă dureri de burtă;
Despre oamenii care nu-şi văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineaţa zilei, se spune că vor muri până la sfârşitul anului.
În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de cineva, că aşa vei fi tot anul;
De asemenea, în această zi este bine să te împaci cu cine ești certat, altfel vei fi mustrat tot anul
Tot de acum este bine să nu se mai doarmă afară. Praznicul Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos este, prin excelenţă, sărbătoarea îndumnezeirii firii omeneşti şi a participării trupului trecător la bunătăţile veşnice.
Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă sigur vor fi vindecaţi;
Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi;
Citește și: Mesaje de SFANTA MARIA. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
Cei vii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuţi în nefiinţă, ci să facă pomană în amintirea şi pentru sufletul acestora;
Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă;
Data de 15 august este ultima zi când se culeg plante medicinale bune de leac.
Potrivit tradiției, icoana Schimbării la Față este prima icoană pe care un iconar trebuie să o realizeze.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
5 iulie 2024 | Este sărbătorit Sfântul Atanasie Athonitul Sfântul Atanasie s-a născut în Trapezunt, din părinţi creştini. Rămas orfan la o vârstă fragedă, a fost crescut de un ofiţer. Conform crestinortodox.ro, pe când era copil, îşi conducea prietenii în pădure sau în apropierea unei peşteri şi juca rolul de egumen. Acest lucru a fost […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 21 de ore
Un singur PAHAR CU APĂ băut dimineaţa poate face MINUNI
-
Actualitateacum 3 zile
Valea Oltului ÎNCHISĂ timp de o lună, în timpul zilei: În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră
-
Ştirea zileiacum 3 zile
FOTO/VIDEO: Schitul Izvorul Poşaga, popas de rugăciune, într-un loc deosebit de pitoresc din judeţul Alba
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
2 IULIE – Ziua internațională a ziaristului sportiv
-
Ştirea zileiacum 3 zile
VIDEO | Gest de UMANITATE la Alba Iulia: Șoferul unui autobuz a oprit în trafic pentru a salva un cățel care umbla dezorientat printre mașini