ABUZUL și NEGLIJENȚA în serviciu redefinite printr-un proiect de modificare a CODULUI PENAL
ABUZUL și NEGLIJENȚA în serviciu redefinite printr-un proiect de modificare a CODULUI PENAL
Un proiect de modificare a Codului Penal, asumat de coaliția de guvernare, prevede noi definiții pentru infracțiunile de abuz în serviciu și negiljență în serviciu. Ani la rând, abuzul în serviciu a fost infracțiunea-vedetă în dosarele DNA, numeroase persoane publice, printre care afaceriști și politicieni, au fost acuzați de săvârșirea acestei infracțiuni. De asemenea, CCR a decis că o anumită sintagmă din definiția abuzului în serviciu este neconstituțională. Proiectul de lege de modificare a Codului penal, pus în dezbatere publică de ministerul Justiției, prevede:
Abuzul în serviciu
La articolul 297, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării acestuia, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei asemenea dispoziţii legale, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”
Neglijența în serviciu
Articolul 298 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 298. Neglijenţa în serviciu – Fapta funcţionarului public care, din culpă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării acestuia, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei asemenea dispoziţii legale şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Decizia CCR din 2016
Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.246 din Codul penal din 1969 şi ale art.297 alin.(1) din Codul penal şi a constatat că “acestea sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma îndeplineşte în mod defectuos din cuprinsul acestora se înţelege îndeplineşte prin încălcarea legii”.
În esenţă, în motivarea deciziei, Curtea a statuat că “neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. Curtea reţine că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecinţele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanții împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare şi predictibile este obligatorie”.
În cauza ce a format obiectul Dosarului nr.1328D/2017, Curtea s-a pronunţat asupra aceloraşi dispoziţii legale, din perspectiva criticilor vizând inexistenţa unei anumite valori a pagubei sau a unei anumite intensităţi a vătămării rezultate din comiterea faptei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Traficul pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, REDESCHIS: Din cauza viscolului puternic, s-a instituit limită de viteză de 60 de km/h
Traficul pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, REDESCHIS: Din cauza viscolului puternic, s-a instituit limită de viteză de 60 de km/h Traficul rutier de pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, s-a deschis, începând cu ora 13.45, potrivit IPJ Sibiu. Șoferii trebuie să fie prudenți în continuare și în contextul viscolului puternic s-a instituit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan