CS Timişoara – HC Alba Sebeş 34-32 (15-16), în etapa a 18-a a Diviziei A de handbal feminin! Obiectiv ratat pentru conjudeţene!
CS Timişoara (locul secund, 25 de puncte) a întâlnit HC Alba Sebeş (poziţia a 6-a, 19 puncte) în eşalonul secund al handbalului feminin şi a învins cu 34-32 (15-16), spre finalul întâlnirii distanţându-se chiar la 5 goluri (33-28)! După o pauză de o lună, Duminica Floriilor a programat un cuplaj în sala „Constantin Jude” din Timişoara, meciuri contând pentru etapa a 18-a a Diviziei A Seria B la handbal feminin, iar HC Alba Sebeş a pierdut derbyul şi implicit a ratat obiectivul acestui sezon! Conjudeţenele jucau derbyul ultimelor şanse de a mai conta în cursa pentru locurile ce duc la turneul de promovare în elită. „Am pornit fără tonus, am condus chiar la trei goluri distanţă în primul act, însă apoi bănăţencele şi-au impus ritmul. În repriza secundă am stat aproape, dar n-am avut eficienţă, am ratat mult. Obiectivul este ratat total nici teoretic nu cred că mai avem şanse„, a spus Virgil Costea, preşedintele HC Alba Sebeş.
Pentru HC Alba Sebeş au înscris Ana Cătălina Ciolan – 10 goluri, Paula Chirilă – 8, Roxana Lopătaru – 6, Bianca Bogdan – 3, Ioana Almăşan – 2 Delia Paştiu – 2, Mihaela Tecariu – 1. Din lot au mai făcut parte Lenuţa Mormeci şi Daniela Cochici – portari, Bianca Gornistu, Paula Hoha, Andreea Baltag şi Ioana Pojar.
În etapa viitoare, sâmbătă, 21 aprilie, HC Alba Sebeş va juca în deplasare cu CSŞ Caracal, dar probabil jocul va fi amânat pentru o dată ulterioară. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan