Asistații social vor primi mai MULȚI bani de la Guvern: Indicatorul social de referință va crește în fiecare an
La finalul lunii iunie, deputații au adoptat propunerea legislativă conform căreia valoarea indicatorului social de referință va fi actualizat, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală inflației anului precedent.
Mai exact, este vorba de propunere legislativă pentru completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă care a fost adoptată de Camera Deputaţilor în data de 30 iunie cu 295 de voturi pentru, 0 voturi contra şi 0 abţineri.
Indicatorul social de referinţă se foloseşte, în principal, la calcularea indemnizaţiei de şomaj şi a ajutoarelor pentru încălzire.
Dacă propunerea legislativă intră în vigoare, actualizarea ISR se va face începând cu 1 martie 2022.
De asemenea, valoarea anuală a indicatorului social de referinţă este avută în vedere la elaborarea legilor bugetare anual, aşa cum este prevăzut în propunere.
Valoarea indicatorului social de referinţă este stabilită în prezent la 500 lei, astfel acesta va
Indicatorul social de referinţă este definit în legislaţie drept unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti – cu excepţia indemnizaţiei de şomaj – suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în vederea încadrării în muncă a anumitor categorii de persoane.
Pentru ca această propunere legislativă să intre în vigoare, trebuie promulgată de şeful statului şi apoi publicată în Monitorul Oficial.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Serviciile poştale, fructele proaspete şi margarina, în topul scumpirilor din luna noiembrie 2024
Serviciile poştale, fructele proaspete şi margarina, în topul scumpirilor din luna noiembrie 2024 Serviciile poştale, fructele proaspete şi margarina se află în topul scumpirilor înregistrate în noiembrie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, tariful serviciilor poştale a urcat luna trecută cu 17,83%, comparativ […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 17 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 10 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor