Palatul Principilor din Alba Iulia, martorul unor poveşti de dragoste celebre. Aventura lui Mihai Viteazul şi cuceririle principesei iubăreţe

Palatul Principilor din Alba Iulia, unul dintre simbolurile Cetății Alba Carolina, şi-a trăit gloria în vremea Principatului Transilvaniei, când timp de peste 150 de ani, soarta regiunii a fost dirijată de la Alba Iulia. Invariabil, aici s-au derulat multe poveşti de dragoste între personajele importante care s-au perindat prin uriaşa clădire.

Reşedinţa principilor ardeleni a constituit pe parcursul epocii centrul şi cea mai importantă scenă a vieţii politice din Transilvania. Palatul cu 250 de încăperi înregistrează cinci secole de existenţă cu modificări, refaceri şi adăugiri până în secolul XVIII. Odată cu cucerirea Transilvaniei de către austrieci, Palatul a fost transformat în cazarmă şi a rămas cu acest statut timp de 300 de ani.

În vremurile lui de glorie, adevărata înfăţişare fastuoasă a Palatului se afla în interior. În cronicile străine ale vremii, imobilul este descris ca un edificiu luxos, împodobit cu fresce şi scări de marmură, iar dormitoarele şi sălile de de audienţe sau de adunare decorate şi înzestrate cu cele mai scumpe materiale şi obiecte de preţ: tablouri, covoare, mobilier, candelabre de cristal, vase de faianţă, sfeşnice şi căni de aur şi argint.

În aceastră clădire a locuit şi Mihai Viteazul în perioada celor 10 luni cât a stat la Alba Iulia, înainte şi după realizarea primei Uniri a Ţărilor Române în anul 1599. Marele domnitor a trăit o intensă poveste de dragoste în perioada cât a stat la Alba Iulia.

Deşi era căsătorit, Mihai Viteazul s-a îndrăgostit de Velica, una din fiicele logofătului Ioan Norocea, un oştean de încredere din oastea lui Mihai Viteazul. Domnitorul a cunoscut-o pe Velica Norocea înainte de intrarea sa triumfală în Alba Iulia, la 1 noiembrie 1599. Velica şi sora sa, Zamfira, erau de multă vreme la curtea principilor maghiari ai Transilvaniei.

Unii istorici acreditează ideea că Mihai Viteazul s-ar fi iubit şi cu Zamfira, însă nu există dovezi clare în acest sens. În schimb, relaţia cu Velica Norocea apare relatată în cărţile mai multor cronicari ai vremii, iar Velica avea multă influenţă la curtea principelui Sigismund Báthory. Cunoscând mai multe limbi, aceasta i-a fost, iniţial, interpret lui Mihai Viteazul după victoria de la Călugăreni, din august 1595, când acesta a fost primit de către principele maghiar.

Ulterior ar fi intrat în “anturajul” domnitorului român, devenind amanta acestuia. Mihai Viteazul era căsătorit de la 27 de ani cu Stanca. Povestea de dragoste s-a derulat chiar dacă Velica era căsătorită cu aventurierul italian Fabio Genga, confidentul principelui Sigismund.

Mihai a dus-o Velica la Târgovişte cu el ori de câte ori avea ocazia şi se afişa în public cu aceasta fără nicio rezervă, chiar şi în prezenţa soţului acesteia. Încă din 1599, ea îşi zicea „Doamna Velica“, titlu acordat doar soţiilor de voievozi. În acelaşi timp, pe sigiliul ei personal figura şi pajura heraldică valahă. Un agent imperial scria, în 15 martie 1600, că „toate trebile ţării le are în mână o jupâneasă româncă, măritată cu Fabio Genga, cu care se ţine Vodă în ştiinţa tuturor, până într-atât încât el a poruncit soţului, sub pedeapsă de moarte, să n-aibă a face cu dânsa“.

Iubirile Ecaterinei de Branbenburg

Una dintre femeile care şi-au legat numele de istoria Transilvaniei prin frumuseţe, avere şi putere a fost şi Ecaterina de Brandenburg. Căsătorită cu principele Gabriel Bethlen, a rămas văduvă pe când avea 27 de ani, dar şi stăpână peste principatul Transilvaniei, pentru o scurtă vreme, între 16 noiembrie 1629 şi 28 septembrie 1630.

Festivităţile de la curtea transilvăneană au fost coordonate, în anii 1628-1629, de ducele spaniol Diego de Estrada. Acesta a ajuns la Alba Iulia în calitate de profesor de dans însoţind un grup de zece muzicieni. Făcându-se repede remarcat, lui Estrada i s-a cerut să o iniţieze inclusiv pe principesă în tainele dansului spaniol.

În memoriile sale tipărite la Madrid, ce descriu viaţa de la curtea princiară de la Alba Iulia, ducele de Estrada lasă să se înţeleagă că ar fi avut o relaţie amoroasă cu soţia lui Bethlen. Relatând o partidă de vânătoare ce a avut loc după plecarea principelui într-o delegaţie, perioadă în care nu au fost organizate decât „festine şi plăceri”, ducele mărturiseşte că a avut un moment de intimitate cu principesa, pierzându-se de restul vânătorilor.

Pe motivul că Gabriel Bethlen era prea bătrân pentru ea, Ecaterina de Brandenburg s-a iubit şi cu medicul său de la curte, fizicianul şi alchimistul Weickhardt Scultetus, cunoscut şi sub numele de Caesar Paticarius, care a avut un sfârşit tragic, fiind ucis în 1630 şi aruncat în râul Olt de apropiaţii Ecaterinei.

O altă relaţie extraconjugală, trăită cu pasiune, a fost cea cu Ştefan Csáki, comite de Cluj, unul dintre cei mai mari nobili catolici din Transilvania. Din memoriile cronicarului János Kemény rezultă că „Csáki obişnuia să urce la principesă pe treptele ascunse dinspre casele acesteia, şi nu pe treptele mari din faţă”. Acelaşi cronicar povestea că aflaţi într-un car, soţia lui Csáki „cu lacrimi ce-i curgeau şiroaie pe obraji, ţinând în mână cartea de rugăciuni, se uita la giugiuleala dintre bărbatul ei şi Ecaterina”.

La începutul secolului al XVIII-lea, complexul a fost preluat de armata austriacă. Habsburgii au hotărât ca partea vestică, actualul Palat arhiepiscopal, să fie înapoiată Episcopiei catolice, iar partea estică a fost preluată de armata austriacă. După Unirea din 1918, Palatul a intrat în slujba armatei române şi a rămas cu destinaţie militară până în urmă cu 10 ani.

Palatul din zilele noastre reprezintă aproximativ 2/3 din ceea ce a fost în epoca premodernă reşedinţa principilor Transilvaniei. Chiar şi astfel segmentat, Alba Iulia are în acest ansamblu un monument unic în Transilvania, care a constituit un model pentru clădirile Renaşterii târzii ale provinciei.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI