FOTO| O profesoară din Alba, pe scena Galei SuperTeach: Despre ce experiență a povestit aceasta, în fața publicului
Câțiva dintre cei peste 700 de profesori care au absolvit, până acum, cursurile de Mentalitate Deschisă în Educație, organizate de Institutul Dezvoltării Personale și SuperTeach, au urcat, miercuri seara, pe scena Galei SuperTeach.
Aceștia au povestit din experiența la clasă și ce înseamnă pentru ei mentalitate deschisă, iar alături de ei au urcat pe scenă și elevi. ”Profesorii ar trebui să fie deschiși la părerile noastre și să aibă o relație frumoasă, prietenoasă cu elevii, dar bazată pe respect”, a spus Ana, elevă în clasa a V-a.
Șapte povești inspiraționale au fost prezentate în cadrul Galei SuperTeach, acestea fiind
”exemple de pasiune, implicare și rezultate excepționale, ca urmare a implementării în școli a instrumentelor de mentalitate deschisă”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Cătălina Geanina Radu – profesor la Liceul Tehnologic Paul Dimo din Galați, Ramona Oltean – profesor la Școala Gimnazială Andrei Șaguna din Deva, Loredana Ciocoiu – profesor Școala Gimnazială nr.1 Theodor Bucurescu din Sânnicolau Mare, George Năzăreanu – Grădinița Karin’s Kids Academy din București, Mirabela Lojniță – Liceul Teoretic Băneasa din Constanța, Roxana Albu – Colegiul Comercial Carol I din Constanța și Ana Sorana Scutelnicu – profesor la Școala Primară Geomal și la Școala Gimnazială Stremț din Alba au fost aplaudați de către invitați pentru succesul cu care au aplicat la clasă instrumentele de mentalitate deschisă.
Alături de ei au urcat pe scenă facilitatorii în Mentalitate Deschisă: Adriana Bârcean, Laura Nicoară, Cristina Ene, Irina Vasile, Carmen Matei, Ana Gorcea, Carmina Vakulovski și Floriana Grozavu.
Ana Sorana Scutelnicu, profesor la Școala Primară Geomal și la Școala Gimnazială Stremț din Alba: ”Am vrut să devin învățătoare, dar o învățătoare altfel decât cea pe care am avut-o eu. O învățătoare care să vadă supereroul în fiecare elev, să caute potențialul în fiecare dintre ei. SuperTeach a fost cel care m-a dus pe mine un pas mai departe.(…) Mentalitatea nu se schimbă peste noapte, dar mentalitatea deschisă a devenit un mod de viață pentru mine și este fantastic pentru că e aplicabilă în toate domeniile în care interacționez cu ceilalți. (…) Învăț de la elevii mei. Nu, nu sunt o învățătoare perfectă. Învăț, dar învățăm împreună. Eu să fiu învățătoarea lor, ei să fie elevii mei și este fantastic. Energia pe care o simt în fiecare zi cu mentalitatea deschisă îmi dă putere să merg mai departe. Cea mai importantă lecție pe care eu am învățat-o la SuperTeach este aceea că schimbarea este un îndemn la acțiune, este un verb. Nu cade din cer, nu este o ploaie, ci ea se află în mâinile noastre și este și o datorie. O datorie față de generațiile care urmează.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ACCIDENT rutier pe o stradă din Cugir: O persoană rănită, în urma impactului dintre două autoturisme. Trafic îngreunat
ACCIDENT rutier pe o stradă din Cugir: O persoană rănită, în urma impactului dintre două autoturisme. Trafic îngreunat Un accident rutier a avut loc joi, 19 decembrie 2024, în jurul orei 13.50, pe strada Râul Mic din orașul Cugir, în urma coliziunii dintre două mașini. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier pe centura ocolitoare a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci