Ioan Mărginean “Limoniu”, fundașul de fier al Unirii Alba Iulia: “Cârțu a recunoscut că i-a trecut glonțul pe la ureche”
Ioan Mărginean “Limoniu” a fost fundașul de fier al Unirii Alba Iulia în perioada extraordinară trăită de gruparea albaiuliană acum 30 de ani, în acea lună mai 1991 de poveste, când “alb-negrii” au ajuns să dispute semifinala Cupei României, cu Universitatea Craiova, viitoarea campioană a României, după ce au eliminat în sferturile de finală pe celebra Steaua București.
Vorbim despre un sufletist în adevăratul sens al cuvântului, un jucător ce a dat totul pe teren, Ioan Mărginean, plecat din Cugir, ce a acceptat în 1988 să joace pentru Unirea Alba Iulia, proaspăt promovată pe a doua scenă, după 8 ani petrecuți în Divizia A, la Dinamo București (1980-1984) și Corvinul Hunedoara (1984-1988), răstimp în care a adunat peste 180 de meciuri pe prima scenă!
*De la Ian Rush, în “Cetate”!
“Limoniu” va împlini 61 de ani în 13 octombrie, iar în tricoul “câinilor roșii” a luat în trei rânduri campionatul și de două ori Cupa României, în 1983 având parte și de o optime de finală în Cupa UEFA cu IFK Goteborg. A fost în teren, coechipier cu Cornel Țălnar, în acel meci celebru Dinamo – Liverpool, de pe “23 August”, din manșa retur al semifinalei Cupei Campionilor Europeni, scor 1-2 (1-1), când a evoluat până în minutul 77, galezul Ian Rush fiind vârful “cormoranilor” ce a marcat o dublă (minutele 11 și 75). Tot în vara lui 1988 s-a întors acasă Cornel Țălnar, care peste șase luni a fost instalat antrenor principal, iar în 1991, din postura de antrenor-jucător, ducea Unirea Alba Iulia la un pas de finala Cupei României (Craiova a realizat eventul după ce a învins FC Bacău, scor 2-1).
“Numai niște oameni nebuni ca mine și Gigi puteau să facă ce am făcut noi! M-am luat după Țălnaru’ și am plecat de la Corvinul! Eram al doilea fundaș central din țară, după mediile din ziar, și banii la Hunedoara erau cuantificați în metri cubi”, povestește cu șarmul caracteristic Ioan Mărginean!
*Primele cu Steaua, din vânzarea biletelor!
În acele duble de senzație cu Steaua București și Universitatea Craiova “Limoniu” a fost integralist, iar defensiva albaiuliană a rezistat în 3 dintre cele 4 meciuri, capotând doar în manșa tur a semifinalei, în Bănie, scor 0-4. Prima mare surpriză a fost furnizată în “Ghencea”, în acel 1-1 din turul sferturilor de finală (13 martie), meci câștigat ulterior la “masa verde” de ardeleni deoarece Emerich Jenei a mizat pe Basarab Panduru (ce acumulase 4 “galbene” pe când era la Reșița).
“Vasile Borșa, cel care a egalat din centrarea lui Nichimiș, avea gospădărie la Ighiu. Muncea dimineața, din greu, la coasă și apoi venea la antrenament”, a rememorat Mărginean.
“Eu eram printre cei cu experiență, am jucat cu 80.000 de spectatori în tribună pe când eram la Dinamo. Îți dai seama ce ambiție am avut să-i scoatem pe Steaua, eu cu trecutul meu de dinamovist! La Alba Iulia, tribunele gemeau de lume la partida retur cu «dușmanii», dar erau și mulți suporteri steliști. Din banii încasați din vânzarea biletelor, băieții au luat primă pentru calificarea în semifinală, am împărțit încasările. Am jucat cu foarte mare ambiție”, a explicat “Limo”.
În 1 mai 1991, în acel retur Unirea Alba Iulia – Steaua 1-2 (0-2), pentru “alb-negrii” au evoluat Seliuc – Nichimiș, I. Mărginean, Ilie, Gh. Bran, Georgescu – Borșa (Țălnar), Hîncu, Timar – N. Popa (S. Mărginean), Mitracu.
*A ripostat la provocarea lui N. Zamfir
Cu Craiova, pe “Cetate”, în 29 mai 1991, când Florin Prunea, portarul echipei naționale, a fost umilit de Neluțu Popa cu un hat-trick, goluri în minutele 48, 71 și 78, “Limoniu” nu a prins finalul pe teren. Asta întrucât în minutul 37 a fost eliminat după o altercație cu Nicolae Zamfir, jucător care în ultimul act al cupei a marcat ambele goluri ale oltenilor (egalase Jercălău, din penalty, un jucător care mai târziu a jucat la Alba Iulia și Zlatna), victorie cu 2-1 (0-0), ce a dus trofeul în Bănie, pentru ultimul event din istoria Craiovei!
“Oltenii erau cu nasul pe sus, dar la final Sorin Cîrțu a recunoscut că i-a trecut glonțul pe la ureche. Îmi pare rău că am luat «roșu». Nu aveam voie să ripostez, la experiența mea. M-a provocat Nicu Zamfir la un corrner, dar poate așa a fost mai bine că s-a aerisit terenul”, a povesit, mai în glumă mai în serios, fostul apărător central.
Acesta a renunțat la cariera de jucător tot în tricoul Unirii Alba Iulia, al cărui președinte a fost până în 2002 când a plecat la Extensiv Craiova. A mai condus FC Braşov, Ceahlăul Piatra Neamț, “U” Cluj și Gaz Metan Mediaș (din 2016 până în vara trecută).
“Ca să te gândești ce am fost și ce am ajuns… În urmă 30 de ani eram necăjiți că nu am bătut Craiova cu 4-0. Din păcate, dintre coechipieri unii au plecat, au părăsit această lume… Acum trăim din amintiri… Dar ce facem? Ce se întâmplă mai departe?”, a încheiat “Limoniu”.
Explicație foto: Unirea Alba Iulia, anul 1988, la ultima promovare în Divizia B
Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Borșa, Cătană, Grozav, I. Mărginean, Ilie, Cornescu, Dăian, Georgescu, Dumitru (jucători ce au plecat la cele veșnice); rândul din mijloc (de la dreapta la stânga): Grigore Boca (antrenor principal), Lăcătuș, Trif, Ilea, Nedelcu, Căian, P. Grigore, V. Moldovan, Prața, Nicu Lupu (antrenor secund); rândul de jos (de la stânga la drepta): Handrea, Șipoș, Bodi, Mitracu, N. Popa, Timar, Szabadoș, Țălnar, Rângheț (asistent medical)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor
Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2 (22-25, 25-27, 25-23, 25-18, 15-11), în derby-ul etapei a 10-a a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din „Mica Romă” a câștigat dramatic partida, după o […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918