Ce stagiu minim de cotizare se are în vedere în noua formulă de calcul a pensiilor
Ce stagiu minim de cotizare se are în vedere în noua formulă de calcul a pensiilor
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că nu se intenţionează creşterea obligatorie a vârstei de pensionare, fiind luată în calcul doar posibilitatea de prelungire a activităţii în cazul salariaţilor care doresc acest lucru.
Citește și: Perioada efectuării studiilor superioare – inclusă în stagiul de cotizare pentru pensie
„Noi susţinem continuarea vieţii active opţional şi nu luăm în calcul creşterea obligatorie a vârstei de pensionare. Am asistat la o serie de dezinformări care sunt lansate, cele mai multe dintre ele, în mod voit, tocmai pentru a crea neîncredere printre beneficiarii sistemului public de pensii, amăgiţi foarte mulţi ani (…). Noi suntem într-un plin proces de reformă pe sistemul public de pensii.
Acest proces are două componente, componenta tehnică şi componenta legislativă. Pe partea legislativă vizăm ca în formula de calcul a pensiilor să păstrăm stagiul minim de cotizare de 15 ani, să reducem inechităţile între pensia cea mai mică şi cea mai mare, să crească mai mult pensiile mai mici, evident, sistemul să fie sustenabil din perspectiva raportării cheltuielilor cu pensiile la PIB şi în acelaşi timp în calculul pensiilor să se aibă în vedere mai mulţi factori de contributivitate. Iar partea tehnică este cea (…) de evaluare a tuturor dosarelor de pensii din România”, a declarat Raluca Turcan joi, la Piteşti, în cadrul unei conferinţe de presă.
Ea a subliniat că, în condiţiile actuale din România, nu se poate pune problema creşterii vârstei de pensionare.
„În orice ţară din lumea aceasta, când se vorbeşte despre reformă, evident că se discută lucruri. Dar noi, ca ţară, în contextul actual al speranţei de viaţă la naştere, speranţei de viaţă la pensie şi ca urmare a calităţii vieţii profesionale, nu putem lua în calcul creşterea vârstei de pensionare”, a precizat ministrul Muncii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ACCIDENT rutier pe o stradă din Aiud: Un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. Trafic îngreunat
ACCIDENT rutier pe o stradă din Aiud: Un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. Trafic îngreunat Un accident rutier a avut vineri, 20 decembrie 2024, pe o stradă din municipiul Aiud, în jurul orei 19:30. Potrivit primelor informații transmise de IPJ Alba un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 15 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor