O comună din județul Alba, prima din România cu centru de colectare și returnare a recipientelor de unică folosință
O comună din județul Alba, prima din România cu centru de colectare și returnare a recipientelor de unică folosință
Localitatea cu 700 de ani de istorie din județul Alba, comuna Șpring, își deschide orizontul spre ecologie, devenind prima comună din România cu un centru de colectare și returnare a ambalajelor de unică folosință.
Aparatele cu ajutorul cărora cetăţenii pot colecta ambalajele din plastic, sticlă şi aluminiu au fost amplasate în comună la începutul lunii aprilie.
„Mă bucur din suflet că suntem prima comună din ţară în care se implementează un astfel de proiect. Toate comunităţile locale trebuie să investească în campanii inteligente de colectare selectivă a deşeurilor. Vom continua acest proiect pe viitor, având şi avantajul susţinerii fondurilor europene.
Vom organiza şi tombole lunare cu premii pentru persoanele care reciclează. Am fost plăcut surprinsă să văd că cei mici, copiii, au curăţat toate văile, şanţurile de pet-uri şi au venit şi le-au reciclat. Lucrurile merg bine, oamenii se descurcă. Nici măcar nu erau montate instrucţiunile şi deja oamenii au venit şi au ştiut să recicleze deoarece aparatele sunt foarte inteligente”, spune Iulia Stanilă, primarul comunei
Uşor de folosit, echipamentele de colectare şi reciclare instalate îi ajută pe locuitorii din Şpring să se implice activ în a lăsa mai puţin în urma lor: mai puţin plastic şi aluminiu şi mai puţină sticlă – până la urmă, secretul unui viitor curat stă într-un prezent implicat. Echipamentul recuperează recipiente din sticlă, doze de aluminiu şi recipiente din plastic.
“Este un proiect care susţine educaţional, vede şi digital eforturile unei comunităţi locale de a colecta selectiv deşeurile de ambalaje achiziţionate din magazine sau care poluează domeniul public şi privat al acesteia. Compania noastră susţine cu echipamente performante utilizate în multiple pieţe mondiale colectarea şi reciclarea selectivă a deşeurilor.
Credem cu tărie că doar un parteneriat corect şi puternic între beneficiar şi client, în mijloc cu administraţia locală şi societatea civilă va duce la rezultate de impact, pe termen lung, care să îmbunătăţească performanţele activităţii de colectare selectivă, valorificarea materialelor reciclabile şi înfrumuseţarea comunităţilor locale din România, afectate de poluarea cu deşeuri de ambalaje de băuturi“, spune Bogdan Purcherea, managerul general al companiei care a furnizat echipamentele.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO Scandalul imobiliar Parc Residence Alpha: Un nou protest al păgubiților în fața cabinetului de insolvență Jurj Liliana. Ce spun protestatarii
Scandalul imobiliar Parc Residence Alpha: Un nou protest al păgubiților în fața cabinetului de insolvență Jurj Liliana. Ce spun protestatarii O parte din păgubiții din scandalul imobiliar Parc Residence Alpha din Alba Iulia au protestat din nou marți, 7 mai 2024, de data aceasta în fața cabinetului de insolvență Jurj Liliana. Citește și: Scandalul imobiliar […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale