BayFront şi Roman Copper promit noi locuri de muncă şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru la Cupru Min Abrud
“Suntem încântaţi să participăm la unul dintre cele mai prestigioase proiecte de exploatare minieră din România şi vom aduce expertiză de top şi resursele necesare astfel încât Cupru Min să îşi atingă potenţialul maxim.”
BayFront Capital Partners şi subsidiara sa Roman Copper Corp. au făcut publice marţi, 3 aprilie 2012, mai multe detalii despre planurile în legătură cu Cupru Min şi exploatarea de cupru de la Roşia Poieni, achiziţionată în cadrul programului de privatizări al Guvernului României.
“Suntem încântaţi de achiziţionarea Cupru Min printr-un proces de licitaţie deschis şi transparent”, a declarat Mike Curtis, partener BayFront. “Suntem încântaţi să participăm la unul dintre cele mai prestigioase proiecte de exploatare minieră din România şi vom aduce expertiză de top şi resursele necesare astfel încât Cupru Min să îşi atingă potenţialul maxim.”
Domnul Curtis a adăugat: “Avem mult respect pentru cultură şi tradiţiile din România. Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună cu comunităţile şi autorităţile locale, instituţiile statului cu Guvernul român, precum şi cu angajaţii şi cu celelalte părţi implicate pentru a dezvolta împreună Cupru Min plecând de la istoria sa bogată şi de la potenţialul său deosebit.”
Planul nostru:
Pe măsură ce avansăm împreună cu Guvernul român pentru a ajunge la un acord final, prioritatea noastră este să desemnăm o echipă de management şi operaţiuni capabilă să pună în valoare potenţialul minei. Această echipă va colabora cu comunităţile locale, inclusiv cele din Lupşa, Abrud şi întregul judeţ Alba, implicându-se total în viaţa socială şi culturală a regiunii. Intenţionăm creşterea numărului de locuri de muncă şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă din mină. Comunităţile locale vor beneficia şi de îmbunătăţirea infrastructurii şi de alte avantaje economice. Vom respecta cele mai bune practici internaţionale în toate aspectele care privesc activitatea minei. În mod special, dorim să ajutăm Cupru Min cu planul de acţiuni de mediu al minei şi cu soluţiile tehnice pentru a transpune în realitate angajamentele noastre pentru mediul înconjurător şi vom investi pentru a repara daunele existente. “Nu noi am creat problemele de mediu de la Roşia Poieni, dar noi le vom rezolva”, a declarat dl Curtis. În concordanţă cu practicile uzuale internaţionale din industria minieră, vom implica o arie largă de investitori din întreaga lume pentru a finanţa extinderea şi modernizarea minei. Lucrăm împreună cu un grup foarte respectat de bănci de investiţii şi suntem convinşi că viitori noştri parteneri vor reflecta calitatea deosebit de înaltă a proiectului, contribuind astfel la mărirea interesului pentru România şi al altor investitori străini.
Despre BayFront Capital Partners:
Cu sediul în Toronto, Canada, BayFront este o bancă de investiţii specializată în finanţarea companiilor private din metalurgie şi minerit, energie, agricultură, tehnologie şi biotehnologie. Avem o experienţă vastă în industria minieră, având în portofoliu tranzacţii în întreaga lume în valoare de miliarde de dolari.
Despre Roman Copper Corp.:
BayFront a înfiinţat Roman Copper Corp. la sfârşitul anului 2011 pentru a participa în licitaţia Cupru Min. Roman Copper Corp. şi BayFront nu au nicio legătură cu dl Stephen Roman sau cu dl Frank Timiş. “Ne dorim şi aşteptăm cu nerăbdare să împărtăşim mai multe informaţii despre planurile noastre angajaţilor Cupru Min, comunităţilor locale, media şi altor părţi implicate în săptămânile şi lunile care urmează”, a declarat dl Curtis.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
Intervenție a pompierilor la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia pentru îndepărtarea elementelor de construcție de pe acoperișul clădirii
Intervenție a pompierilor la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia pentru îndepărtarea elementelor de construcție de pe acoperișul clădirii În urma unei furtuni puternice, care a avut loc luni 22 iulie, în jurul orei 16.00, autoscara din cadrul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia a fost mobilizată pentru a interveni la Universitatea „1 Decembrie 1918” […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cine a fost Sfântul Ilie, cel care aduce ploaia și umblă pe cer într-un car de foc. Tradiții și obiceiuri de 20 iulie