Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Actualitate

Românii fără carte de identitate electronică NU vor putea călători în străinătate. Ce spune șeful ADR

Ziarul Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

Deși cartea electronică de identitate nu va fi obligatorie, fără acest document cetăţenii nu vor mai putea călători în străinătate, a afirmat joi preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), Octavian Oprea. De asememenea, documentul le va permite deținătorilor să interacționeze în format digital cu instituţiile publice.

„Cartea de identitate electronică vine la pachet cu multe alte beneficii. Ea nu va fi obligatorie, pentru că există, din păcate, şi cetăţeni care pun la îndoială modul în care datele sunt stocate, faptul că această carte de identitate electronică le va încălca anumite drepturi, ceea ce nu e adevărat. Lor le vom putea oferi posibilitatea de a fi beneficiarii în continuare a unei simple bucăţi de plastic cu care se vor putea identifica în faţa instituţiilor publice din România, dar nu vor mai putea călători în afara graniţelor ţării”, a declarat şeful ADR, potrivit Agerpres.

El a mai spus că documentul le va permite deținătorilor să interacționeze în format digital cu instituţiile publice.

„Când vorbim despre identitatea electronică, în ultima perioadă s-au speculat foarte multe informaţii mai mult sau mai puţin adevărate în zona publică. Ce e important e că această carte electronică de identitate va putea oferi cetăţeanului român posibilitatea de a interacţiona în format digital cu instituţiile publice şi asta alături de alte două proiecte pe care Autoritatea pentru Digitalizarea României le implementează. E vorba despre nodul eIDAS, care va permite comunicarea datelor dintre instituţiile guvernamentale din România împreună cu toate celelalte instituţii de la nivel european. Practic, identitatea noastră va putea circula în toată Uniunea Europeană şi identitatea celorlalţi cetăţeni europeni va putea fi recunoscută de instituţiile publice din România”, a subliniat Octavian Oprea.

Procesul de identificare electronică va fi completat de platforma software centralizată PSCID, prin care, cu o logare unică, fiecare cetăţean din România poate naviga în orice platformă electronică.

(…) ca şi completare a acestui proces de identificare electronică a cetăţeanului român, Autoritatea pentru Digitalizarea României are, în acest moment, în implementare proiectul PSCID, platforma software centralizată de identitate digitală care va acţiona ca poartă unică de intrare în toate platformele de e-Guvernare din România. Mai simplu: aşa cum în momentul de faţă ne logăm cu Facebook şi Gmail într-o platformă privată, ne vom putea loga cu această identitate electronică o singură dată şi vom putea naviga nestingheriţi în orice platformă electronică”, a explicat Oprea.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ASTĂZI: Începe Evaluarea Națională pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. CALENDARUL probelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

ASTĂZI: Începe Evaluarea Națională pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. CALENDARUL probelor Luni, 13 mai 2024, începe Evaluarea Naţională 2024 pentru elevii de clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a. Peste 500.000 de elevii de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a susțin, în perioada 13 – 29 mai, probele […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea