Rămâi conectat

Actualitate

Lipsa cadrelor medicale în unitățile de învățământ, în special în mediul rural, reduce posibilitatea testării rapide a elevilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Sorin Ion, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar din Ministerul Educației a explicat faptul că una din cele mai mari probleme atât în județul Timiș, cât și în restul țării este lipsa cadrelor medicale în școli, în special în mediul rural, fapt care face inclusiv ca utilizarea testelor rapide de depistarea COVID-19 să fie redusă.

Oficialul a afirmat că, în acest sens, statul român ar trebui să ia măsuri şi fiecare unitate şcolară să ştie cărui medic şi asistent medical i se poate adresa.

Sorin Ion a participat, la Timişoara, la lansarea campaniei naţionale de informare „Vaccinare şi testare pentru învăţare”, coordonată de Ministerul Educaţiei, având ca scop ca la începutul lunii mai să fie cât mai mulţi elevi în bănci.

„Una din cele mai importante probleme ridicate la întâlnirea de astăzi (…) a fost cea a cadrelor medicale şcolare. Este o problemă la nivel naţional care se confirmă şi aici. În principiu, unităţile şcolare din mediul rural nu au şi este aproape imposibil să prevadă într-un viitor apropiat resursa umană, ceea ce face aproape imposibilă activitatea de testare a elevilor. În acest moment, în ţară sunt distribuite peste 1 milion de teste rapide, utilizate în proporţie de 2-3%, una din cauze fiind lipsa personalului medical. Aceasta înseamnă că în viitorul apropiat, statul român ar trebui să ia măsuri în acest sens şi fiecare unitate şcolară să ştie cărui medic şi asistent medical i se poate adresa”, a declarat Sorin Ion, într-o conferinţă de presă.

În opinia sa, problema nu se poate rezolva foarte rapid, pentru că lipsa personalului medical este una generală, nu doar în sistemul de educaţie.

„Există bază legală ca în fiecare localitate unul din medicii de familie să preia sarcina de medic şcolar, încheind un contract cu primăria. Dacă există dorinţă, problema aceasta s-ar putea rezolva în multe situaţii. Ştiu însă că există şi localităţi din ţară unde nu există niciun medic de familie, iar acolo nu ştiu ce soluţii am putea găsi. Ne-am bucura dacă în urma campaniei noastre am putea obţine un rezultat şi în această zonă”, a spus Sorin Ion.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Marin Popescu, declara în urmă cu două luni că există un deficit foarte mare de personal medical în şcoli, care se limitează la 85 de persoane angajate în municipiile Timişoara şi Lugoj, în timp ce mediile urban mic şi rural nu au deloc astfel de personal în şcoli.

„În Timişoara avem 77 de medici şi asistente în reţeaua medicală şcolară iar în Lugoj, vreo opt, deci 85 maxim la nivelul judeţului. Este o problemă legată de personalul medical din şcoli, pentru că avem un deficit foarte mare şi este o problemă de sistem, nu doar în judeţul nostru”, spunea Marin Popescu, conform Agerpres.

Sursa: g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara

Unirea Ziarul

Publicat

în

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căldură și valuri de frig polar. Încălzirea globală și efectele meteorologice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea