Şi pârloaga dă roade… Interviu cu Ioan Georgiu

– Domnule loan Georgiu, este greu să fii întreprinzător român în România, în această perioadă, mai precis la Noşlac?
– Nu pot spune că este uşor. Toţi o ducem greu. Criza care la început s-a anunţat a fi una financiară s-a transformat între timp în una economică ce ne afectează pe toţi. În acest context, trebuie să recunosc că nu ne merge aşa cum am vrut, dar să nu ne pierdem speranţa.
– Ce credeţi că ar trebui să facă sau să întreprindă un om de afaceri, un om care administrează o firmă pentru a câştiga respectul celor din jur?
– În primul rând, trebuie să fie corect cu oamenii, apoi cred că ar urma raţionamentul, vreau să spun că orice faci trebuie trecut prin sita unui raţionament şi ceea ce întreprinzi apoi trebuie să nu creeze disconfort celor din jur. O altă regulă ar fi să laşi în urma ta ceva, ceva de care oamenii să-şi aducă aminte, ceva pentru care să te treacă pe răbojul lor ca fiind o amintire frumoasă.
– Ce profil are firma pe care o conduceţi?
– Ca obiecte de activitate declarate sunt mai multe, însă, la această oră ne ocupăm de transport şi exploatare balast.
– Păi în urma acestor exploatări este de ştiut că rămân tot felul de gropi şi o grămadă de bălării, cu alte cuvinte terenuri degradate.
– Nu vă contrazic. Aşa este. În general cei care exploatează balastul sunt interesaţi de încasări imediate, creşterea volumului de marfă vândută şi mai puţin de ceea ce lasă în urmă. Da, dar nu toţi oamenii sunt la fel, unii se mai îngrijesc şi de ceea ce lasă în urma lor.
– Din cele aflate de la oamenii din localitatea Noşlac, dumneavoastră aţi fi unul dintre aceştia. Nu locuiţi în această localitate şi totuşi vă implicaţi în unele lucrări de refacere a terenurilor din zonă. Cum de v-aţi gândit la aşa ceva?
– Staţi să lămurim unele lucruri. În primul rând, personal nu sunt de acord cu lăsarea terenurilor în pârloagă. Sunt conştient că sunt sute de mii de hectare, poate milioane de hectare părăginite. Ţăranul român nu o duce bine, nu poate să-şi lucreze terenurile fiindcă nu are cu ce. Acesta este rezultatul politicilor şi strategiilor agricole din anii ’90. Iar lipsa lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi-a arătat colţii. Peste tot este vizibilă lipsa investiţiilor în domeniul funciar. În plus, aşa cum am vorbit adineaori, în luncile apelor curgătoare apar acele gropi de care spuneaţi. Eu am fost norocos, ca să spun aşa.
– Cum adică norocos?
– Simplu! Am cumpărat la preţ modic un teren aflat într-o astfel de situaţie, adică un teren excavat şi lăsat în voia sorţii. Pe acest teren de aproximativ 5 hectare fostul proprietar, o firmă din Alba lulia, a vrut să amenajeze o baltă, excavând balastul. Nu ştiu din ce cauză nu a reuşit şi nici nu mă interesează. L-am cumpărat eu. A fost un chilipir faţă de cât au dat cei dinaintea mea oamenilor din sat pentru aceste terenuri.
– Mai aveţi în proprietate terenuri agricole?
– După cum ştiţi eu locuiesc într-o comună, adică la sat. Nu cred că sunt mulţi oamenii care locuiesc la sat şi să nu aibă teren. Da, am terenuri atât în Lunca Mureşului, unde locuiesc, cât şi în Noşlac şi toate sunt lucrate.
– Şi la acelea aţi intervenit şi le-aţi amenajat sau numai la acesta despre care vorbeam mai devreme?
– La unele da, la altele ba. A trebuit să mai bag câte un utilaj, dar nu am schimbat prea mult relieful. Terenul trebuie să rămână aşa cum l-a lăsat Cel de Sus, şi să intervin doar pentru a împiedica degradarea lui.
– Să revenim la terenul din Noşlac, de pe malul Mureşului. Ce vreţi să faceţi cu el? Am văzut că se lucrează de zor.
– Da. Se lucrează şi chiar ne grăbim să terminăm cât mai repede acele lucrări, pentru a le arăta oamenilor că se poate şi aşa. Unii chiar s-au speriat când au văzut utilajele în luncă. Credeau că iar o să înceapă excavările şi tot ceea ce înseamnă aceasta: transport, praf, disconfort. O perioadă o să mai producem un pic de zgomot şi disconfort. Este normal să fie aşa, doar transportăm pământ din altă parte să umplem gropile respective. Un puşti din sat ne-a spun în una de zile că noi „îngropăm pământ”. Dacă stau să mă gândesc bine, cam are dreptate. Mii de metri cubi de pământ i-am îngropat acolo împreună cu o grămadă de bani.
– Pe când preconizaţi să terminaţi treaba?
– Nu putem termina totul acum. Investiţia este destul de mare. Sper că până la sfintele sărbători de Paşte să terminăm vreo 3 hectare din cele peste 5 câte sunt de refăcut acolo, iar restul până în toamnă, bineînţeles dacă ne ajută şi punga. Este destul de costisitoare această lucrare.
– Apoi ce veţi face?
– Apoi? Apoi aşa cum am mai spus nu-mi plac terenurile lăsate pârloagă. Doar nu credeţi că m-am apucat să „îngrop pământ”, vorba puştiului ăla, doar aşa „de florile mărului”, că nu am ce face cu banii sau că mă plictisesc. Terenul intră în circuitul agricol. Va fi lucrat, deci arat, semănat, prăşit, etc. Pârloaga va da roade şi va trebui să-şi plătească lucrările de refecere. Este normal, nu? (R.G.)

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI