Rămâi conectat

Sport

Sâmbătă, la ora 17.00, CS Ocna Mureș – Unirea Ungheni | Liber la relaxare cu 4 etape înaintea încheierii Ligii a 3-a

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Ocna Mureș (locul 9, cu 10 puncte) a primit o veste excelentă înaintea penultimei apariții interne, sâmbătă, 10 aprilie, ora 17.00, împotriva altei nou-promovate, Unirea Ungheni, (poziția a 4-a, 23 de puncte), aflată în picaj, cu două insuccese la rând (2-3 acasă cu Unirea Alba Iulia și 1-2, în prelungiri, la Dej).

Recenta decizie a FRF de a nu mai retrograda direct nicio echipă din Liga a 3-a la finele acestei ediții a dus evident la o relaxare la nivelul eșalonului terț. AJF-urile au un termen extrem de scurt, chiar imposibil, până pe 8 mai să organizeze competiții, cu minimum 7 jocuri oficiale, pentru a desemna campioana județeană, urmând un meci de baraj, în 12 mai, pe teren neutru între acestea, câte or fi, iar învingătoarele se vor duela pentru un loc pe a treia scenă cu un număr similar de formații dintre cele 21 de echipe ce vor ocupa locuri retrogradabile în Liga a 3-a, într-o dublă manșă, în 16 și 23 mai.

 CS Ocna Mureș este oarecum mai detensionată, a mai scăpat de presiune, însă vizează să obțină cât mai multe puncte, pentru a evita un posibil baraj de supraviețuire (mai concret să se claseze cât mai sus în ierarhia celor 21 de formații). În tur, trupa din Mureș s-a impus cu 2-1, însă acum datele sunt substanțial schimbate (Unirea Ungheni a reziliat înțelegerea cu Tegbo, adus în intersezon de la Industria Galda). La gazde, cu un singur punct acumulat în 270 de minute (remiză cu Sănătatea, eșecuri la Cugir și Zlatna), revine portarul Vl. Ignat (după perioada de izolare), lipsind Guț, din motive medicale.

Modificarea sistemului competițional ne aduce oarecare liniște, dar și așa ne dorim să acumulăm puncte până la final, mai precis să ne impunem în jocurile interne cu Unirea Ungheni și Industria Galda”, a menționat antrenorul Gabriel Cotoară.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Trei sportivi de la CS Unirea Alba Iulia, convocați la lotul național de Orientare: Vor reprezenta România la două competiții internaționale de anvergură

Ziarul Unirea

Publicat

în

Trei sportivi de la CS Unirea Alba Iulia, convocați la lotul național de Orientare: Vor reprezenta România la două competiții internaționale de anvergură Federația Română de Orientare a stabilit componența loturilor naționale care urmează să reprezinte România la două competiții internaționale de anvergură care vor avea loc în perioada imediat următoare. Astfel în perioada 14-20 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea