Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Opinii - Comentarii

4 aprilie: Ziua Academiei Române, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

4 aprilie: Ziua Academiei Române, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării

USR - Alegeri Parlamentare 2024

Anual la data de 4 aprilie, este sărbătorită Ziua Academiei Române, data la care a fost instituită, în anul 2000, de către prezidiul instituţiei, cu prilejul ”Zilei Porţilor Deschise” la Academia Română.

Instituţie de prestigiu, cu un istoric îndepărtat, a fost înfiinţată 1/13 aprilie 1866, ca ”Societate Literară Română”, începându-şi activitatea în anul următor, sub numele de ”Societatea Academică Română”, se arată pe site-ul oficial al instituţiei, www.acad.ro. La 29 martie 1879, prin înalt decret, ”Societatea Academică Română” a fost declarată institut naţional, sub numele de ”Academia Română”.

Academia a fost încă de la început concepută ca o instituţie naţională, lucru exprimat atât prin componenţa ei – membri aleşi din toate provinciile româneşti: patru din Muntenia, câte trei din Moldova, Transilvania şi Basarabia şi câte doi din Banat, Bucovina, Maramureş şi Macedonia’ – cât şi prin programul anunţat. Scopul ei a fost elaborarea ortografiei şi a gramaticii limbii române, începerea şi realizarea unui dicţionar al limbii române.

Dintre primii membri putem enumera personalităţi importante ale vieţii culturale şi naţionale din întreg spaţiul românesc: Iosif Hodoş din Marmaureş; Timotei Cipariu şi George Bariţiu din Transilvania; Andrei Mocioni (Mocsony) şi Vicenţiu Babeş din Banat; Alexandru Hurmuzachi din Bucovina; Vasile Alecsandri şi Costache Negruzzi din Moldova, Ion Heliade-Rădulescu, August Treboniu Laurian şi C.A.Rosetti din Muntenia.

La 6 august 1867, s-au desfăşurat lucrările primei şedinţe a Societăţii Literare Române, iar la 24 august 1867, s-a aprobat Statutul Societăţii Literare Române, care menţiona constituirea Societăţii Academice Române, ”cu scopul de a lucra la înaintarea literelor şi a ştiinţelor între români”, ”corp independent în lucrările sale de orice natură”. La 31 august, a fost aleasă conducerea Societăţii: preşedinte – Ion Heliade Rădulescu; vicepreşedinte – Timotei Cipariu şi secretar – August Treboniu Laurian.

La 29 martie 1879, prin înalt decret, Societatea Academică Română era declarată institut naţional, sub denumirea de Academia Română. Potrivit Statutului Academiei Române, adoptat la 21 iunie, instituţia avea următoarele trei secţii: 1. Secţiunea literară: literatură, artă, filologie şi filosofie; 2. Secţiunea istorică: istorie, geografie şi ştiinţe sociale; 3. Secţiunea ştiinţifică: ştiinţe teoretice şi aplicate.

Ca instituţie naţională, Academia Română a împlinit, în plan cultural şi ştiinţific, unirea românilor înainte ca ea să se fi produs în plan politic. De-a lungul existenţei sale, în Academia Română s-au regăsit reprezentanţi marcanţi din toate domeniile ştiinţelor (filologice, istorice, matematice, fizice, chimice, biologice, geonomice, tehnice, agricole, silvice, medicale ş.a.), ale literaturii şi artei, reprezentanţi ai cultelor, armatei şi vieţii politice.

Prin Decretul prezidenţial din 9 iunie 1948, instituţia a devenit Academia Republicii Populare Române. La 5 ianuarie 1990 însă, imediat după Revoluţia din decembrie ’89, s-a semnat Decretul – Lege prin care Academia Română se reorganiza. Astfel, Academia Română redevenea cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării.

Academia Română are 14 secţii, 3 filiale, în Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, institute, centre de cercetare ştiinţifică pe diverse domenii şi fundaţii. Pe lângă acestea, se numără şi Biblioteca Academiei Române, Editura Academiei (înfiinţată în 1938) şi revista ”Academica” (înfiinţată în oct. 1990).

Între 16 ianuarie 1998-aprilie 2006, Academia Română a fost condusă de istoricul literar Eugen Simion, membru titular al acestui for din 1992, din 5 aprilie 2006 până la 8 aprilie 2014 preşedinte al Academiei Române a fost Ionel Haiduc, membru titular al Academiei Române din 18 decembrie 1991, doctor în ştiinţe chimice (1964), care condusese Filiala Cluj-Napoca a acestui înalt for (din 1965), iar din 8 aprilie 2014 până în 24 decembrie 2017, Academia Română a fost condusă de preşedintele Ionel Valentin Vlad, membru titular din 7 iulie 2009 şi vicepreşedinte al Academiei Române în perioada 27 aprilie 2010-8 aprilie 2014. După decesul lui Ionel Valentin Vlad, pe 24 decembrie 2017, prezidiul Academiei l-a ales, pe 5 ianuarie 2018, pe Cristian Hera în funcţia de preşedinte al acestui for, pentru trei luni, până la organizarea de noi alegeri pentru conducerea instituţiei. Alegerile pentru preşedinte se vor desfăşura în data de 5 aprilie 2018, în Adunare Generală, conform Statutului Academiei, care prevede că alegerile au loc din patru în patru ani, în prima săptămână a lunii aprilie.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act

Ziarul Unirea

Publicat

în

23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea