Angajații de la privat ar putea primi VOUCHERE de VACANȚĂ. PROIECT de lege pentru firme
Angajații de la privat ar putea primi VOUCHERE de VACANȚĂ. PROIECT de lege pentru firme
Legea privind acordarea voucherelor de vacanță ar putea fi extinsă pentru toți operatorii economici din sistemul privat în așa fel încât contravaloarea voucherelor acordate să fie scăzută din total impozit datorat, conform unui proiect de lege înregistrat pentru dezbatere la Senat, în data de 17 martie 2021.
„Angajatorii din domeniul privat pot acorda și în acest moment vouchere de vacanta propriilor salariați. Însă prin acordarea unui stimul suplimentar, ei vor fi încurajați să utilizeze acest instrument că beneficiu extrasalarial. Într-o perioada în care turismul se afla într-un moment critic, fiind putemic afectat de efectele COVID-19, o astfel de prevedere poate ajuta la relansarea turismului și diminuarea efectelor crizei, deoarece un număr mai mare de salariați vă fi motivați să își petreacă concediul în tara, voucherele de vacanta putând fi utilizate exclusiv pe teritoriul României.”, precizează inițiatorii în expunerea de motive.
Iată câteva modificări care ar putea fi introduse daca inițiativă ajunge la stadiul de lege:
CITEȘTE ȘI: Fără vouchere de vacanță pentru bugetari și amânarea creșterii pensiilor: Florin Cîțu: „Aveam nevoie de aceasta OUG pentru a aproba legea bugetului”
– Nivelul maxim al sumelor ce vor fi acordate salariaților sub forma de vouchere de vacanta de către alti angajatori decât cei prevăzuți la alin. (2) reprezintă contravaloarea a unui salariu de baza minim brut pe tara, garantat în plata, pentru un
salariat, în decursul unui an fiscal. Salariul de baza minim brut pe tara garantat în plata este cel stabilit în condițiile legii.
– Sumele corespunzătoare voucherelor de vacanta acordate angajaților de către alti angajatori decât cei prevăzuți la art.l alin.(2) sunt scăzute din impozitul pe profit în cazul întreprinderilor, impozitul pe venit în cazul microintreprinderilor și din impozitul specific pentru persoanele juridice romane care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 – „Hoteluri și alte facilitați de cazare similare”, 5520 – „Facilitați de cazare pentru vacante și perioade de scurta durata”, 5530 – „Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere”, 5590 – „Alte servicii de cazare”, 5610 – „Restaurante”, 5621 – „Activități de alimentație (catering) pentru evenimente”,
5629 – „Alte servicii de alimentație n.c.a.”, 5630 – „Baruri și alte activități de servire a băuturilor” în limita unui salariu de baza minim brut pe tara, garantat în plata.”
CITEȘTE ȘI: Voucherele de vacanță, „mărul Discordiei” dintre Guvern și HoReCa: De ce sunt VITALE pentru turismul românesc
– Operatorii economici cu activitate de turism din Romania, autorizați de instituția publica centrala responsabila în domeniul turismului, conform Ordonanței Guvernului m. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în Romania, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările și completările ulterioare, care dețin structuri de primire
turistice clasificate și/sau agenții de turism licențiate și care accepta vouchere de vacanta că modalitate de plata, se denumesc, în mod convențional și în înțelesul prezentei ordonanțe de urgenta, unități afiliate.
– Constitute contravenție și se sancționează cu 7 puncte – amenda acceptarea de către unitatea afiliata de vouchere de vacanta de la alte persoane decât titularul voucherului de vacanta sau rudele de gradul I ale titularului.”
– Începând cu data de 1 ianuarie 2022, ordonatorii de credite acorda, obligatoriu, o indemnizație de vacanta sub forma voucherelor de vacanta pe suport electronic.
– cheltuielile reprezentând tichetele de masa și vouchere de vacanta acordate de angajatori, potrivit legii. Cheltuielile cu voucherele de vacanta, în limita a unui salariu de baza minim brut pe tara, garantat în plata, se scad din impozitul pe profit datorat. Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, potrivit prevederilor prezentei litere, se reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se vă efectua în ordinea înregistrării acestora, în aceleași condiții, la fiecare termen de plata a impozitului pe profit.
– (1^8) Microintreprinderile care efectuează cheltuieli cu voucherele de vacanta potrivit prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvemului nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanta, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr.94/2014, cu modificările și completările ulterioare, scad sumele aferente voucherelor de vacanta acordate salariaților, în limita a 1.450 lei/an/salariat din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective.
– (1^9) Sumele care nu sunt scăzute potrivit prevederilor alin.(1^8) din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat se reportează în trimestrele următoare, pe o perioada de 28 de trimestre consecutive. Scăderea acestor sume din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat, în următoarele 28 de trimestre consecutive, se efectuează în ordinea înregistrării acestora, în
aceleași condiții, la fiecare termen de plata a impozitului pe veniturile microintreprinderilor.
Sursa: manager.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în ajunul Crăciunului 2024: Ger de crapă pietrele în următoarea perioadă. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA în ajunul Crăciunului 2024: Ger de crapă pietrele în următoarea perioadă. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Specialiștii spun că ne așteaptă temperaturi mai mici decât cele normale pentru acestă perioadă în perioada următoare. Citește și: Cum va fi […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
22 noiembrie 1963: Asasinarea președintelui american John Fitzgerald Kennedy
-
Ştirea zileiacum 4 zile
FOTO, VIDEO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă