ASTĂZI: Un AN de la închiderea tuturor școlilor din România, din cauza pandemiei COVID-19
ASTĂZI: Un AN de la închiderea tuturor școlilor din România, din cauza pandemiei COVID-19
La început părea o vacanță scurtă. Însă până la vacanța de vară 2020 nu au mai revenit la ore decât clasele a VIII-a și a XII-a, pentru doar 2 săptămâni de pregătire înaintea examenelor.
La un an de la acel moment, deși a stat mai mult închisă fizic, școala a trecut prin transformări majore. O guvernare și un ministru mai tâziu ne găsesc cu școli deschise și cu dezbaterea sănătate-educație purtată în arenă deschisă de cei doi miniștri, într-un contrast puternic cu situația de anul trecut, când specialiștii în sănătate din România au dictat școala și au făcut că țara noastră să fie printre puținele închise complet, în Europa.
O enclavizare a celor care au intrat în pandemia COVID-19 direct de pe ultimul loc la testele PISA ale cărei rezultate le vom vedea și simți direct, în societate, în anii ce vor urma.
Astăzi, majoritatea școlilor sunt deschise, decizie luată după două rânduri de alegeri și o schimbare de guvern, evenimente în urma cărora autoritățile par să-și fi luat libertatea să nu mai trateze Educația ca pe un pacient, să nu își mai reverse frica în măsuri luate în primul rând prin închiderea școlilor, la paușal, pe contrasensul majorității statelor din Uniunea Europeană cum nota la finalul anului Cristian Pantazi.
Decizia de închidere a școlilor pe 11 martie 2020 a fost luată după o răzgândire de ultim moment a premierului de atunci, Ludovic Orban, și a ministrului Educației de la acea vreme, Monica Anisie (detalii aici despre schimbarea radicală de poziție a lui Orban, cu privire la școli). Pe 9 martie 2020, în pline discuții politice cu privire la organizarea anticipată a alegerilor care ar fi favorizat PNL, ambii declarau cu doar câteva ore înainte ca ei înșiși să anunțe închiderea istorică a școlilor că nu a fost luată în calcul închiderea școlilor.
Pe 9 martie 2020 a fost făcut anunțul: Toate școlile din România se închid în perioada 11 martie-22 martie. Tot pe 9 martie, secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar de atunci, Luminița Barcari, era validată de PNL drept candidat la Consiliul Județean Ialomița, la fel ca mulți alți inspectori școlari.
Pe 10 martie, ministerul trimite școlilor recomandarea să folosească platformele online gratuite. “Soluția pentru continuarea activităților didactice este desfăşurarea lor exclusiv online”, menționa instituția.
Organizația Mondială a Sănătății declară oficial pandemie de coronavirus pe 11 martie 2020.
Pentru că părea ceva temporar, profesorii au fost chemați în continuare la școală, ca și cum era închisă școala doar pentru elevi, reclamau sindicatele. Îndemnurile dinspre Ministerul Educației de a găsi resurse educaționale online și de a păstra legătura online cu elevii au venit rapid, dar fără fermitate și au fost interpretate ca opționale de foarte multe cadre didactice, aveau să arate mai târziu studiile făcute de cercetători.
Legea prin care se acordau zile libere pentru părinți când se închid școlile a fost publicată în Monitorul Oficial.
Estonia, țara europeană nr. 1 la testele PISA, anunță că pune gratuit la dispoziția altor țări soluțiile sale de educație digitală.
UNESCO anunța aproape 400 de milioane de elevi afectați de închiderea școlilor la nivel mondial.
România era prinsă pe picior greșit – abia pe 14 martie Guvernul Orban 2 era învestit de Parlament, iar Monica Anisie continua la Ministerul Educației, după încercarea eșuată a PNL de a declanșa alegeri anticipate.
România declară stare de urgență pe 16 Martie, iar decizia inițială, de închidere a școlilor se prelungește până după Paști.
Revine la TVR emisiunea Teleșcoala – Orele pentru clasa a VIII-a de la 9:00, cele pentru clasa a XII-a de la 15:00
Toate programele de formare pentru profesori se suspendă, anunță ministerul Educației, la fel și olimpiadele și concursurile școlare.
Monica Anisie, ministrul Educației, anunță pe 17 martie că „nu se îngheață anul școlar” și că salariile profesorilor se plătesc în continuare, așa cum este prevăzut de lege. Adică nu vor fi afectate veniturile cadrelor didactice de această perioadă în care activitățile de predare fuseseră întrerupte.
„În astfel de momente e instructiv să analizăm ce au făcut alții, înaintea noastră, care au traversat cu succes crize existențiale și mai mari. Cum au devenit ei rezilienți, adică nu numai capabili să absoarbă șocul crizei, dar să își revină și să se dezvolte robust; cum au traversat abisul?”, scria psihologul Mircea Miclea într-o analiză în care vorbea despre „Arta de a trăi în vremuri de criză”.
Un video care a devenit viral, cu o mamă din Israel care a răbufnit la adresa profesorilor și a școlii online, făcea turul internetului încă din 20 martie. Publicat de Ambasada Israelului în România: “Dacă nu ne ucide coronavirusul, o va face învățământul la domiciliu!”, spune mama, care are 4 copii și “milioane de mesaje pe Whatsapp” din partea profesorilor.
Sursa: edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis