FOTO: Zlătneanul Andrei Mărginean, un nou gol pentru Sassuolo Primavera | Jucătorul din Alba, a 5-a reușită stagională
Andrei Mărginean este într-o formă de zile mari, mijlocașul din Alba reușind ieri al 5-lea gol stagional pentru Sassuolo, care a învins acasă în Primavera pe SPAL, scor 2-0 (0-0). Fotbalistul originar din Zlatna, ce a început ca titular în toate cele 14 runde, a deschis scorul din penalty, în minutul 52, și a rămas în teren până în minutul 81.
Este al 7-lea rezultat pozitiv al formației Sassuolo Calcio în Primavera (două succese și 5 remize), următorul joc fiind duminică, 14 martie, în deplasare, cu Fiorentina.
Actuala stagiune, petrecută în Italia, la Sassuolo Calcio, reprezintă un sezon excelent pentru zlătneanul Andrei Mărginean. Fotbalistul ce va împlini 20 de ani în 3 iulie poate fi considerat un adevărat metronom al grupări ce evoluează în “verde-negru”, întrucât în cele 14 etape scurse până în prezent în campionatul Primavera a lipsit numai 18 minute de pe gazon (înlocuit în minutul 81 al jocului cu Inter Milano, din 14 februarie, precum și în jocul de ieri). Talentatul jucător din Alba a început ca titular toate întâlnirile, adunând 1241 de minute, răstimp în care a marcat 5 goluri și și-a trecut în cont și două “assist”-uri!
Sassuolo Calcio este echipa la care a ajuns în urmă cu 3 ani, în ianuarie 2018, fotbalistul zlătnean Andrei Mărginean. Jucătorul crescut de CS Zlatna a plecat din Liga a 4-a Alba direct în “Il Calcio”, la un club recunoscut pentru formarea tinerilor jucători, dând curs acestei propuneri externe, deși mai fusese curtat de Manchester United, Novara Calcio sau Fiorentina. În ascensiunea sa extraordinară un rol însemnat l-au avut antrenorul Ionel Danciar (ce activa la clubul de pe Ampoi) și impresarul Cătălin Sărmășan. Andrei Mărginean, alături de Vlad Chiricheș (31 de ani), căpitanul primei reprezentative “tricolore”, și Zoran Mitrov (18 ani) formează colonia română (aiudeanul Raul Șteau a fost împrumutat în această iarnă în Serie C, la Monopoli Calcio, fără a debuta) din cadrul grupării ce a uimit în prima parte a acestui sezon sub comanda antrenorului Roberto de Zerbi (fost jucător la CFR Cluj), US Sassuolo aflându-se, la un moment dat, după 14 etape, pe locul 4, poziție ce duce în preliminariile Champions League.
Andrei a fost nominalizat la finele anului trecut într-un sondaj între primii 16 mijlocași din “Primavera”, respectiv inclus în topul celor mai buni “centrocampista” din acest campionat. După ce și-a trecut în drept un “hat-trick”, primul în Italia, în confruntarea cu Sampdoria, în noiembrie 2019, Mărginean a cunoscut și senzațiile primei echipe fiind rezervă în decembrie 2019 la partida Sassuolo – Perugia, scor 1-2, din 16-imile de finală ale Cupei Italiei.
În toamnă, formația “nero verde” s-a bucurat de o stagiune excelentă în Primavera Under 19, clasându-se pe locul secund, după AS Roma, dar devansându-le pe Lazio Roma, SPAL, Bologna, Juventus Torino, Inter Milano sau Fiorentina. Cu un antrenor nou, Emiliano Bigica, juniorii US Sassuolo s-au mândrit cu cel mai bun start de sezon, fără înfrângere, cu 3 victorii și o remiză, având șanse reale să se bată pentru intrarea în faza secundă a competiției, gen play-off. Mărginean a fost integralist în cele 4 întâlniri, cu două reușite, în disputele cu Cagliari și Lazio (din penalty, în minutul 90+5, în ultimul meci susținut), la mijlocul lunii octombrie campionatul întrerupându-se din pricina problemelor cu COVID-19.
Primulele dispute din anul 2021, au însemnat un recul, iar Sassuolo Primavera a coborât spre mijlocul clasamentului, la fel ca prima formație. În runda a 11-a, Mărginean, a reușit singurul gol al partidei Bologna – Sassuolo Calcio scor 0-1 (0-0) și totodată a 4-a reușită stagională, pentru o victorie importantă pentru echipa sa, care astfel a izbutit primul succes din 2021, după o perioadă de criză. Sassuolo Primavera venea după trei remize consecutive și 7 meciuri în care nu a câștigat (ultimul succes datând din 3 octombrie, 4-3, la Cagliari). Momentan Sassuolo Primavera se plasează pe poziția a 6-a, cu 22 puncte, pe locul al 5-lea fiind tocmai SPAL (24 de puncte)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
FOTO | Trei sportivi de la CS Unirea Alba Iulia, convocați la lotul național de Orientare: Vor reprezenta România la două competiții internaționale de anvergură
Trei sportivi de la CS Unirea Alba Iulia, convocați la lotul național de Orientare: Vor reprezenta România la două competiții internaționale de anvergură Federația Română de Orientare a stabilit componența loturilor naționale care urmează să reprezinte România la două competiții internaționale de anvergură care vor avea loc în perioada imediat următoare. Astfel în perioada 14-20 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
8 august – Ziua Internaţională a Pisicii. Curiozități despre prietenii blănoși care ne bucură viața de peste 9.000 de ani
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
11 august 1456, ziua în care Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, se stinge din viață. A fost înmormântat la Alba Iulia, iar pe piatra sa funerară stă înscris ”S-a stins lumina lumii”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
9 august – Ziua internațională a grădinilor zoologice și a parcurilor
-
Sportacum 4 zile
FOTO: Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 1-3 (0-1), în Cupa României | Studenții, calificare fără emoții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
7 august – Sfânta Cuvioasă Teodora, prima româncă trecută în rândul sfinților
-
Ştirea zileiacum 15 ore
Veta Biriș, doamna muzicii populare din Alba, își aniversează ziua de naștere: Celebra interpretă împlinește 75 de ani