Cererea Unică de Plată la APIA 2021: Formularul poate fi depus online în perioada 1 martie-17 mai
Fermierii români pot depune cererile unice de plată pentru subvențiile în agricultură pentru anul 2021 în perioada 1 martie-17 mai 2021, conform unui act normativ al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) oficializat luni.
La fel ca anul trecut, fermierii pot depune online cererile unice de plată și doar în cazuri excepționale aceasta poate fi depusă în format fizic la centrele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Ordinul MADR nr. 46/2021 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2021, ce a fost publicat luni în Monitorul Oficial 203, stabilește că cererea unică de plată trebuie depusă de fermieri la centrele locale sau județene ale APIA în perioada 1 martie-17 mai 2021.
„Cererea unică de plată se depune la centrele județene ale APIA, pentru fermierii care solicită la plată o suprafață de peste 50 de hectare teren agricol și la centrele locale ale APIA pentru fermierii care solicită la plată o suprafață de până la 50 de hectare teren agricol”, apare în ordinul apărut luni.
La fel ca în 2020, în acest an, depunerea cererilor unice de plată se face, de principiu, doar online, prin platforma informatică pusă la dispoziția agricultorilor de APIA și a mijloacelor electronice de comunicații. Instrucțiuni pentru completarea cererii unice de plată pentru acest an sunt de găsit pe site-ul APIA.
„În situații excepționale, cererea unică de plată poate fi depusă în format letric, de către fermieri, la centrele județene/locale APIA”, mai scrie în Ordinul MADR nr. 46/2021.
Totuși, așa cum prevede ordinul MADR, cererile unice de plată pot fi depuse și după data de 17 mai 2021. Mai exact, documentele pot fi transmise la APIA în termen de 25 de zile calendaristice de la data amintită, adică până pe 11 iunie 2021, dar se va aplica o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare la sumele la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 17 mai 2021.
Reprezentanții APIA primesc cererile unice de plată și le autorizează în baza unor controale administrative și de teren. Apoi, sumele sunt calculate și plătite fermierilor numai în conturile bancare ale acestora.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Minivacanță de Paște 2024: Șase zile libere pentru români. Ce a anunțat Ministerul Muncii
Minivacanță de Paște 2024: Șase zile libere pentru români. Ce a anunțat Ministerul Muncii Ministerul Muncii a oficializat că mini-vacanța de Paște va fi de 6 zile pentru români și în acest an. Această decizie a fost luată pentru a crea o „punte” între 1 mai și sărbătorile pascale. Citește și: Mesaje de Paste fericit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Curier Județeanacum 3 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Superstiții, obiceiuri și tradiții în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare – credincioșii se pregătesc să primească lumina Învierii