Comunicat de presă: Oraşul Abrud, la startul cursei către modernizare
Anul 2021 este primul an „plin” al noii echipe liberale de la conducerea Primăriei Oraşului Abrud, după ce, la alegerile locale din anul 2020, abrudenii au hotărât că vechea administraţie PSD trebuie înlocuită. Anul 2021 este de asemenea primul an în care bugetul local este gestionat de către aleşii PNL.
„Am spus-o în campania electorală nu ca pe o promisiune, ci în primul rând ca pe convingerea noastră fermă: obiectivul principal, prioritatea zero pentru primarul şi viceprimarul oraşului Abrud, ca şi pentru noul Consiliu Local, este dezvoltarea oraşului. De prea mult timp, Abrudul stagnează sau, mai rău, se degradează, iar atunci când îi cunoşti istoria, acest lucru este dureros pentru cei care poartă această aşezare în suflet. Este de datoria noastră să încercăm să îi schimbăm cursul să îi redam gloria de odinioară, iar pentru aceasta vom profita de fiecare moment din acest mandat. Am preluat de la vechea administraţie şi proiecte ambiţioase, pe care le vom continua, dar sunt şi multe lipsuri pe care trebuie să le gesionăm responsabil pe parcurs. Sunt, pe de altă parte, proiecte ambiţioase pe care le-am prezentat abrudenilor, dar care au o perioadă de implementare mai îndelungată” a întărit primarul Cristian Alexandru Albu.
Potrivit acestuia, investiţiile anului 2021 vor fi îndreptate, în mare parte, spre învăţământ, sănătate, asistenţă socială, domeniul public, dar şi spre lucrări care presupun reparaţii curente. Dezvoltarea infrastructurii va debuta cu modernizarea unor străzi secundare şi reabilitarea străzii Soharu, cu finanţare integrală de la bugetul de stat prin PNDL, cu modernizarea iluminatului public, dar şi proiecte de amenajare a unor treceri de pietoni pe artera principală. Alocările din bugetul propriu vor fi direcţionate şi spre modernizarea pieţei agro-alimentare din centru, organizarea unei parcări auto în centrul oraşului, digitalizarea administraţiei, serviciul de plată online prin platforma ghiseul.ro, înfiinţarea unui birou unic pentru reducerea birocraţiei şi eficientizarea rezolvării problemelor cetăţenilor.
Proiectele de investiţii cuprind şi trei programe co-finanţate prin Fondul European de Dezvoltare Regională, pentru care sunt lansate procedurile de execuţie. Primul proiect vizează Spitalul Orășenesc Abrud, cu denumirea „Reabilitare, modernizare şi extindere ambulatoriu cu înglobare clădire C8 (propusă pentru schimb de destinaţie din magazie în ambulatoriu) şi amenajare incintă”. Valoarea totală a proiectului este de 10.699.922,06 lei, asistenţă financiară nerambursabilă 10.485.849,54 lei.
Cel de-al doilea proiect, intitulat „Reabilitare, modernizare şi dotare clădire existentă prin înfiinţarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, unitaţi de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice şi centre de preparare şi distribuire a hranei pentru persoane cu risc de sărăcie în orasul Abrud”, are o perioadă de implementare de 47 de luni. Valoarea totală a proiectului este de 4.291.291,62 lei, asistenţă financiară nerambursabilă 4.205.465,77 lei şi, trebuie spus, a fost demarat de fosta conducere a oraşului.
Cel de-al treilea proiect, „Reabilitare şi modernizare clădire existentă (corp principal Şcoala Gimnazială), desfiinţare centrală termică, construire anexă şi depozit de lemne, amenajare teren sport şi incintă” a fost inişiat în 15.03.2018, cu o perioadă de implementare de 70 de luni. Valoarea totală a proiectului este de 7.599.463,83 lei, asistenţă financiară nerambursabilă 7.403.544,15 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Bugetul Uniunii Europene pentru 2025, negociat de europarlamentarul Victor Negrescu, a primit votul plenului Parlamentului European: Roberta Metsola a semnat bugetul în forma negociată de eurodeputatul român
Bugetul Uniunii Europene pentru 2025, negociat de europarlamentarul Victor Negrescu, a primit votul plenului Parlamentului European: Roberta Metsola a semnat bugetul în forma negociată de eurodeputatul român Bugetul Uniunii Europene pentru 2025, negociat de europarlamentarul Victor Negrescu, a primit votul plenului Parlamentului European. Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a semnat bugetul în forma negociată de […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Politică Administrațieacum 4 zile
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi!