OMS va acorda despăgubiri celor care au suferit reacții grave la vaccinuri: Cine va beneficia de programul de compensații
Un plan de acordare de despăgubiri pentru cei care au suferit reacții severe după vaccinurile împotriva coronavirusului a fost anunțat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Astfel, orice persoană care a fost vaccinată, din grupul celor 92 de ţări cele mai sărace ale lumii, şi care a avut efecte adverse grave, va putea fi compensată.
Programul vizează persoanele care au primit un vaccin prin platforma COVAX, creată de OMS şi de alte entităţi pentru a garanta un acces echitabil la aceste tratamente în ţările cu venituri medii şi mici, relatează EFE, citată de Agerpres.
Toate vaccinurile distribuite ca parte a acestui program au trecut etapele proprii de dezvoltare ale unui vaccin care îi garantează eficienţa, securitatea şi calitatea. Totuşi, toate aceste medicamente, inclusiv vaccinurile care au fost aprobate ca uz general, pot provoca în cazuri rare efecte adverse grave, a anunţat OMS într-un comunicat.
Programul de acordare a compensațiilor se aplică pentru 92 de țări cu venituri mici
Peste 190 de ţări participă la COVAX. Dintre acestea, 92 de ţări cu venituri mici au fost selectate să primească vaccinuri finanţate de platformă. Programul de acordare de compensaţii anunţat luni se aplică doar acestor ţări, a anunţat OMS.
„Este vorba de primul şi unicul mecanism de acordare de compensaţii pentru daune provocate de vaccinuri care operează la scară internaţională”, a precizat OMS.
Obiectivul este de a oferi acestui grup de ţări o procedură rapidă, justă şi transparentă pentru a primi compensaţii în cazurile „rare şi la efecte adverse grave, asociate distribuirii de vaccinuri prin COVAX până la 30 iunie 2022”. În acest fel, persoanele afectate nu vor fi nevoite să recurgă la tribunale şi să iniţieze procese ce pot fi lungi şi costisitoare.
La cele aproximativ 208 milioane de doze vaccin administrate în diferite ţări nu s-au raportat deocamdată cazuri de efecte adverse foarte grave.
În rare ocazii s-a observat o reacţie adversă la pacienţi cu antecedente de alergii, 4 sau 5 cazuri la un milion de persoane care au primit vaccinul Pfizer, sau 2 – 3 cazuri la un milion la vaccinurile de la Moderna, potrivit statisticilor realizate de SUA.
Pentru acest program de compensaţii, OMS a încheiat un acord cu societatea de asigurări Chubb Limited.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Codul rutier 2024: Regula puțin cunoscută de către șoferii cu permis categoria B. Amenda este peste 10.000 lei
Codul rutier 2024: Regula puțin cunoscută de către șoferii cu permis categoria B. Amenda este peste 10.000 lei Legislația rutieră devine tot mai riguroasă, iar Poliția Rutieră a început să monitorizeze mai atent comportamentul conducătorilor auto pe șosele, în special în perioadele cu trafic intens, cum ar fi sărbătorile. Un detaliu frecvent ignorat de șoferii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale