Comunicat de presă| Parlamentarii PSD Alba au solicitat ministrului Transporturilor continuarea modernizării drumurilor naționale din Munții Apuseni
Partidul Social Democrat Alba continuă eforturile pentru modernizarea drumurilor din Apuseni după ce importante lucrări de infrastructură, în această zonă de munte, au început în anul 2018, când guvernarea social-democrată a înțeles necesitatea acestor investiții. La vremea respectivă au fost încheiate mai multe contrate de lucrări publice, care au continuat în 2019 și 2020.
Cei trei parlamentari PSD de Alba, deputatul Radu-Marcel Tuhuț, senatorul Călin Gheorghe Matieș și europarlamentarul Victor Negrescu, au solicitat Ministerului Transporturilor investiții suplimentare și continuarea reabilitării drumurilor din Apuseni.
Astfel, la începutul lunii ianuarie 2021, prin intermediul unei ”întrebări parlamentare” adresate ministrului Cătălin Drulă, am solicitat să ni se comunice când vor fi finalizate porțiunile de drumuri la care până în prezent nu s-a intervenit și care au nevoie de consolidări. De asemenea, a fost fundamentată necesitatea investiției pentru continuarea modernizării infrastructurii rutiere, indispensabilă creșterii calității vieții localnicilor. S-a cerut și suplimentarea fondurilor pentru cele 3 drumuri naționale din Munții Apuseni – DN 74, DN 74 A și DN 75 – astfel încât acestea să fie reabilitate și consolidate la pozițiile kilometrice afectate.
Situația actuală:
DN 74, care leagă orașele Alba Iulia, Zlatna și Abrud, de orașul Brad, a fost reparat parțial, prin covoare asfaltice, pe teritoriul județului Alba, până la limita cu județul Hunedoara, drumul din județul vecin nefiind îmbunătățit.
DN 74 A, care face legătura între DN 74 și DN 75, respectiv între orașele Abrud și Câmpeni, a fost reparat prin întreținere sezonieră.
DN75, care leagă Turda de Câmpeni și mai departe de Ștei, a fost reparat parțial, prin covoare asfaltice, pe teritoriul județului Cluj. Parte din tronsonul de pe raza județului Alba a fost reparat doar între localitățile Albac și Arieșeni, iar mai multe bucăți din acest drum, care se ajunge în județele Cluj, Alba și Bihor, au rămas nefinanțate.
În Munții Apuseni, dezvoltarea economică și a industriei turismului, crearea de locuri de muncă, prevenirea depopulării, menținerea tradițiilor, obiceiurilor și creșterea tuturor serviciilor sunt în strânsă legătură cu reabilitarea infrastructurii rutiere.
Ne dorim ca oamenii să ajungă mai ușor și mai rapid unii la alții, iar turiștii să se bucure cu adevărat de una dintre cele mai frumoase zone montane din România, de minunățiile pe care le oferă natura, de sporturile de iarnă și de drumețiile de vară. Pentru că în Țara Moților ospitalitatea este la ea acasă!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Bugetul Uniunii Europene pentru 2025, negociat de europarlamentarul Victor Negrescu, a primit votul plenului Parlamentului European: Roberta Metsola a semnat bugetul în forma negociată de eurodeputatul român
Bugetul Uniunii Europene pentru 2025, negociat de europarlamentarul Victor Negrescu, a primit votul plenului Parlamentului European: Roberta Metsola a semnat bugetul în forma negociată de eurodeputatul român Bugetul Uniunii Europene pentru 2025, negociat de europarlamentarul Victor Negrescu, a primit votul plenului Parlamentului European. Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a semnat bugetul în forma negociată de […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Politică Administrațieacum 4 zile
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi!