Comunicat de presă| Europarlamentarul Victor Negrescu, demersuri pentru alocarea corectă a banilor europeni privind relansarea economică. Acesta a solicitat mai mulți bani pentru județul Alba din planul de redresare și reziliență
Europarlamentarul de Alba, Victor Negrescu, continuă demersurile la nivel european pentru alocarea corectă și transparentă a fondurilor destinate statelor afectate de pandemia de COVID-19. Acesta a solicitat ca partenerii sociali să fie implicați în implementarea Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență pentru ca banii europeni să ajungă la beneficiarii reali și a propus inclusiv crearea unui mecanism de control care să vegheze modul de implementare a planurilor de redresare economică.
Reprezentantul României în Parlamentul European a prezentat în plenul legislativului european o parte din amendamentele pe care le-a propus privind alocările fondurilor europene şi care au fost susţinute de ceilalți europarlamentari, solicitând statelor membre să aibă un nivel de ambiţie mai ridicat în ceea ce înseamnă implementarea planului dar şi măsuri concrete pentru educaţie.
”Mecanismul pentru Redresare și Reziliență reprezintă șansa noastră pentru a trece cu bine peste actuala criză și singura soluție pentru a ne pregăti pentru viitoarele provocări. De aceea am alocat 20% pentru transformarea digitală și 37% pentru zona de mediu.
Dar Parlamentul European a cerut mai mult:
– am solicitat 10% pentru educație, pentru că fără educație nu putem să vorbim de o viziune pe termen lung;
– și 2% pentru sectorul cultural și creativ, grav afectat de criză
Avem nevoie de mai multă ambiție!”, a spus Victor Negrescu în plenul Parlamentului European.
Eurodeputatul Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete şi vicepreşedinte al Comisiei pentru Educaţie şi Cultură, a atras atenţia și asupra politizării planurilor de redresare şi rezilienţă făcând aluzie la ultimele acţiuni ale Guvernului României care au condus la respingerea de două ori a planului de redresare.
”Planurile de redresare trebuie realizate transparent, să nu fie politizate, să răspundă exigențelor de reformă enunțate în rapoartele de țară și să fie rezultatul unor ample consultări publice organizate temeinic. Din păcate sunt guverne, cum este cazul celui din România, care preferă să nu asculte recomandările europene”, a mai spus Victor Negrescu.
Europarlamentarul social democrat a prezentat de la începutul anului trecut mai multe analize făcute de experţi independenţi privind modul în care poate fi realizat planul de redresare şi rezilienţă la nivel naţional şi a fost primul care a atras atenţia asupra multiplelor probleme din planul realizat de guvern, anticipând respingerea acestuia. Acesta a susținut atât nevoia unui avans mai mare pentru România cât și distribuirea unor fonduri mai mari din planul național de redresare și reziliență pentru județul Alba.
Recent, eurodeputatul a participat la consultările realizate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, arătând atât faptul că acestea au fost politizate prin discursurile oficialilor guvernamentali, cât și lipsa de organizare a respectivelor dezbateri publice, absenţa unor documente de lucru şi a unei metodologii solicitate de UE.
Alocarea corectă a banilor europeni în contextul crizei sanitare este extrem de importantă și pentru județul Alba, care ar putea beneficia de o dezvoltare sustenabilă și coerentă. Banii pot fi investiți în mai multe domenii, între care educație, sănătate, digitalizare, economie verde, coeziune socială și teritorială, tineret sau creșterea competențelor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Bugetul Uniunii Europene pentru 2025, negociat de europarlamentarul Victor Negrescu, a primit votul plenului Parlamentului European: Roberta Metsola a semnat bugetul în forma negociată de eurodeputatul român
Bugetul Uniunii Europene pentru 2025, negociat de europarlamentarul Victor Negrescu, a primit votul plenului Parlamentului European: Roberta Metsola a semnat bugetul în forma negociată de eurodeputatul român Bugetul Uniunii Europene pentru 2025, negociat de europarlamentarul Victor Negrescu, a primit votul plenului Parlamentului European. Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a semnat bugetul în forma negociată de […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Politică Administrațieacum 4 zile
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi!