Fostul lac din cartierul Orizont, de la planuri cu bărcuțe, la loc de depozitare ilegală a deșeurilor. Reacția dură a viceprimarului Popescu
Constat cu tristețe că unii „oameni de afaceri” nu au înțeles că schimbarea administrației locale a însemnat cu adevărat o schimbare. N-au înțeles că modul de lucru nu mai este același și că obiceiul de a „închide ochii” nu este unul pe care noi să-l fi preluat ori să avem intenția de a-l pune în aplicare.
Normele de urbanism nu pot să fie, în continuare, niște simple jaloane pe care unii le ocolesc, lăsând în urma lor, în căutare de profituri, un veritabil haos edilitar.
Cartierul Orizont este unul dintre cartierele noi care, cel puțin în faza inițială, a fost cel mai bine gândite. Există străzi largi, există zone de agrement, există loc pentru utilități și, cel puțin în planurile inițiale, existau toate facilitățile de care un cartier modern trebuie să se bucure.
Din păcate însă, în goana după bani și profit, unii au interpretat după bunul plac planurile inițiale, în timp ce alții le-au încălcat cu bună știință, ba chiar cu complicitatea autorităților. Aceste lucruri nu vor continua în acest mod. Un plan bine făcut de la început nu necesită compromisuri ulterioare.
Cartierul Orizont, așa cum fusese el inițial gândit, prevedea o zonă cu un lac. Un lac ce ar urma să fie nu doar zonă de agrement ci și cu un caracter utilitar, el fiind prevăzut pentru a putea colecta apele pluviale din zonă. Din păcate, unii oameni de afaceri nu țin cont de aceste lucruri.
Ceea ce urma să fie un lac a devenit astăzi loc de depozitare ilegală a unor deșeuri. Totul pentru a face loc unor proiecte imobiliare. În locul unei zone aerisite și cu utilitate vitală pentru comunitate, zona ar urma să fie sufocată de alte și alte construcții.
Nu vom accepta așa ceva, iar planurile și proiectele inițiale, bine făcute, trebuie respectate și puse în practică.
Am sesizat deja departamentele interne ale Primăriei cu privire la situația de acolo, unde vor fi efectuate mai multe controale. De asemenea, vom sesiza și Garda de Mediu, precum și celelalte autorități responsabile, pentru a face verificări și a lua măsurile corespunzătoare cu privire la ceea ce pare a fi o activitate de depozitare ilegală de deșeuri din construcții.
Vom face tot ce ține de noi, ca administrație, pentru a ne asigura că regulile urbanistice sunt respectate de către toți cetățenii. Susținem orice investiții și dezvoltare a oricărei zone, însă în baza unor reguli clare, în baza planurilor urbanistice aprobate de administrație și, în mod evident, numai și numai cu respectarea legii.
Emil Popescu, viceprimar al Municipiului Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Bugetul Uniunii Europene pentru 2025, negociat de europarlamentarul Victor Negrescu, a primit votul plenului Parlamentului European: Roberta Metsola a semnat bugetul în forma negociată de eurodeputatul român
Bugetul Uniunii Europene pentru 2025, negociat de europarlamentarul Victor Negrescu, a primit votul plenului Parlamentului European: Roberta Metsola a semnat bugetul în forma negociată de eurodeputatul român Bugetul Uniunii Europene pentru 2025, negociat de europarlamentarul Victor Negrescu, a primit votul plenului Parlamentului European. Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a semnat bugetul în forma negociată de […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Politică Administrațieacum 4 zile
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi!