Ce sporuri primesc bugetarii în România: Spor pentru munca la calculator, spor de toxicitate, dar și spor pentru praf, câteva dintre beneficiile salariale pe care le primesc angajații de la stat
Ce sporuri primesc angajații de la stat în România? Spor pentru munca la calculator, spor de toxicitate, spor pentru „uzura prematură a organismului”, dar și spor pentru praf sunt câteva dintre beneficiile salariale pe care le primesc bugetarii. În cazul unora, aceste sporuri le aduc mii de lei în plus, lunar, la salariu.
Însuși premierul Florin Cîțu spune că e luat prin surprindere de existenţa acestor beneficii. Deși fost ministru de finanțe, el susține că nici nu știa că există astfel de sporuri și ar vrea ca ele să dispară. Această analiză este şi motivul întârzierii proiectului de buget.
Nu toți bugetarii primesc, însă, aceleași sporuri, chiar dacă desfășoară aceași muncă.
Angajaţii de la Parlament primesc lunar un spor de 15 la sută din salariu pentru condiţii vătămătoare. Explicația constă în faptul că funcţionarii de aici sunt afectaţi de undele electromagnetice care se propagă prin clădire. Deşi toţi bugetarii de aici lucrează în aceleaşi condiţii vătămătoare, sporul şefilor ajunge să fie şi de opt ori mai mare faţă de al angajaţilor de rând.
Astfel, un secretar general încasează un spor lunar de 3.030 de lei, aproape cât un salariu mediu net, în timp ce un secretar general adjunct primeste 2.852 de lei, un director general ia lunar un spor de 2.315 lei, iar un şef de serviciu 1.784 de lei. Cel mai mic spor îl ia un muncitor necalificat: 285 de lei, chiar dacă lucrează în aceeaşi clădire şi se luptă cu aceleaşi unde electromagnetice ca şefii lui.
Angajații de la instituția Avocatului Poporului primesc spor pentru că își obosesc ochii în fața computerului, lucrează în praf, dar și pentru că pe birouri se găsesc diverse bacterii. Așa se face că pentru condiții vătămătoare un director primește lunar 2.500 de lei în plus pe lângă salariu, un șef de serviciu ia 1.600 de lei, în timp ce un consilier primește 1.350 de lei în plus la salariu.
Fiecare judecător al Curţii Constituţionale primeşte lunar două sporuri, practic, pentru acelaşi lucru. Mai exact pentru faptul că sunt stresaţi. Primul se numeşte spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi este de 5.660 de lei, brut. Al doilea, în valoare de 4.390 de lei, se numeşte spor pentru muncă în condiţii vătămătoare în care, din nou, este inclusă suprasolicitarea neuropsihică.
Angajați din Ministerul Educației primesc bani în plus la salariu pentru că lucrează într-un mediu toxic. Un secretar general primește un spor de peste 1.300 de lei la un salariu de aproape 12.000 de lei. Secretarul general adjunct primește un spor de lucru în condiții vătămătoare de mai bine de 1.400 de lei.
Funcționarii de la Ministerul Transporturilor primesc sporuri și pentru că pe clădirea în care lucrează se află antene. Și așa se face că la final de lună, directorul general al instituției primește în plus la salariu 1.400 de lei, directorul adjunct ia 1.200 de lei, iar un magazioner 480 de lei.
Pandemia a generat sporuri pentru cei care s-au aflat în prima linie în lupta cu noul coronavirus. Și nu este vorba aici de cadrele medicale, ci de angajații de la mai multe prefecturi din țară, care au primit un spor de 30% din salariul de bază de când cu criza sanitară.
Cheltuieli decontate pentru locuința de serviciu
Consultantul financiar Adrian Negrescu a declarat la Digi24 că aceste sporuri câteodată depășesc de două sau de trei ori salariul de bază pe care îl încasează bugetarii. Sunt 1,2 milioane de bugetari care primesc sporuri, adică aproape toți, indiferent de agenția sau de instituția la care lucrează.
„Am mai găsit și noi câteva sporuri interesante. De pildă, există spor de cumul de funcții la CNADNR, adică dacă ai mai multe funcții, primești un ban în plus. De asemenea, sunt sporuri pentru salariații care au titluri de doctor, de-aia avem atâția doctori în științe în România, pentru că reprezintă un 15 la sută la salariu”, a menționat Adrian Negrescu.
La Compania Națională de Drumuri, indemnizația de conducere și participare la ședință este de 35-50 la sută din salariul de bază. Pentru condiții vătămătoare, în aproape toate instituțiile, se dă un plus între 10 și 30 la sută din salariu. Pentru cumul de funcții, sporul este între 5 și 30 la sută. La ANOFM (Agenția Forțelor de Muncă – n.r.), șefului i se plătesc cheluielile cu locuința de serviciu și utilitățile în valoare de 1.500 de lei lunar, a arătat consultantul financiar.
85 la sută din taxele și impozitele încasate de stat se duc pe salariile bugetarilor
„E vorba de sute de milioane de lei care se duc pe aceste cheltuieli, în fiecare lună, și aceste sporuri cresc, avem inclusiv acest spor de pandemie. Cresc de la an la an și așa s-a ajuns ca salariile bugetarilor să se dubleze practic în ultimii patru ani și să plătim aproape 85 la sută din ceea ce încasăm din taxe și impozite pentru salariile bugetarilor, ceea ce este imposibil de acoperit într-un an 2021, care va fi un an de criză și încasările bugetare vor scădea cu siguranță”, a subliniat consultantul financiar.
„Dincolo de aceste reduceri de sporuri (preconizate de guvern – n.r.), mai sunt multe lucruri de făcut în companiile de stat, acolo unde salariile cresc, am văzut ce se întâmplă la Metrorex în an de criză, salariile au crescut cu 20 la sută. Trebuie un semnal dat că lucrurile nu mai merg așa, că fiecare instituție a statului trebuie să-și reorganizeze activitatea și să reducem costurile cu aparatul administrativ dintr-un simplu motiv: nu există bani în acest moment. Din 100 de lei, de pildă, cât se plătește pentru salariile bugetarilor, 80 la sută vin de la buget, iar 20 la lei vin din împrumuturi, statul se împrumută pe bandă rulantă pentru a avea bani pentru salarii și pentru pensii”, a subliniat Adrian Negrescu.
Ce soluții sunt pentru echilibrarea situației
Menționând cazul doamnei de la Apele Române, transferată de la o primărie locală, analistul spune că trebuie interzise astfel de transferuri și delegări de competențe ale persoanelor între instituțiile publice din România, iar pe de altă parte, trebuie stabilit un mecanism de evaluare a activității bugetarilor. „În fiecare an ar trebui să fie niște teste pe care cei care nu le trec să fie dați afară și să fie aduși oameni noi în sistem, avem foarte mulți absolvenți de facultate care vor să se angajeze la stat și să aibă un venit legal pe măsura cunoștințelor acumulate”, spune consultantul financiar.
În opinia sa, la concursurile de angajare ar fi bine să fie implicate și companiile private din domeniul resurselor umane. „În acest moment, știm cum se organizează concursurile de angajări la stat, unele dintre ele sunt simulacre, au componentă politică foarte puternică. Specialiștii în resurse umane ar trebui să găsească cei mai buni angajați pentru funcțiile respective”, a arătat Adrian Negrescu.
El mai spune că este nevoie de o nouă lege a funcționarilor publici, o legislație care să fie coerentă și să pună sistemul public pe niște auspicii legate de performanță. Pentru asta, însă, este nevoie de voință politică și de cineva care să-și asume aceste decizii. „Din păcate, nu mai putem continua în acest fel, salariile și pensiile au ajuns să reprezinte aproape sută la sută din taxele și impozitele pe care statul de încasează în 2021. De unde bani pentru investiții și pentru alte cheltuieli publice?” – a încheiat consultantul financiar.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cine este Călin Georgescu, SURPRIZA alegerilor prezidențiale din 2024, turul I, candidatul anti-sistem?
Cine este Călin Georgescu, SURPRIZA alegerilor prezidențiale din 2024, turul I, candidatul anti-sistem? Călin Georgescu, este surpriza alegerilor prezidențiale 2024, din primul tur, situându-se pe locul 2 în clasament, după numărarea a aproape 80% din voturi la nivel național. În județul Alba, Călin Georgescu câștigă detașat alegerile având un scor de 22 % la numărarea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act