Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Virtuozitatea artei chineze sub ochii albaiulienilor la Muzeul Unirii

Bogdan Presecan

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Joi, 29 martie 2012, ora 11.00, la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia va fi vernisată expoziţia Artă şi măiestrie în China. Cu această ocazie vor fi expuse zeci de zeci de evantaie, umbrele şi broderii realizate prin tehnici tradiţionale chinezeşti.

Potrivit lui Liviu Zgîrciu, purtătorul de cuvânt al instituţiei ce găzduieşte evenimentul, vedetele expoziţiei sunt evantaiele pliabile a căror stinghii sunt de obicei lucrate din materiale preţioase, dar şi binecunoscutele evantaie negre de hârtie. De asemenea, nu vor lipsi umbrelele chinezeşti confecţionate din bambus. Remarcabile sunt şi mostrele de broderie chinezească, o artă dusă la perfecţiune în Extremul Orient.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Muzeul albaiulian va găzdui expoziţia în perioada 29 martie – 29 aprilie 2012.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Ambasada Republicii Populare Chineze în România, Asociaţia Română de Prietenie (Alba) cu Republica Populară Chineză, Asociaţia Prietenii Muzeului şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate Noua lege a salarizării ar putea intra în vigoare de anul viitor, adică din 2025. Potrivit ministrului Muncii, niciun salariu de la stat nu va scădea. IT-iștii, profesorii și personalul medical vor avea parte de cele mai mari majorări. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea