Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| Victor Negrescu apără patrimoniul cultural și promovează, din nou, Alba Iulia în plenul Parlamentului European

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Vicepreședintele Comisiei pentru Cultură și Educație din Parlamentul European, Victor Negrescu, a solicitat, într-un discurs susținut în plenul legislativului european, alocarea de resurse financiare adecvate pentru conservarea patrimoniului cultural din România și Uniunea Europeană, reiterând apelul său privind alocarea a 2% din Planurile Naționale de Redresare și Reziliență pentru sectorul cultural și creativ.

Cu această ocazie, eurodeputatul Victor Negrescu a vorbit, din nou, despre Alba Iulia în plenul Parlamentului European, solicitând alocarea de resurse financiare europene suplimentare și o atenție sporită pentru Cetatea Alba Carolina ca element reper pentru patrimoniul cultural european.

“De la frumoasa cetate din Alba Iulia până la Colosseum-ul din Roma, de la operele pictorilor din Olanda până la scrierile celebrilor filozofi din Grecia, conservarea patrimoniului nostru cultural dovedește înțelegere trecutului dar și capacitatea de a proiecta un viitor pentru acest sector cu potențial economic semnificativ.

Susțin includerea dimensiunii culturale europene, inclusiv a patrimoniului, în dezbaterile privind viitorul Europei și implicarea activă a experților și a societății civile în politicile privind patrimoniul. Avem nevoie de o viziune strategică și inovativă, una care include toate statele membre, care mizează pe educație și se adaptează evoluțiilor tehnologice și digitale. Investind în patrimoniul cultural investim de fapt în conservarea trecutului nostru și proiectarea unui viitor comun la nivel european”, a declarat vicepreședintele Comisiei pentru Cultură și Educație, Victor Negrescu.

Eurodeputatul social democrat, Victor Negrescu, a susținut de-a lungul timpului, în Parlamentul European, mai multe discursuri în care a promovat și evidențiat județul Alba, municipiul Alba Iulia sau zona Munților Apuseni, istoria și obiectivele culturale și turistice ale acestora. De altfel, el a fost primul reprezentant în Parlamentul European și singurul europarlamentar român care a vorbit până în prezent de Alba Iulia în legislativul european.

În recenta sa intervenție, europarlamentarul de Alba a mai arătat că “o treime din siturile de pe lista patrimoniului UNESCO se găsesc în Uniunea Europeană”, reamintind faptul că ”anul european dedicat patrimoniului cultural ne-a permis să înțelegem necesitatea de a aloca resurse suplimentare acestui domeniu, atât pe zona de investiții cât și în resursa umană”.
Eurodeputatul român a propus și o serie de măsuri concrete, printre care:
– o mai ușoară accesare a fondurilor europene atât pentru proiectele mici cât și pentru cele mari;
– crearea unor platforme dedicate învățării și schimbului de bune practici în materie;
– sprijinirea unor rețele și inițiative europene ce conduc la creșterea cooperării între experți, decidenți și actori relevanți în domeniu;
– crearea unei comunități pentru industriile culturale și creative în cadrul Institutului European de Inovare și Tehnologie;
– extinderea Mărcii Patrimoniului European. În prezent avem 48 de situri pe lista patrimoniului UNESCO, subliniind faptul că, din România, avem doar memorialul de la Sighet. Eurodeputatul a mai propus în trecut autorităților locale obținerea Mărcii Patrimoniul European pentru Alba Iulia oferindu-și expertiza în acest sens.
– popularizarea istoriei și patrimoniului din toată Europa prin Casa Istoriei Europene, făcând trimitere la demersul său prin care a solicitat acestei structuri includerea autorilor și creatorilor români;
– un sprijin mai consistent, mai ales în contextul pandemiei, pentru Capitalele Culturale Europene, referindu-se în mod special la Timișoara ce urmează să dețină acest statut.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă: Corneliu Dan Olar a vizitat mai multe localități din Țara Moților cu autobuzul AUR

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Dan Olar a vizitat mai multe localități din Țara Moților cu autobuzul AUR Corneliu Dan Olar, candidatul partidului AUR pentru președinția Consiliului Județean Alba, a plecat marți, 23 aprilie, prin inima Țării Moților dorind să poarte dialog cu moții și să împărtășească viziunea sa pentru un viitor mai bun. Încă din zorii zilei, Olar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea