Comunicat de presă| Radu Marcel Tuhuț, președinte interimar PSD Alba: Gânduri bune și cuvinte de mulțumire la final de an!
Doar câteva zile ne mai despart de intrarea în noul an. Cu bune, cu rele, 2020 a fost cu siguranță un an al încercărilor și provocărilor, care a lăsat în sufletele unora răni adânci, greu de cicatrizat. Pe toți, însă, ne-a făcut mai puternici, mai responsabili și mai uniți. Ne-a învățat că păstrând distanța suntem, de fapt, mai apropiați.
Putem privi cu optimism și încredere spre 2021. Începerea campaniei de vaccinare este un pas important spre reducerea numărului de îmbolnăviri și, mai târziu, spre o viață normală, așa cum o știam cu toții. Până atunci, trebuie să respectăm cu aceeași strictețe măsurile de purtare a măștii, distanțare față de interlocutori și dezinfecție corespunzătoare.
La final de an, gândurile mele bune se îndreaptă către toți locuitorii județului Alba, cărora le doresc să aibă în 2021 multă sănătate, prosperitate și toate foloasele care le-au lipsit în acesta an. Port mare recunoștință echipei PSD Alba care, fără voia sa, a trecut prin două rânduri de alegeri în mai puțin de trei luni, în cele mai dificile perioade ale crizei sanitare.
Avem consilieri locali devotați și muncitori care sunt convins că, și în lipsa unei majorități, își pot impune proiectele bune pentru oameni și pot face diferența. Avem consilieri județeni motivați, profesioniști în domeniile lor de activitate. Și primari care au demonstrat că sunt buni gospodari. Viitoarele alegeri vor fi doar în 2024. Atunci, teoretic, vom avea patru rânduri de alegeri: prezidențiale, parlamentare, europarlamentare şi locale. Avem, astfel, patru ani să le demonstrăm oamenilor că merităm votul lor. Patru ani în care consilierii locali sau județeni, simpli membri cu inițiativă, spirit civic și îndreptați spre a face bine comunității, pot demonstra că merită să devină primari!
În urma scrutinului din 6 decembrie, oamenii au trimis în Parlamentul României 1 deputat și 1 senator din partea PSD Alba. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul și eforturile întregii echipe. Acum, atât eu, cât și senatorul Călin Matieș, vă asigurăm de întreaga noastră susținere în ceea ce privește implementarea proiectelor bune pentru comunitățile din care faceți parte.
De asemenea, doresc să mulțumesc public europarlamentarului de Alba, Victor Negrescu, care a pus mereu județul nostru și oamenii de aici pe primul plan. Indiferent de cât de încărcată îi era agenda, când venea vorba de sprijinirea oamenilor și comunităților de aici, prioritățile sale se schimbau. Victor Negrescu a demonstrat că pentru el Alba înseamnă ”acasă”, iar organizația județeană a PSD este pentru el cea mai mare familie de prieteni.
Nu în ultimul rând, gândurile mele bune se îndreaptă către toți oamenii care cred în valorile de stânga și intenționează să facă pasul spre PSD Alba. Îi asigur de tot sprijinul meu și îi îndemn să facă politică. Îi încurajez pe toți tinerii cu disponibilitate de implicare să se alăture echipei noastre!
Tuturor vă doresc un an nou cât mai bun și mai prosper. Să folosiți ultimele zile din 2020 cu folos, pentru retrospectivă și planuri de viitor, respectiv cu înțelepciune, pentru a îndrepta ce a fost rău în bine!
La mulți ani!
Deputat Radu Marcel Tuhuț,
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Alba Iulia achiziționează 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Unde vor fi amplasate și ce valoare are investiția
Primăria Alba Iulia achiziționează 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Unde vor fi amplasate și ce valoare are investiția Administrația municipiului Alba Iulia, a lansat în data de 27 noiembrie 2024, licitația pe SEAP, care prevede achiziționarea a 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice inclusiv serviciu de elaboarare proiect tehnic și detalii de […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 27 de minute
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte