Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Activitate edilitară intensă în municipiul Sebeş

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Viceprimarul municipiului Sebeş Adrian Bogdan şi preşedintele organizaţiei locale a PDL a efectuat joi, 22 martie, o vizită la şantierele aflate în lucru pe raza oraşului Sebeş dar şi în Lancrăm şi Petreşti. Este vorba despre mai multe investiţii edilitare, aprobate în Consiliul Local, demarate în această primăvară de administraţia locală şi care vor fi finalizate în următoarele săptămâni. Adrian Bogdan a fost însoţit de consilierii locali ai PDL Sebeş, de arhitectul şef al municipiului, Virgil Olteanu şi de şeful Serviciului Domeniului Public, Marius Ardelean. În această primăvară, municipiul Sebeş se află în plin proces de reabilitare, iar asta deoarece în urmă cu două săptămâni au demarat lucrările de plombare a carosabilului, trotuare şi rigole, covor astfaltic dar şi de amenajare zone verzi în mai multe zone ale oraşului. Este vorba despre zona sensului giratoriu din faţa restaurantului Turn din municipiu, strada Traian, strada Horea din Lancrăm, strada 1 Mai din Petreşti, strada Sava Henţia dar şi drumul Sibiului şi cartierul Mihail Kogălniceanu. Toate aceste lucrări, care se ridică la suma de 1.800.000 de lei, sunt suportate din bugetul local şi vor fi finalizate până înainte de sărbătorile de Paşti. Potrivit viceprimarului, în zilele următoare va continua înverzirea municipiului prin plantarea de flori şi iarbă în rondourile de pe domeniul public şi curăţenia de primăvară prin toaletarea copacilor din centrul oraşului. În proiect mai este prevăzută şi realizarea marcajelor rutiere şi pietonale de pe raza municipiului, o altă lucrare ce va fi suportată de la bugetul local ce este estimată la suma de până la 80.000 de lei.
Viceprimarul Adrian Bogdan a vizitat joi şi Spitalul Municipal Sebeş unde sunt desfăşurate în această perioadă lucrări de toaletare a pomilor şi ecologizare a curţii interioare. Acesta s-a interesat de la conducerea unităţii sanitare şi despre principalele probleme cu care se confruntă instituţia şi care ar fi investiţiile de strictă necesitate ce ar trebui realizate acolo. „Am participat împreună cu colegii la o vizită la şantierele aflate în lucru pentru a urmări stadiul lucrărilor. Este vorba despre investiţii la carosabil, turnare covor astfaltic dar şi rigole şi trotuare. Lucrările au demarat în urmă cu câteva săptămâni şi facem tot posibiliul pentru a le finaliza până înainte de sărbătorile de Paşti”, a declarat viceprimarul Adrian Bogdan. (S.S.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Taxa de lux pentru mașini 2024: Cât costă și până când trebuie depus formularul la ANAF. Propietarii mai au la dispoziție câteva zile

Bera Larisa

Publicat

în

Taxa de lux pentru mașini 2024: Cât costă și până când trebuie depus formularul la ANAF. Propietarii mai au la dispoziție câteva zile Declarația pentru taxa pe lux  a intrat în vigoare în 17 iulie 2024. Așadar, proprietarii de mașini scumpe trebuie să completeze formularul 216 și să îl depună la ANAF în fiecare an […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea