28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România

Pe 28 noiembrie 1918, reprezentanţii Bucovinei au proclamat Unirea cu țara. Unirea Bucovinei cu România reprezintă o serie de evenimente politice care au culminat cu votarea în unanimitate de către Congresul General al Bucovinei, pe data de 15/28 noiembrie 1918, a unirii fostului Ducat al Bucovinei cu Regatul României.

România îi datorează boierului Iancu Flondor faptul că Suceava şi mănăstirile lui Ştefan cel Mare se află astăzi pe teritoriul său. Îi datorează mult şi profesorului Sextil Puşcariu, jurnalistului Valeriu Branişte, ofiţerului Ilie Lazăr şi medicului Isidor Bodea. Ei au fost liderii mișcării patriotice din Bucovina.

Spre deosebire de Transilvania, mişcarea naţională din Bucovina a fost fragmentată şi inegală. Pentru ardeleni, apartenenţa la Biserica Ortodoxă sau la Biserica Greco-Catolică era o pavăză faţă de politica de deznaţionalizare dusă de autorităţile maghiare. În Bucovina, presiunea germană era însoţită de beneficii economice şi prestigiu.

Boierul şi cărturarul Eudoxiu Hurmuzaki a fost guvernator al Bucovinei vreme de 10 ani, iar unul altul, Alexandru Petrino, ministru al agriculturii. Românii aveau acces în administraţie. Pe de altă parte, Biserica ortodoxă era în aceeaşi măsură şi biserica ucrainienilor. Decenii de-a rândul, administraţia habsburgică a încurajat ascensiunea socială a acestora pentru a contracara tendinţele centrifuge ale românilor. Mutarea Mitropoliei de la Rădăuţi la Cernăuţi, investiţia substanţială în ridicarea Palatului Mitropoliei de Bucovina şi Dalmaţia, integrarea Bucovinei vreme de jumătate de veac în Galiţia la intersecţia fluxurilor migratorii dintre Austria şi Rusia, încurajarea învăţământului mediu şi superior în limba germană, au redus influenţa românească.

În 1891, diferite curente poplitice au reuşit totuşi să se grupeze în Partidul Naţional Român. Dintre moderaţi – centralişti şi federalişti – s-a ridicat un curent naţional mai puternic în frunte cu Iancu, devenit în urma studiilor de Drept de la Viena, cavaler de Flondor.

Iancu Flondor provenea dintr-o familie foarte bogată de aristocraţi români. Tatăl său a fost deputat la Viena vreme de 6 legislaturi în Curia, adică în Colegiul marilor proprietari de pământ. Fiul său, mare proprietar de asemenea, avea patru moşii, inclusiv aceasta de la Storojineţ, a intrat de timpuriu în politică.

Cu scopul declarat ca limba română să fie folosită nu numai în şcoală, dar şi în administraţie, trecea drept un radical. Ziarul pe care l-a finanţat începând din 1897, Patria, era publicat cu ajutorul ziaristului ardelean Valeriu Branişte. După disensiuni, sciziuni şi … în sfârşit, fuziuni, în preajma primului război mondial, Iancu Flondor a devenit preşedintele Partidului Naţional Român din Bucovina.

Imediat după izbucnirea Primului Război Mondial, Bucovina a fost ocupată de trupele ţariste. Austriecii au recăpătat teritoriul, ruşii l-au recâştigat şi sperau să îl folosească drept cap de pod pentru ocuparea Transilvaniei. Dar armata austro-ungară a lovit din nou după ce Revoluţia democratică din Rusia a slăbit efectivele militare. Situaţia era suficient de stabilă în august 1917 încât însuşi împăratul Carol I de Habsburg să viziteze oraşul Cernăuţi. Dar peste un an, în august 1918, situaţia era complet diferită. În Vest, forţele anglo-franceze sprijinite de Statele Unite câştigau victorii după victorii contra Germaniei şi Austro-Ungariei.

La Cernăuţi, politicienii români calculau paşii până la Unirea cu România:

Dragoș Olaru – istoric și activist în Cernauți: Era spre sfârşitul războiului, înaintaşii români bucovineni cât şi din celelalte teritorii ocupate de Imperiu şi-au dat seamaa că aveam cea mai mare şansă teritoriile să fie unite cu patria mamă. De aici la Cernăuţi se concentrează mai multe forţe. Aş vrea să vă amintesc şi de Sextil Puşcariu care se afla pe frontul din Italia şi a venit la Cernăuţi în luna lui iunie 1918, iar în toamnă, cu prietenii lui cei mai apropiaţi cu Isidor Bodea, cu Vasile Bodnărescu, cu Maximiliam Hackman, cu Ion Nistor, care era în ţară în România, se afla de fapt la Chişinău, au început să facă adunări clandestine, în primul rând le făceau chiar la casa lui Isidor Bodea, care se afla chiar la spitalul de copiii, el venise la Cernăuţi din Arad, Isidor Bodea. Şi acolo, în aceste şedinţe clandestine, ei puneau la cale unirea Bucovinei cu patria-mamă.

În octombrie, după ce împăratul de la Viena, înfrânt în război, a propus fără succes federalizarea Imperiului, situaţia din Bucovina s-a precipitat.

La 27 octombrie 1918, membri români ai Dietei Bucovinei şi deputaţi la Viena, deveniţi parte ai Consiliului Naţional Român au alcătuit Adunarea Constituantă. Gestul însemna ruperea totală de Imperiul Austro-Ungar. Liderul necontestat al românilor era Iancu Flondor. Pe de altă parte, un Consiliu Naţional Ucrainian, creat la Cernăuţi, care reprezenta aproape 40% din populaţia Bucovinei, revendica provincia în favoarea Consiliului Naţional din Ucraina de Vest. Liderii ucrainieni au preluat iniţiativa, sprijiniţi de detaşamente de legionari ucrainieni veniţi din afara provinciei.

Prof. Tamara Marusîc – prorector Univ. Cernăuți: Anul acesta vom sărbători 100 de ani de la Marea Adunare Naţională Bucovineană. Adunarea a avut loc pe 3 noiembrie 1918 și a votat unirea cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale. În Piata Teatrului, în centrul orașului s-au adunat oamenii, bucovinenii care cereau unirea cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale.

Guvernatorul austriac al provinciei, contele Josef von Ezdorf, refuza să predea puterea vreunei tabere. Pleda pentru împărţirea provinciei între români şi ucrainieni, idee respinsă de ambii competitori. În noiembrie 1918, orice autoritate dispăruse. Jafurile şi dezordinile înspăimântau populaţia, prevestind pericolul bolşevic.

Dragoș Olaru, istoric și activist Cernăuți: Însuşi Iancu Flondor a fost nevoit să se ascundă fiindcă ucraienii îl căutau ca să îl ucidă. El o perioadă oarecare a stat în reşedinţa metropolitană şi în alte apartamente unde era ascuns de prietenii săi. Era de fapt o goană ca să-l prindă, să fie prins şi să fie ucis.

În această situaţie, Iancu Flondor îl trimite pe Vasile Bodnărescu la Iaşi, ca să ceară Regelui Ferdinand, ajutorul armatei române. Înainte ca regimentele conduse de generalul Iacob Zadik să intre în oraş, românii bucovineni au primit un ajutor neaşteptat. Voluntarii ardeleni conduşi de Ilie Lazăr, un ofiţer care dezertase pe frontul de Est din armata austro-ungară şi se pusese în slujba intereselor româneşti.

Dragoș Olaru, istoric și activist Cernăuți: Autoritatea lor nu era recunoscută nici de baronul Ererdorf, care era guvernatorul Bucovinei austriac şi care refuzase să cedeze Bucovina numai românilor. El spunea că ar fi bine să fie o înţelegere între români şi ucrainieni ca acest oraş, acest teritoriu să fie împărţit între români şi ucrainieni şi el şi numai atunci el poate să cedeze acest teritoriu. Numai că foarte interesant, pe 7 noiembrie, aici ajunge un grup de ostaşi români, în frunte cui Ilie Lazăr, care părăsise linia frontului, care se afla peste Nistru, Moghilev-Podolsc, aproape de Tiraspol, de Tighina de astîzi, au venit cu un tren până la Cernăuţi, în această piaţă, ca Ilie Lazăr să îl întâlnească pe profesorul universitar, Sextil Puşcariu. El când a văzut că sunt atâţi ostaşi, erau cam 180 de persoane, vorbesc limba română, şi a discutat cu Sextil Puşcariu, şi atunci Ilie Lazăr ar fi spus: „Sunt la ordinele dvs., domnule profesor, ordonanţi şi eu am să fac tot ce trebuie.”

La 8 noiembrie 1918, ardelenii lui Ilie Lazăr, la ordinul lui Iancu Flondor ridică drapelul românesc pe clădirea Primăriei din Cernăuţi. Războiul civil care frământa fostul imperiu ţarist afecta şi Ucraina. Kievul nu avea forţa să îşi extindă autoritatea. La 11 noiembrie 1918, armata română intră în capitala Bucovinei.

Românii încep negocieri cu şefii celorlalte comunităţi etnice. Reîntors din refugiul de la Vatra Dornei, mitropolitul Vladimir Repta, prieten apropiat al lui Iancu Flondor, pune la dispoziţia Congresului General al Bucovinei, somptuoasa Sală Sinodală. Frescele inspirate de mănăstirile care fac şi astăzi celebritatea nordului Moldovei, au fost distruse în perioada sovietică.

Şedinţa în care reprezentanţii Bucovinei au hotărât Unirea cu România a început la ora 11.00. Aici, în această sală a Palatului Mitropolitan, acum universitatea din Cernăuţi, la 28 noiembrie 1918, erau prezenţi 74 de deputaţi români, 6 polonezi, 7 germani, 13 ucrainieni. Comunitatea evreiească, foarte numeroasă în Bucovina, va adera la actul Unirii, în decembrie.

Preşedintele Iancu Flondor a dat citire rezoluţiei de Unire. Documentul spunea că în 1774, Bucovina a fost ruptă Moldovei prin vicleşug, că vreme de 144 de ani poporul bucovinean a îndurat un regim de ocupaţie care i-a lipsit de drepturile naţionale, de beneficii economice şi care i-a învrăjbit cu celelalte etnii ale provinciei. Prin urmare, Congresul General al Bucovinei declara Unirea necondiţionată a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuş, Colaciu şi Nistru – cu Regatul României.

Cele mai puternice urale s-au auzit atunci când au fost dezvelite portretele Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria. Acum, aici se află portretul unei scriitor ucrainian.

La momentul Unirii, mai mult de 50% din populaţia oraşului Cernăuţi era evreiască. Liderii comunităţii lor vor participa la solemnităţile legate de vizita regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Cernăuţi din 1920.

Angajamentele privind drepturile minorităţilor, luate în numele României de Iancu Flondor şi colegii săi, au fost numai în parte respectate. Primele fisuri au apărut chiar din anii ’20, spre dezamăgirea lui Iancu Flondor.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI