Comunicat de presă| Claudiu Răcuci (PNL) – Partidul National Liberal a fost singurul partid din România care și-a asumat trecerea României prin criza sanitară și economică
Deputatul PNL Claudiu Răcuci spune că ori de câte ori România a traversat momente de cumpănă, Partidul Național Liberal a fost acela care și-a asumat responsabilitatea celor mai curajoase decizii și a celor mai îndrăznețe proiecte pentru salvarea și dezvoltarea României:
„Ar fi bine să nu uităm situația îngrozitoare în care se afla țara noastră în noiembrie 2019, cu numai 3 luni înainte de declanșarea crizei. Astfel, deși țara noastră parcurgea o perioadă economică favorabilă, visteria era goală, deficitul bugetar depășise 3% din PIB încă din luna noiembrie, iar banii continuau să se risipească spre prosperitatea baronilor PSD. Sistemul sanitar era atât de șubred și de subfinanțat, fără stocuri de materiale și medicamente, încât nu putea să furnizeze nici măcar servicii de sănătate curente, dar mai apoi să facă față unei crize fără precedent.
Sistemul de învățământ agoniza din cauza lipsei de resurse și de investiții. Șantierele de infrastructură erau fie blocate, fie abandonate sau pline de rugină. Economia României era cea mai vulnerabilă economie din UE și cea mai nepregătită să răspundă unei crize de amploare, în condițiile în care fondurile europene stăteau nefolosite și sute de milioane de euro se aflau în riscul de a fi pierdute, din cauză că liderii PSD nu erau interesați din această resursă financiară, care nu se poate risipi sau băga direct în buzunarele membrilor de partid.
Trebuie spus că în urmă cu 1 an, singurul partid politic care pus România mai presus de tot și de toate și care și-a asumat responsabilitatea guvernării a fost Partidul Național Liberal. Și noi puteam să stăm de o parte și să asistăm la prăbușirea țării, dar nu am făcut-o. În afară de PNL niciun alt partid politic democratic nu a dorit să-și asume salvarea României din ghearele PSD și salvarea României din cea mai dificilă criză sanitară și economică. Din păcate, mulți fac astăzi pe salvatorii României, deși în momentele cele mai grele au fugit și nu și-au asumat responsabilitatea. România nu se poate salva după margine.
Dimpotrivă, au băgat bețe-n roate Guvernului PNL, în loc să ajute. Îmi doresc ca oamenii să vadă că PNL a fost singurul partid care a pus țara mai presus de toate!”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Alba Iulia achiziționează 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Unde vor fi amplasate și ce valoare are investiția
Primăria Alba Iulia achiziționează 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Unde vor fi amplasate și ce valoare are investiția Administrația municipiului Alba Iulia, a lansat în data de 27 noiembrie 2024, licitația pe SEAP, care prevede achiziționarea a 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice inclusiv serviciu de elaboarare proiect tehnic și detalii de […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 2 ore
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
-
Politică Administrațieacum 5 zile
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi!