Comunicat de presă| Sectorul feroviar are nevoie de investiții! PSD are proiecte clare pentru creșterea siguranței și eficientizarea căii ferate (P)
În 2019, spre exemplu, guvernul PSD a pus în exploatare 160,86 km de cale ferată modernizată la standarde europene, dotată cu echipamente care permit trenurilor de călători să circule cu viteza maximă de 160 km/oră, iar celor de marfă – cu 120 km/oră. 77 km, dintre cei 160,86 km sunt pe teritoriul administrativ al judeţului Alba, de la Şibot, Vinţu de Jos, Alba Iulia, Coşlariu, Blaj, Valea Lungă. Pentru tronsonul Şibot-Vinţu de Jos-Coşlariu s-au investit peste 1,8 miliarde de lei cu finanțare prin POIM, iar pentru tronsonul Valea Lungă-Coşlariu s-au alocat peste 1,5 miliarde de lei. Pactul Ecologic European prioritizează transferul a 75% din traficul de mărfuri din UE de pe calea rutieră pe calea ferată și fluvială (datorită emisiilor mai mici). În dezacord cu această strategie, anul 2020 demonstrează ”performanţa” actualilor guvernanţi PNL, care îşi propun, cu surle şi trâmbiţe, să pună în funcţiune 6 Km de cale ferată modernizată, pe varianta nouă de traseu Podul Mureș-Coșlariu și liniile CF din HM Podu Mureș, în execuție, cu termen de finalizare a lucrărilor la sfârșitul acestui an. În 2021 PNL pregătește o nouă tăiere de panglică, prin 2022.
Feroviarii români sunt nemulțumiți de guvernarea PNL și acuză guvernul de dezinteres în susţinerea sectorului feroviar, dar şi de discriminarea transporturilor feroviare și favorizarea celor rutiere, contrar politicilor publice europene. În timp ce Germania alocă 86 miliarde de euro pentru dezvoltarea căilor ferate, România investește… nimic. Nu vreau?, nu ştiu?, nu pot? sunt întrebări care din cauza nesoluţionării unor aspecte de natură juridică privind exproprierile şi termenele din instanţe nu şi-au găsit încă răspunsul, iar lucrările de modernizare a infrastructurii feroviare pe Coridorul IV Pan-European bat pasul pe loc.
România a pierdut 320 milioane de euro, din cele 1,1 miliarde de euro disponibile prin programul Connecting Europe Facility (CEF). Noi, feroviarii, știm că glasul roţilor de tren poate fi înțeles cu adevărat doar de profesionişti, nu de diletanţi! Calea ferată funcţionează după principii clare și are nevoie de politici coerente, dar şi de alocări bugetare. Mi-am dorit mereu să las ceva în urma mea în breasla feroviarilor, iar acum, când trebuie să decidem cui acordăm încredere, vă îndemn să votați pentru creșterea siguranței și accesibilității transportului feroviar, votați PSD!
Marcel OȚOIU, candidat PSD la Camera Deputaților
-Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Alba
-Executat de UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro/
-CUI mandatar financiar județean 11200020
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 18 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale